Recenzie „Soroc de viață, soroc de viață”

de | iul. 15, 2021 | Beletristică, Dragoste, Ficțiune, Istorie, Literatura Universală, Recenzii cărți

Sunt exact 76 de ani de la încheierea celei de-a doua deflagrații militare mondiale, însă urmările ei sunt vizibile și astăzi, cicatricile încă dor. Nu ne putem desprinde de cei aproape 6 ani de chinuri și nu cred că ne vom lăsa de asta curând, unele evenimente din istorie ne vor urmări încă mult timp, în special, cele care au adus multă suferință și pierderi. Războiul, această temă, este omniprezentă în lucrările lui Remarque, iar „Soroc de viață și soroc de moarte” nu este o excepție.

„Ni s-a dăruit lumina și ea a făcut oameni din noi. Noi însă am ucis-o și am devenit iarăși troglodiți.”

Ernst Graeber este antrenat pe câmpul de luptă în îndepărtata și friguroasa Rusie. Prin mila cerului primește o permisie scurtă, în care speră să își revadă părinții. Revenirea acasă i se ivea în vise ca o oază de liniște și civilizație, însă s-a trezit în ruinele orașului în care a crescut. Printre casele bombardate și drumurile dispărute, Ernst descoperă dragostea, înfruntă absurditatea unei ideologii putrede, acaparat de îndoieli, se simte înfrânt de frică, iar conștiința îi distruge rădăcinile credinței pe o avea și așa slabă. Inevitabilul se va produce, moartea unei idei se va întâmpla, iar acest fapt va încununa opera printr-o serie de evenimente care au puterea unui defibrilator.

Remarque continuă să își dezvolte tema preferată, pentru că războiul descoperă adevărata esență a unei persoane. Pe câmpul de luptă devii totul sau nimic, rămâi orb sau accepți darul cu care suntem înzestrați de la naștere, să cunoaștem adevărul, dincolo de liniile inamicului. Autorul este un ilustru în ale descrierii morții, atât de absurdă și lipsită de sens, de ea nu scapă nimeni. Dacă nu cunoașteți cum miroase sau cum arată moartea, citiți această carte.

„Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.”

Mi-a adus aminte de „Hoțul de Cărți” (Monologul ei) și cartea Svetlanei Alekseievici, aici moartea o auzi în povestirile femeilor care au trecut prin WW2. Împreună trecem prin așa stări ca înfrângerea, renunțările la vis, retragerea, zguduirea și acceptarea lui Remarque, care este sinonimul realității și a cuvintelor lipsite de epitete, hiperbole, metafore și tot ce ne duce în extreme emoționale. Doar personaje adevărate, dialoguri care spun exact atât cât e nevoie, nu căutați pauze fără sens, fraze lacrimogene, dulce nu este, acea perioadă a șters acest cuvânt din vocabular.  Ni s-a dăruit lumina și ea a făcut oameni din noi. Noi însă am ucis-o și am devenit iarăși troglodiți.

Titlu: SOROC DE VIAȚĂ SOROC
Autor: Erich Maria Remarque
An apariție : 2016
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 392
Limba: Română
Gen Literar: Literatura clasica
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2474

Alte recenzii de la Erich Maria Remarque:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Stella Popa este redactor Booknation.ro de 5 ani, 3 luni, 11 zile și a scris până acum 168 articole. Se află pe poziția 7 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Stella Popa aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments