Întotdeauna, un abuzator va fi atras de o potențială victimă, care, la rândul ei, își caută călăul, pentru ca, apoi, dinamica dintre ei să se schimbe încontinuu, ei devenind, pe rând, și una și cealaltă, când agresor, când victimă. Cauzele sunt mult mai adânci, de obicei în copilăria mică…Le vom descoperi când vom ajunge acolo, le vom înțelege și integra. Împreună. Ce spun acum este că tu ai ales această relație inconștient, că ai avut beneficii de pe urma ei, oricât de rău ți-ar suna.
Romanul Petronelei Rotar, intitulat mai mult decât sugestiv Orbi, este, în adevăratul sens al cuvântului, o provocare. Provocarea de a face față unei povești creionate atât de sincer, a cărei vibrație te învăluie de la început și nu îți mai dă drumul nici măcar la final. Provocarea de a te abține să nu te identifici, măcar și în aparență, cu personajele. Provocarea de a pune frână unui șir de întrebări ce te apasă, ce te macină, care nu îți dau pace și care se amplifică cu fiecare cuvânt citit. Provocarea de a nu judeca, de a nu cataloga din start un sentiment, o trăire, o speranță.
Cele două personaje principale, Alexa și Călin, formează un nucleu parcă inseparabil, care ia forma unei bombe cu ceas gata să explodeze în orice secundă și care ar produce daune majore. Dar nu explozia în sine este cea care înspăimântă cititorul, ci acest sentiment incert care nu îți dă pace. Îi urăști, nu îi înțelegi, îi condamni. Apoi, te răzgândești. Îi înțelegi, le acorzi circumstanțe atenuante, parcă ai vrea chiar și să se înțeleagă. Apoi o iei de la capăt. Și tot așa până când ajungi să îți pui întrebări despre tine însuți doar ca să simți că ești mai aproape de ceea ce este reliefat în carte.
Să îți reprimi zilnic dorința de a te sui pe cea mai înaltă clădire din oraș, să te prefaci că ai aripi și să îți dai drumul să plutești, să îți reprimi dorința aia sperând că este ceva, un scop, un drum, un loc, un om pentru tine, să înduri și să strângi din dinți până le sare smalțul, să înfigi adânc unghiile în carne până țâșnește sângele ca să fii pregătită atunci când te va găsi acel ceva pentru care ai venit pe lume, iar acel ceva să nu vină niciodată.
Alte recenzii de la Petronela Rotar:
