Hai, vino la fereastra cerului
și fă-mi semn cu câteva raze,
să pot inventa noi duminici,
cu toții strânși în jurul zâmbetului tău,
la o cafea
sau la un ceai verde aburind a vară.
” La o cafea cu mama”
Poetă eminamente ancestrală, cu dese înălțări și coborâri în spirala onestității senzoriale, poeta Lavinia Elena Niculicea pogoară peste ferestrele sufletului simțiri faustice, transformând onirismul într-un laitmotiv al introspecției lăuntrice, acolo unde sufixele și prefixele existenței împletesc minutele trecute și clipele de așteptare.
Fără anestezie
pe cord deschis,
viața mă operează,
îmi pompează în vene
o doză în plus de adenalină
cât să îmblânzesc durerea.
” Valsez cu tăcerea”
Volumul de versuri ” Radiografia visului”, apărut la editura Anamarol de curând, pare un joc al nejocului practicat într-o oscilanta muzicalitate miocardică sub ale cărei aripi împlinirile și neîmplinirile susură versuri descorsetate într-o etalare a interiorului așezat sub lupa unei extrovertiri încă timidă, încă inocentă, care începe să-și rumenească imacularea prin șoapte caligrafiate cu grijă în penumbrica anticameră a vijelioaselor sentimente.
Fă-mă lumină
să te pot trezi,
să te orbesc cu un răsărit
de dragoste,
deschizându-ți genele
cu un sărut de viață.
” Fă-mă lumină”
Fără imprecații adresate destinului, poeta își lasă lăuntricul să vorbească, nicidecum ca o sforțare redundantă, ci doar ca o eliberare care își foșnește durerile între acceptare și creștinismul predestinării prin litanii ale zborului oniric.
Poeții au perle în ochi
când vorbesc
despre iubire,
din cochilie de cer
li-se naște cuvântul
în durerile timpului.
Pe un mal de lumină
ei pescuiesc lacrimi
de înger
și hrănesc o lume întreagă.
” Poeții pescuiesc lacrimi”
Există la poeta Lavinia Elena Niculicea o anumită noblețe a feminismului, un aristocratism al atingerii înmănușate care încearcă să spună multe, dând astfel naștere unei expresivități îmbietoare, asemănătoare valurilor care își desfășoară în surdină povetea trăirilor.
Pașii durerii trec
prin pădurea sufletului
mai mult de un anotimp,
ajutându-mă să culeg
lumina clipelor de mâine –
un vis cameleonic.
” Pașii durerii”
Sinuoasă și totuși penetrantă, aparent ezitantă din pricina sfielii și a bunului simț, poeta Lavinia Elena Niculicea rupe bucăți din sufletul ei, pe care le presară într-un ierbar al clipelor trecute, prezente și viitoare, răspândind o aromă liniștitoare, analgezică și vindicativă.
Lectură plăcută.
Alte recenzii de la Lavinia Elena Niculicea:
