Interviu cu Popa Mihaela Livia, autoarea cărții ”Halat cu Suflet”

de | iun. 4, 2020 | Interviuri, Interviuri Scriitori | 0 comentarii

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Popa Mihaela Livia: Sunt un om care prin scris s-a regăsit, i-a ajutat și pe alții să îți facă povestea auzită, am adus în fața publicului întâmplări din viața de zi cu zi cu aromă de poveste.

De profesie jurist mi-am dat seama că îmi place să scriu încă din clasele primare, când terminam printre primii elevi, compunerile date pe anumite teme. Am fost și campioană la concursurile de integrame care se făceau destul de des înainte de 1989. Pe lângă scris organizez diverse evenimente de dezvoltare personală, desenez și mă implic în acțiuni de voluntariat.

BN. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
Am simțit că e momentul să scriu o carte atunci când povestind cu lumea mi-am dat seama că povestea mea ar fi citită, ar prinde cum se zice.

Ultima carte publicată a venit pe fondul unei întâmplări care în primă fază pare una dureroasă și tristă, am căzut, fracturat mâna și cotul. Am avut parte de 3 operații și încă sunt în recuperare.

BN. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?
O carte trebuie să te atragă, să te facă să o iei în mână și să nu îi mai dai drumul până la final.

BN. Ce reprezintă titlul ultimei tale cărți pentru tine, ca scriitor?
Titilul ultimei mele cărți reprezintă o metaforă a tot ceea ce reprezintă pentru mine și nu numai , cadrele medicale. Sunt luptătorii care au o pelerină magică, cu care ne fac bine.

BN. Ce mesaj dorești să transmiți prin această carte?
Mesajul meu este unul pozitiv: chiar dacă trecem prin momente grele mereu avem în preajmă eroi care ne ajută și ne readuc zâmbetul pe buze și în suflet.

BN. Ce element crezi că este special în cartea ta?
Umorul este un element special al cărții , plus redarea evenimentelor în această manieră a unui dialog .

BN. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?
Da, am o carte terminată și nepublicată, încă.

BN. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
Piața de carte din România are potențial chiar și acum în contextul post Covid 19, depinde de toți actorii implicați ca ea să crească, scriitori să vină cu produse bine închegate, editurile să le scoată pe piață și publicul să revină la cartea print după atâtea săptămâni de online.

BN. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
Cea mai mare provocare e să își aștearnă povestea în așa manieră încât să fie citit, să atragă.

BN. Se poate trăi din scris în România? E acesta un obiectiv la care aspiri?
Se poate trăi, cred. Eu, una, recunosc, că pe lângă scris mai am și alt job. Mi-aș dori ca în timp să pot trăi doar din scris.

BN. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Pagina proprie de Facebook și pe site www.boxofsurprises.ro

BN. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?
Cititul nu este dăunător sănătății , nu este întrerupt de publicitate și este o modalitate de a ne dezvolta, relaxa, lăsa ceva în urma noastră prin discutarea temelor din cărți, prin ceea ce luăm din cărți și folosim în viața de zi cu zi.

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

0 0 votes
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 11 ani, 10 luni, 2 zile și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments