Recenzie: „Un secret minunat” de Christina Lauren

de | dec. 6, 2019 | Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Romantism

Am așteptat super mult această carte pentru că din toată seria mi-a plăcut cel mai mult. Editura Trei a făcut o pauză cam mare între traducerea volumelor din seria „Beautiful” și chiar m-am gândit la un moment că a renunțat la restul seriei. Dar nu a fost așa, recent m-a surprins cu o nouă apariție care m-a încântat extrem, pentru că mie mi-a plăcut fff mult de Nial și l-am considerat eroul meu favorit din toate personajele principale ce au apărut.

„Un secret minunat” de Christina Lauren este al patrulea volum din serie și urmărește povestea lui Nial și a lui Ruby, cel mai atipic cuplu de până acum. Sunt două personaje extrem de diferite, care m-au amuzat copios, Nial prin seriozitatea lui și Ruby prin amețeala de care a dat dovadă. Dar câteva cuvinte despre acțiune înainte de a vorbi despre personaje.

Nial Stella este un bărbat extrem de serios și riguros, în extremă antiteză cu fratele său, Max. Eu mereu l-am comparat cu Mr. Darcy, pentru că parcă sunt trași la indigo, înțepați așa și extrem de nesuferiți la prima vedere. Nu are mare experiență în dragoste, pentru că s-a însurat cu singura sa iubită din copilărie și după ceva ani a divorțat, lăsând un mare gol în sufletul său, măcinat în primul rând de regret și eșec. Cert este că are experiență aproape zero și nu știe să citească femeile atunci când acestea arată că sunt interesate de el. În plus, nici nu are foarte multă încredere în el, în mare parte pentru că se consideră vinovat de eșecul din căsnicie. Mi-a plăcut foarte mult de el pentru că este un bărbat foarte blând și extrem de dăruit în ceea ce face. Este genul care trebuie să iubească din suflet pentru a dărui și el 100% din inima sa. E mai de modă veche și cred că a reușit cu acest aspect să mă cucerească.

Ruby este exact invers. Este petrecăreață, super amuzantă și independentă. Am ras foarte mult la dialogurile ei interioare pentru că este zăpăcită și extrem de îndrăgostită de Nial. Din această cauza îi este foarte greu să fie lângă el fără să se rușineze sau să zică vreo prostie. Dorinţa ei este să fie acceptată la Oxford şi luptă mult pentru a ajunge acolo. Atunci când pleacă în interes de serviciu cu Niall, începe să îl descopere şi realizează că nu este aşa de serios cum pare de la distanţă. În realitate, Niall are nevoie să fie mai relaxat, să se distreze şi să se concentreze mai mult pe viața personală. Ruby îl învață acest lucru, are răbdare cu el, îi arată că şi pentru el poate exista o a două şansă, doar dacă își doreşte acest lucru.

Mi-a plăcut foarte mult cartea și am citit-o cu sufletul la gură. Evident au fost momente happy, unele triste, dar și multe în care îmi doream să îmi dau personajele cu capul de pereți pentru că îmi complicau lectura. Nesiguranța lui Nial și sentimentele lui Ruby s-au ciocnit de foarte multe ori și din păcate, uneori nu am fost de acord cu ele. De la jumătatea cărții a intervenit drama și m-am enervat puțin. Ca bonus pentru cei ce au citit şi restul cărţilor, personajele voastre preferate din volumele trecute se vor reuni pentru a susține cuplul nostru în momentele de impas.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: UN SECRET MINUNAT
Autor: Christina Lauren
An apariție : 2019
Editura: 2019
Nr. Pagini: 344
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1672

Alte recenzii de la Christina Lauren:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 3 luni, 1 zi și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments