Autoarea Maria Iancu a inceput sa scrie din dorinta de eliberare. Propriile ganduri au vrut sa vada lumina zilei si le-a dat viata intr-un manuscris ce nu era in plan sa fie publicat. Insa ce se cere implinit, mai devreme sau mai tarziu se infaptuieste. Cate lucruri nespuse zac intr-un om, iar de multe ori nici noi nu stim ce nuante intense ascundem in rutina zilnica! Dar citind cartea veti afla…veti trai…si veti ofta.
Fiecare cititor pentru ea este un suflet navigator pe un rau in cautarea licuricilor! Astfel, lumea ei se lumineaza, scriitura e expusa si creatia ei validata. De fiecare cititor in parte. Nu a avut nici o asteptate cand a publicat aceasta carte, a fost un pui aruncat din cuib si a inchis ochii, insa cititorii au incurajat-o mai mult decat si-a inchipuit! Sa vada atatia oameni care s-au regasit in povestea scrisa i-au starnit un val de recunostinta si inaltare a propriului suflet.
„Va multumesc, dragi licurici! Nu ati cumparat DOAR o carte, ati sustinut visul meu langa al vostru!”
Un citat din carte:
“- Stii ce nu-ti pot ierta? Ca nu voi mai fi niciodata femeia de dinainte de a te cunoaste. Ca m-ai introdus in lumea ta perfecta. Intr-un glob de sticla. Ca apoi sa-l spargi in mii de bucati. Cine sa le adune acum? Stam amandoi in fata dezastrului, insa fiecare se roaga pentru el. Binele meu nu mai coincide cu al tau. Nu-ti dau voie sa iti mai bagi mana pana la cot in sufletul meu. E gol acum si fara perspectiva. Preaplinul din basmul nostru a fost o iluzie creata de tine. Stii ce nu-mi pot ierta? Ca nu pot sa te iert si sa-ti ofer cupa cu bunatate si valori ale umanitatii. Dar ce pasare-mpuscata isi poate ierta vanatorul? Dumnezeu poate. Si te las in voia Lui.”