AUTOPORTRET – Laurenţiu DESPINA despre…Laurenţiu DESPINA, autorul romanului „Copacul cu frunze de caiet”

M-am născut la Constanţa, iar uneori  chiar mă mândresc cu asta. În calitate de constănţean, îmi place să cred că sunt cu un lat de palmă deasupra tuturor celorlalţi români care nu au acest privilegiu şi ar dori să vadă marea în fiecare zi. Sau măcar să o ştie aproape,  să o simtă “a lor”. Somnambulic, plimbările mele, ca dealtfel ale oricărui constănţean, coboară pe faleza Cazinoului pentru a asculta marea, pentru a se hrăni cu ceva din spectacolul valurilor care vin la ţărm purtându-şi gâlceava de spumă. Chiar dacă uneori sunt mai calme,  ele îmi bucură sufletul la fel de mult prin neliniştea lor lăuntrică, de fiecare dată când se apropie de mal pentru a se întoarce mai apoi în larg spre a-şi desăvârşi odiseea.

Am început să scriu cu o mare dorinţă de a vorbi oamenilor. În urmă cu 27 de ani, când am intrat pentru prima oară pe uşa unei redacţii a unui cotidian local am ştiut că viaţa mi-a pregătit nu doar o fundă şi un ambalaj drăguţ, ci şi un vis devenit realitate, exact numărul meu. Am descoperit tot mai stringent „nevoia” de a scrie, de a transmite, de a împărtăși oamenilor ceva din ceea ce simt, de a povesti cum văd  lumea de la 1,87 m, chiar din mijlocul unei furtuni de trăiri şi stări, care m-au făcut un corespondent ad-hoc de pe frontul gândurilor bune. Cu timpul, am continuat să scriu de la stânga la dreapta, dar parcă cu mai mult of şi dor.

Pentru mine, fiecare cititor este un spectator care cumpără bilet la spectacolul meu. Sala unde joc are privilegiul de a rezerva fiecăruia cel mai bun loc din rândul întâi, de acolo de unde spectacolul vieţii pe care îl joc povestind şi îl povestesc jucând are nevoie de freamăt, de emoţie, de nelinişte, de respiraţie, de aplauze.  Fiecare spectator-cititor este un prieten vechi, alături de care niciodată nu este prea târziu să te opreşti pentru a povesti amintiri şi fire de viaţă în care eu, el şi noi toţi ne regăsim; niciodată nu poţi fi prea grăbit, niciodată nu este desuet sau plictisitor să călătoreşti într-o poveste nouă. În definitiv, ce poate fi mai frumos decât, prin cartea ta, să stai în palmele atâtor cititori?