Recenzie ”Eşti mai puternic decât crezi” de Aurelia Grosu

de | aug. 29, 2019 | Recenzii cărți

Un suflet atât de sensibil, care a reuşit să treacă prin toate cumpenele vieţii, cărora le-a dat un sens, pe care îl împărtăşeşte cu noi în această carte. Vă mărturisesc că nu am mai notat nimic în carneţel. Pagină cu pagină am fost tot mai captivată de emoţiile de printre rânduri şi nu voiam să pierd esenţa trăirilor povestite.

“Viaţa unui om înseamnă mai mult decât cronologie. Trecutul fiecăruia este asemenea unei galerii de artă.” (pag.7)

De-a lungul operei sunt prezentate mai multe poveşti de viaţă, care în final te lasă cu un gust nostalgic “Ce e viaţa asta!”. Acţiunile şi efectul lor asupra sufletului de femeie sunt prezentate într-un mod debordant de sincer și tranșant. Această senzație m-a făcut să mă simt atât de aproape de sufletul eroinei evenimentelor.

“Am mers acasă, în frigul meu, şi m-am băgat în pat. Mi-am pus plapuma pe cap şi m-am ridicat în genunchi. A fost un gest copilăresc care cred că a izvorât din dorinţa mea de mic copil de a fi şi eu ascultată şi luată în seamă.” (pag. 48)

Limbajul este unul literar, dar cât se poate de natural. Citind, aveam aceeași senzație pe care o simt când cea mai bună prietenă a mea, îmi povestește cu încredere cele mai profunde întâmplări. Pagină după pagină am fost ca într-o călătorie printr-un suflet de femeie, din cameră în cameră.

Multe întâmplări au fost în întuneric emoțional. Nu știam uneori dacă va mai putea trece eroina prin alt hop sau cum va rezolva alte conflicte. Va mai avea putere? Și nu după multe pagini, venea o încurajare, născută din puterea interioară a femeii.

O putere generată de credința pe care a dobândit-o în drumul vieții, tot trecând prin atâtea descurajări. “Din perspectivă umană, vedem pierderea a ceva anume din viaţă ca pe o mare distrugere. Dar Dumnezeu ar putea să-ţi spună:

„Nu, tu acum eşti în peşteră. Dar asta nu înseamnă că ai ajuns la sfârşitul vieţii. Înseamnă că e vremea să-ţi reorientezi viaţa. E vremea să începi din nou, să înveţi din nou, să te dezvolţi mai mult, să-ţi exersezi capacităţile şi credinţa.” (pag. 146) A fost o carte care nu mi-a dat citate motivaționale, ci mi-a dat lecții de viață. Am trăit alături de naratoare, am simțit împreună cu ea procesul prin care a reușit după multe lupte să prindă aripi. Dacă ai simțit uneori că viața este nedreaptă sau că ce ți s-a întâmplat ție nu i s-a mai întâmplat nimănui și nu știi cum vei trece peste, îți recomand să savurezi această carte.

Am auzit de multe ori expresia “Traumele din copilărie mi-a marcat personalitatea”. A fost pe buzele mele de multe ori. Am avut o perioadă în care simțeam că sunt defectă datorită traumelor și ca nu voi mai putea fi niciodată un om normal.

Dar Aurelia Grosu ne demonstrează că se poate. “Am trecut prin văi adânci, prin locuri pustii, sufletul mi-a fost gol şi răvăşit, oamenii m-au dispreţuit şi judecat, dar… bucuria a luat locul tuturor acestor poveri şi acum sunt UN OM ÎNTREG!” (pag. 161) Dacă va avea un final motivator sau povestea va lua o întorsătură în ultimele momente veți afla citind opera. Va merita!

Titlu: Eşti Mai Puternic Decât Crezi
Autor: Aurelia Grosu
An apariție : 2013
Editura: SELF PUBLISHING
Nr. Pagini: 162
Limba: Română
Gen Literar: Spiritualitate, ezoterism
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1639

Alte recenzii de la Aurelia Grosu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

5 1 vote
Article Rating
Emanuela Istrate a fost redactor Booknation.ro și a scris 799 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Emanuela Istrate aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments