Interviu cu Alina Maria Nechita, autoarea cărții ”Ipostaze ale personajului feminin în literatura română interbelică”

de | iun. 11, 2020 | Interviuri, Interviuri Scriitori | 0 comentarii

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Alina Maria Nechita: Cu tot dragul! Am treizeci şi trei de ani şi convingerea fermă că mi-am descoperit vocaţia. Ȋn general, putem număra pe degetele unei mâini lucrurile de care suntem cu adevărat convinşi, însă, în tumultul unei lumi nesigure, aceasta este (pentru mine) una dintre puţinele garanţii. Profesoară de limba română la bază, am descoperit pe parcursul stagiului doctoral că nu sunt doar un cititor avid, ci şi un autor (de articole, pe vremea aceea) conştiincios, migălos în documentare şi, un aspect extrem de important, temerar. Mă fascinează noutatea care poate fi adusă interpretării unui text literar şi m-am surprins adesea stabilind conexiuni între literatură şi domeniul psihologiei. Filolog format în cadrul Facultăţii de Litere din Baia Mare, am căutat mereu să mă autoperfecţionez, să cer mai mult de la mine, să citesc, să mă informez, să mă cizelez cultural. Activez momentan în calitate de cadru didactic asociat la Catedra de Filologie a facultăţii care mi-a conturat devenirea.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.M.N. Cartea pe care am scris-o este rodul unei munci chibzuite şi modelate pe parcursul a trei ani de stagiu doctoral. Sub atenta îndrumare a profesorului universitar Gheorghe Glodeanu, reputat critic literar, am încercat să elimin orice prejudecată legată de exhaustivitatea scrierilor pe tema romanului interbelic. Ȋn prim-plan, femeia, ipostaziată diferit: mamă devotată, entitate lipsită de instinct matern, victimă a propriilor alegeri, intelectuală, vicioasă, muză, feministă convinsă… Da, „fiinţele de hârtie”, aşa cum le numea Roland Barthes, au avut amabilitatea de a-şi devoala secretele, trăirile, pasiunile, chiar patimile şi de a-mi permite să le prezint cititorului prin ochii unui „foarte bun portretist”, după cum mă califică, în marea sa generozitate, profesorul coordonator.

B.N. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
A.M.N. Ȋn ceea ce mă priveşte, cercetarea este extrem de importantă. Mai mult chiar, este condiţia sine-qua-non a demersului meu literar, întrucât sunt într-o etapă a vieţii pe care am decis să o dedic materialelor de critică literară: recenzii, articole tematice, analiză de text, interpretări ale diverselor fenomene literare, inclusiv abordări inedite în sfera literaturii pentru copii. Astfel, fără parcurgerea prealabilă a unei ample bibliografii, nu se întrevede vreo posibilitate de progres.

B.N. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Există vreun adevăr în asta?
A.M.N. Scriitorii sunt, prin alcătuirea lor genetică, persoane sensibile, persoane care trăiesc intens, care ard febril în numele creaţiei lor. Nu sunt persoane singuratice, din contră, sunt indivizi care au nevoie de căldura celor din jur, de feedback, de permanentă căutare. Socializează, se documentează, îşi dedică operele cititorilor. Cum ar putea fi singuratici? Poate că sunt uneori capricioşi sau chiar introvertiţi în momentele de gestaţie literară, însă vorbim, în mare parte, de stări tranzitorii.

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
A.M.N. Categoric, da! Implică muncă, dedicare, căutare, racordare permanentă la nou, la cerinţele actuale şi, după îndelungi războaie interne, oferă un produs finit.

B.N. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?
A.M.N. Cred că a fost vorba de un cumul de sentimente. Pe fondul unei oboseli perfect justificate, s-au instalat stări diferite: fericire fără margini, recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit la întâia reuşită, grija că s-ar fi putut mai mult şi mai bine… Emoţia de a-ţi vedea numele pe copertă este, totuşi, de nedefinit.

B.N. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?
A.M.N. Nu e neapărat vorba de un loc special, deşi prefer biroul personal, micul meu refugiu de acasă, înconjurat de rafturi ticsite de cărţi. E vorba de starea de spirit necesară, de armonie în jurul meu şi de linişte. Acestea sunt ingredientele realmente indispensabile. Prefer să lucrez în prima parte a zilei, când sunt odihnită, iar ideile şi conexiunile se înlănţuie firesc.

B.N. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine?
A.M.N. Titlul cărţii reprezintă o sinteză a muncii mele de trei ani, reprezintă o incursiune în lumea interbelică (Oh, cât aş fi vrut să am ocazia să o cunosc faptic!), un îndemn la descoperirea fenomenului feminist, întâia reuşită.

B.N. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?
A.M.N. Desigur! Lansări de carte, conferinţe, simpozioane, decernări de premii literare… E vital pentru un filolog! Ultimul eveniment, ante pandemie, a fost lansarea volumului „Linia de contur” (Daniel Cristea-Enache), la sfârşitul lunii ianuarie.

B.N. Este avantajat un scriitor cu un EGO uriaș?
A.M.N. Nu ştiu… Ȋn general sunt în favoarea moderaţiei. Personal nu pot privi cu ochi buni infatuarea, fie ea şi literară. Şi totuşi, nu trebuie nici să cădem în patima umilinţei şi a capului plecat. O stare de echilibru ar avantaja, negreşit, orice scriitor.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.M.N. Am publicat cartea la Editura Mega din Cluj-Napoca. Lucrările pe care le-am văzut expuse, calitatea materialelor, rezonanţa numelor care au ales aceeaşi instituţie au fost factori hotărâtori.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
A.M.N. Ȋn funcţie de etapa vieţii, numeroşi autori mi-au pecetluit devenirea şi mi-au ghidat paşii în lumea literaturii. De la copilăria marcată de Sadoveanu, Creangă, Brătescu-Voineşti, Hector Malot, P.L.Travers şi Charles Dickens, până la lumea adultului, din care nu pot lipsi Mircea Eliade, Camil Petrescu, teatrul lui Mihail Sebastian, contemporanii Ioana Pârvulescu, Şerban Foarţă, Doina Ruşti. La nivelul literaturii universale, i-aş aminti (deşi sunt atât de mulţi) pe Tolstoi şi Dostoievski, Zola, sud-americanii Marquez, Cortazar şi Allende… Totuşi, de suflet rămâne Robert Musil, cu al său Om fără însuşiri.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
A.M.N. Am cărţi care îmi sunt dragi, chiar multe, însă există în mine o permanentă sete de nou, de a descoperi prin lectură, de a cerceta. Din păcate, simt că am atât de mult de avansat, încât nu am timp să reiau la nesfârşit opere deja parcurse.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
1. Marcel Proust – Ȋn căutarea timpului pierdut
2. Ernest Hemingway – Bătrânul şi marea
3. G.G. Marquez – Dragoste în vremea holerei
Le recomand pentru complexitatea lor literară, pentru ideile pe care le vehiculează, pentru emoţiile pe care le transmit. Părerile diferă şi fiecare percepe creaţiile în mod propriu, însă în ceea ce mă priveşte, mă bucur nespus că am ales să le parcurg. Dacă ar fi să ne adaptăm vremurilor bizare pe care le trăim, aş include în listă şi 1984, George Orwell.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.M.N. Dorinţa de a promova calitatea şi nu doar cantitatea. Poate greşesc, însă experienţa m-a condus spre asemenea consideraţii, din păcate. Sunt gata oricând să retrag cele afirmate!

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
A.M.N. Cred că cea mai mare provocare este aceea de a-şi propune să trăiască exclusiv din scris, fără să facă rabat la calitate. Compromisurile sunt esenţiale, însă nu la acest capitol! Să reuşească să îşi găsească publicul-ţintă şi să nu abdice de la principii. Să se menţină demn şi vertical în umele crezului său artistic. Oh, sunt multe provocări!

B.N. Se poate trăi din scris în România?
A.M.N. Nu! Sau să folosesc varianta optimistă: Nu încă! Lumea citeşte tot mai puţin şi tot mai prost. Vrei să vinzi? Fii comercial (ca stil)! Ei bine, nu toţi reuşim…

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.M.N. Folosesc reţeaua de socializare Facebook pentru noutăţile legate de activitatea literară (cont privat: Alina Maria Nechita). De asemenea, cartea este disponibilă prin aplicaţia Google Store (format e-book) şi prin comandă directă, sau pe site-urile de vânzări on-line.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.M.N. Dragi cititori, oameni frumoşi, pasionaţi de lectură, vă doresc să faceţi din fiecare incursiune în literatură o poveste de neuitat! Parcurgeţi cu încredere şi referinţe critice, întrucât ele vă pot dezvălui detalii, repere şi consideraţii nebănuite, de cele mai multe ori intrigante, însă mereu inovative şi, mai cu seamă, utile.

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

5 4 votes
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 11 ani, 10 luni, 2 zile și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments