Interviu cu Elena Sim, autoarea cărții ”Valurile Vieții”

de | iul. 3, 2020 | Interviuri, Interviuri Scriitori | 0 comentarii

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Elena Sim: Sunt din Oradea, undeva pe malul Crișului Repede mi-am înfipt parcă rădăcinile în pământ. Anii copilăriei mi i-am petrecut la ţară nu departe de oraş, pe uliţa din sat, înconjurată de familie şi oameni dragi. Devreme, înainte să împlinesc 20 de ani am lăsat în urmă meleagurile mele şi am urmat calea străinătăţii în goana după vise. Am ajuns prin toate colţurile lumii. Poate aşa a fost destinul…

Aşa a fost să fie! Iar după ani şi ani, să mă întorc la cei dragi sufletului meu, la holdele mele aurii, la zările albastre pe care le-am tot căutat în altă parte dar pe care le-am lăsat de fapt acasă… să mă întorc din nou la ele, a fost cel mai plăcut sentiment. Profesia mea de bază este Translator/Traducător (lb. Engleză). Am puţin peste 40 de ani, dar nu mai stau să-i număr. Sunt la fel de plină de vise cum eram şi cu peste 20 de ani în urmă când pentru prima dată o porneam în lume în cea mai mare călătorie a vieţii mele…

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
E.S. „Valurile Vieţii” este un roman cu o poveste de viaţă emoţionantă, cu trăiri impresionante şi vremuri de odinioară aşa cum au fost odată şi nu mai sunt astăzi. Amintiri din copilărie, goana nebună după vise, deznădejde, împlinire, iubiri mistuitoare sau regrete după timpul care trece, toate, urcuşuri şi coborâşuri ale vieţii, sunt spuse aici ca într-o filă de poveste. Este vorba despre o poveste reală, trăită, în care evenimentele prin care am trecut au fost de multe ori o luptă continuă cu viaţa… cu trecutul şi cu amintirile lui.

Este vorba despre plecări, lungi… grele şi despre întoarcerile acasă… întotdeauna pline de drag, de dor… şi de emoţie de parcă ar fi fost întotdeauna pentru prima dată.

B.N. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine, ca scriitor?
E.S. Când mă gândesc la titlul cărţii mele „Valurile Vieţii”… nu mă pot gândi decât la început. Titlul îl aveam în minte cu mulţi… mulţi ani înainte să încep să scriu această carte. Notiţe şi jurnale am scris toată viaţa, dar ele trebuiau legate de evenimente şi momente din viaţă. Aşa a început totul pentru mine… de la titlu. Restul a fost doar viaţă.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
E.S. Pot spune că am avut un moment în care mai de grabă am ştiut că trebuie să public o carte. După cum spuneam, de scris am scris toată viaţa. Gânduri, vise, nelinişti sau bucurii le-am pus pe toate pe hârtie. De parcă nu le puteam trăi altfel. Poate că nu am fost mereu pregătită să împărtăşesc publicului larg aceste gânduri şi nu am fost suficient de matură în scris… dar când am ajuns şi acolo a venit şi cartea. Eu cred că orice lucru are timpul lui în viaţă şi nimic nu se întâmplă prea devreme sau prea târziu. Ci doar atunci când trebuie. Cartea mea a văzut tiparul în primăvara anului 2017.

B.N. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?
E.S. De inspirat mă inspir din viaţă… din aproape orice. De la oamenii dragi mie, de la oamenii pe care îi întâlnesc şi numai pentru o clipă. Alteori mă inspiră o amintire, un gând care”zboară” cine ştie unde sau la cine, un răsărit de soare, un apus care mă întristează… căci totul trece… dar care mă şi vindecă de dor, de grabă, de prea multă visare parcă. Da, mă inspiră viaţa şi nesfârşitele povesti pe care le trăim împreună unii cu ceilalţi. Departe de zgomotul lumii sau copleşiţi de nevoile ei ne găsim cu toţii purtaţi pe valurile vieţii în fiecare zi de azi care atât de repede se schimbă în cea de ieri.

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
E.S. Eu vorbesc în cărţile mele despre viaţă, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, aşa cum o simt în mine. Nu îmi place să inventez personaje, scriu despre cei pe care îi cunosc eu aşa cum îi percep când îi am lângă mine. Poate că fac şi filozofie pe alocuri în cărţile mele, dar asta face parte din ceea ce sunt eu.

B.N. În prezent lucrezi la o nouă carte?
E.S. În prezent lucrez la „Valurile Vieţii 2” atât varianta în limba romană cât şi cea în limba engleză. Este o continuare a primei cărţi.

B.N. Pe plan literar, unde te vezi peste 5 ani?
E.S. În 5 ani… prinsă în gânduri şi probabil la un nou capitol dintr-o nouă carte.

B.N. Este dificil să creezi personaje de sex opus? Care e cea mai mare provocare legat de asta?
E.S. Datorită faptului că îmi scriu povestea de viaţă, nu am fost pusă în faţa unei astfel de provocări. Dificil nu ar fi să creez personaje… chiar dacă de sex opus, dar nici nu pot spune că mă atrage ficţiunea.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
E.S. Cartea am ales să o public în regim propriu. Deşi am avut mai multe oferte de la diferite edituri. Poate şi pentru că este poveste de viaţă, mi-am dorit să mă implic cât mai personal şi astfel să fiu cât mai aproape de cei care îmi citesc cartea… implicit povestea.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
E.S. Sunt mai mulţi scriitori romani pe care îi citesc, dar cel mai mult mă regăsesc în cărţile lui Emil Cioran. Din literatura universală… nici nu ştiu cu care să încep. Am citit sute de cărţi. O să-i amintesc aici doar pe câțiva dintre ei. Charles Dickens, Thomas Morus, Hanya Yanagihara, Dostoievski, Lev Tolstoi, Hector Malot, Cehov, Irwin Shaw, etc.

Şi citesc foarte multă istorie. Cărţi care amintesc de o anumită perioadă istorică. Căci îmi place mult istoria. Parcă ar fi o poveste fără sfârşit. Şi puţine poveşti mai sunt fără sfârşit în ziua de azi.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
E.S. Una dintre cărţile pe care le recitesc odată la câţiva ani este „The Camomile Lawn” scrisă de Mary Wesley. O poveste a unei familii din Regatul Unit care se desfășoară pe toată perioada celui de-al doilea Război Mondial.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
E.S. Trei cărţi pe care oricine ar trebui să le citească ar fi:
„Amurgul gândurilor” de Emil Cioran.
„A Little Life”, de Hanya Yanagihara.
” Utopia”, de Thomas Morus.

Sunt toate trei cărţi cu substanță… cum spun eu… îţi dau emoţie, te fac să gândeşti şi îţi deschid uşi ale unui trecut de mult apus pe care nu ai altfel cum să-l cunoşti decât dacă-l citeşti.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
E.S. Pieţei de carte din România cu siguranţă îi lipsesc două lucruri: promovarea şi cititorii. În special autorii romani contemporani ajung greu să fie cunoscuţi.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
E.S. Cea mai mare provocare din viaţa unui scriitor roman este să ajungă pe piaţa literară şi să fie citit.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
E.S. Să trăieşti din scris în România? Asta ar fi o adevărată provocare. Eu când am publicat această carte nu am făcut-o cu gândul să mă îmbogăţesc… asta este clar. Dar orice scriitor până la urmă asta îşi doreşte… să fie citit. Pentru mine „Valurile Vieţii” nu este doar o carte, este un vis… care s-a şi împlinit. Prefer să scriu şi să trăiesc pentru vise. Banii vin şi pleacă. Pe când un vis împlinit îţi poate aduce satisfacţii sufleteşti o viaţă întreagă.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
E.S. Cititorii mei îmi pot urmări activitatea online pe pagina de Fb: „Valurile Vieţii – Elena Sim”.
Tot acolo prin comandă poate fi achiziţionată şi cartea. Pentru cei din afara ţării există platforma Amazon unde se poate comanda atât varianta în lb romană a romanului cât şi varianta în lb. engleză. Cartea se găseşte şi în librării.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
E.S. Pe cititorii Booknation.ro îi pot doar îndruma să citească şi scriitori români contemporani. Dar cel mai important să citească orice, oricând. Gusturile în materie de literatură nu se discută. Într-un moment de linişte sufletească şi pace profundă, cu o carte în mână, poţi să ajungi în locuri în care în realitate nu vei ajunge poate niciodată, poţi să trăieşti în vremuri de mult apuse şi să atingi depărtări de care nu ştiai că există. Poţi să trăiești o viaţă în fiecare carte.

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

5 1 vote
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 11 ani, 10 luni, 1 zi și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments