Tocmai am terminat una dintre cele mai frumoase cărți YA citite vreodată. Cartea memoriei este un roman care mi-a displăcut enorm la început. L-am găsit superficial, neatrăgător, cu o poveste mult mult mult prea asemănătoare cu Absolut tot, de Nicola Yoon. Eram pe punctul de a o arunca în tenacul cu cărți ”așa nu”, când, deodată, după mai bine de 60 de pagini, ceva se întâmplase cu firul narativ. M-am simțit înșelată 🙂
Poate nu neapărat înșelată, dar păcălită. Autoarea a fost superficială la început, descrieri infantile, Cartea memoriei apărând ca un roman de duzină pentru mine. Pe măsură ce înaintam în pagini însă, am observat că Lara Avery concura cu ea însăși, încercând să se depășească. Cred că, mai mult decât o evoluție a personajului principal, am regăsit în Cartea memorie o evoluție a creatorului epic, ceea ce mi se pare rupt din divinitate.
Am desenat odată harta lumii noastre. Era un cerc. Și era de ajuns.
Cartea memoriei prezintă povestea lui Sammie, o tânără obișnuită, asta până în momentul în care află că suferă de sindromul NPC. În ce constă mai exact această boală? Ei bine, odată cu trecerea timpului, memoria lui Sammie devenea tot mai șubredă; uita detalii mai mult sau mai puțin importante, de la date de naștere până la cum să folosească furculița. Un personaj feminin extrem de interesant, o tânără inteligentă și competitivă, care nu se descurcă atât de bine în relațiile interumane; a-și face prieteni nu e punctul ei forte. Însă o are pe Maddie, pe Stacia, pe Stuart, dragostea vieții ei (ce clișeic și pueril sună asta) și pe Coop. Vechiul prieten Cooper, care de-abia apare în primele pagini. Oare are el vreo importanță sau e doar de decor?
N-am nevoie de o pauză. Am nevoie să-mi spună ceva. Orice. Chiar și rămas-bun.
M-am regăsit tare mult în Sammie, în toate părțile în care aceasta descria cum vânează succesul, trăind pentru admiterea la o facultate de succes, realizând, într-un final, că singurul lucru la care trebuie să aspirăm cu adevărat este fericirea prezentului. Stuart, iubitul ei este alături de ea în fiecare clipă, poate ”prea” alături de ea. Așa este și Cooper. Stuart are grijă să fie fericită și să-și ia cu strictețe medicamentele..cum face și Cooper!
Cartea memoriei este un roman care m-a impresionat profund. Majoritatea cărților care au în centrul lor un personaj bolnav sunt scrise pe un ton depresiv, dar scriitura Larei Avery este pozitivă, narată pe un plan în care speranța este singurul lucru care a mai rămas, de care trebuie să ne agățăm cu toți atomii. Cartea memoriei este un roman despre durere și suferință, despre cum, de cele mai multe ori, nu destinația finală ne impresionează cu adevărat, ci drumul până acolo. În Cartea memoriei, totul se învârte în jurul unor alegeri. În jurul alegerilor care îți pot schimba viața. Dar dacă, uneori, nu tu ești cel care alege?
Alte recenzii de la Lara Avery:
