Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel.
Duminică frumoasă, dragilor! Astăzi, doresc să o aduc în fața voastră pe Emily Brontë, o autoare care, din păcate, nu e așa cunoscută și citită printre adolescenți și nu numai. Pe parcursul timpului, nu cred că există cineva care navigând pe o platformă de socializare și, de ce nu, citind o carte, să nu fi dat, măcar o dată, peste acest citat. Pe mine, cel puțin, m-a urmărit peste tot, dar nu am avut curajul necesar să mă apropii de carte. Spre rușinea mea, vreau să vă mărturisesc că nici eu nu citeam autori clasici și fugeam de ei ca și strigoii de usturoi. La începutul anului trecut, la un curs de la facultate, am primit o listă numeroasă de romane, printre care se afla și cel în cauză, adică La răscruce de vânturi. După ce am citit câteva capitole, am realizat cât de multe povești frumoase și bine scrise am ratat de când am intrat în acest minunat univers al lecturii. Am terminat cartea în doar două zile și am trecut prin toate emoțiile posibile: acum zâmbeam și eram în extaz, peste câteva momente vărsam râuri de lacrimi. Ba chiar, am avut momente, când îmi venea să arunc cartea de perete. Totuși, țin să menționez că a ieșit teafără și nevătămată din această experiență.
Romanul ne prezintă, văzută prin ochii unei servitoare, povestea de iubire ce ia naștere între Heathcliff, un orfan ce este adoptată de Earnshaw, și Catherine. Sentimentele dintre cei doi sunt atât de negative și toxice încât, într-un mod destul de alert, conduce la distrungerea lor. Domnul Lockwood este un nou chiriaș care, în 1801, se mută la Thrushcross Grange și decide să meargă la Wuthering Heights, pentru a-și cunoaște vecinii. Modul singuratic și ciudat în care proprietarul se poartă, îi stârnește curiozitatea și decide să afle ce mister ascunde acesta. El se dă bine pe lângă doamna Ellan Dean, o servitoare care a crescut alături de stăpâni și cunoaște toate secretele de familie. De la ea aflăm că, în urmă cu treizeci de ani, vechiul proprietar al casei, domnul Earnshaw, a adus din una din călătoriile sale un băiețel de șase ani căruia îi dă numele de Heathcliff. La început, copiii bărbatului nu l-au acceptat, dar pe parcurs, băiatul a reușit să câștige prietenia fetei, Catherine, Hindley continuând să îl urască deoarece credea că ar putea să îi fure moștenirea.
Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.
Legătura dintre Heathcliff și Cath se consolidează atunci când domnul Earnshaw își trimite fiul departe de casă. Dar domnul Earnshaw moare, iar Hindley, împreună cu soția sa, revine acasă, iar Heatcliff este forțat de acesta să renunțe la școală și să devine muncitor. Cath mi s-a părut a fi un personaj egoist, care în ciuda faptului că îl iubește pe Heathcliff, se căsătorește cu Edgar Linton pentru a-și asigura un viitor mai bun. După căsătoria celor doi, Heatcliff dispare, revenind peste câțiva ani complet schimbat: din băiețelul sălbatic și neîmblânzit s-a transformat într-un bărbat condus de dorința de răzbunare, motiv pentru care se căsătorește cu Isabella Linton. Cath moare, dar lasă în urma sa o nouă țintă pentru Heatcliff, pe fiica sa, Catherine Linton.
Mi-a plăcut enorm de mult modul complex în care sunt construite personajele și le este schițată povestea, felul în care autoarea te face să plângi, să îl compătimești și să fie milă de băiețelul de șase ani, ca mai târziu, să ajungi să îl urăști din tot sufletul. De asemenea, l-am apreciat pe Heatcliff, chiar dacă de cele mai multe ori nu am rezonat cu alegerile și deciziile pe care-a făcut, iar iubirea sau, mai degrabă, pasiunea sa față de Cath mi s-a părut foarte dăunătoare și toxică. În plus, mi-ar fi plăcut ca autoarea să ne ofere un alt final al acestei iubiri mistuitoare dintre cei doi protagoniști.
La răscruce de vânturi reprezintă prima mea întâlnire cu un roman, dar și cu un autor al genului clasic și chiar dacă, între timp, am mai parcurs câteva, va rămâne mereu preferatul meu și va ocupa un loc special. Știu că există foarte multe cărți contemporane care atrag tinerii fie prin copertă, fie prin descriere și, în plus, mai sunt și lecturile obligatorii pe care le primiți de la profesorii voștri încât nu aveți timp să ieșiți din zona voastră de confort și să abordați lucruri noi. Cu toate acesta, dacă acest roman va ajunge vreodată în mâinile voastre, vă rog din tot sufletul, să citiți măcar câteva capitole. O să vă surprindă într-un mod plăcut și, vă pot asigura, că veți dori să parcurgeți și restul cărții!
Alte recenzii de la Emily Brontë:
