Autoarea Alexandra Gheorghe s-a născut în anul 1988 la poalele Munţilor Ceahlău, mai exact în Orăşelul Bicaz aflat în Judeţul Neamţ, controlată atât fizic cât şi psihic de locurile natale, reuşește cu o plăcere nemaiîntâlnită să răscoale în amintiri, iar pe baza acestora să își alcătuiască visul.

„Alcătuiesc portretul unui personaj zâmbăreţ, dezavantajul meu în unele circumstanţe fiindu-mi caracterul visător, compromis de gânduri uneori nechibzuite.”

Când s-a apucat să scrie „Amantele Trecutului” nici nu știa cum o să se numească cartea. Nu știa nimic. S-a apucat cu inima în gât prin Februarie, iar într-o săptămână a scris 100 de pagini. Ideile o învăluiau, vinul o conducea, iar muzica o ajuta să își creeze personajele și povestea. Își schița totul, dormea rar, iar când dormea visa că scrie, scria și visa. A ajuns în punctul principal… Titlul, iar el nu se izbea deloc de mintea ei mult prea ocupată cu scene erotice și nu numai. L-a căutat peste tot, în ea, în el, în oameni, în flori, în piele și simțuri iar el era de negăsit. A avut impresia la un moment dat că parcă caută o comoară. Scormonea peste tot, a întors așternuturile pe toate părțile, pădurile le scotocise, în sticlele cu vin ca o disperată căuta.

„Nimic, parcă mă pierdusem și pe mine odată cu el, cu titlul. Am întors pahare de cristal cu gura în jos, îmi scuipam în sân și fără oprire cercetam. Continuu, fără răgaz. Întâmplarea a fost ca într-o seară să-mi găsesc drum printr-o librărie. Căutam cărți, dar nu știam ce anume. Fix cinci minute m-am rătăcit printre ele. Cinci, iar apoi am ieșit repede de acolo, am zâmbit, mi-am scos telefonul și am notat repede să nu uit. Atunci, într-o seară friguroasă de Noiembrie eu mi-am găsit comoara, iar ea se numește „Amantele Trecutului”. Fericirea unui scriitor locuiește în locurile liniștite, cititori și în regăsirea lui.”

„Amantele Trecutului” nu este singura carte scrisă de autoare, o mică bucățică din ea o puteți găsi și în cartea „Necunoscutul”

Pentru autoarea Alexandra Gheorghe fiecare cititor înseamnă emoție, medicament, bucurie.

Despre redactorul articolului

Emanuela IstrateFost redactor799 articoleToate articolele

Eu sunt Ema și vreau ca tu să ai parte de cele mai recente noutăți din lumea cărților. Sunt pasionată de dezvoltare personală, dar în același timp ador romanele bune de dragoste. Pentru mine Booknation.ro este proiectul meu de suflet, este locul unde pot să mă exprim liberă și unde pot să fiu mai aproape de persoanele care iubesc la fel de mult ca și mine să citească. Eu sunt persoana căruia îi face plăcere să îți răspundă la orice întrebare și care așteaptă cu nerăbdare mesajele tale.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted