Deși nu mă atrag istoriile extraconjugale, triunghiul amoros din acest roman a meritat atenția mea. Este o istorie despre viață, dragoste, credință. Autorul te aruncă dintr-o extremă în alta. Sentimentele protagonistului par a fi schimbătoare precum un vânt care bate cu o întensitate mare și apoi își schimbă direcția la 180 de grade. Se zice că de la dragoste la ură e doar un pas. Se pare că despre aceasta ne vorbește acest roman.
Mă așteptam cumva la o istorie siropoasă, însă nu este cazul, autorul joacă cu mintea cititorului. Pe parcursul lecturii de multe ori mi-am pus întrebarea “și totuși este aceată iubire una veritabilă“?
Protagonistul este un scriitor îndrăgostit de către o femeie căsătorită. Această idilă se naște ca urmare a unui interes, însă în scurt timp se transformă într-o dragoste pătimașă, iar apoi în una maladivă. O iubire împresărată cu de toate: atașament, dăruire, sacrificiu, dar și gelozie, posesiune și ură.
Autorul prezintă cele două fețe ale iubirii. Partea frumoasă a iubirii este reprezentată prin acel simțământ care te face să devii mai bun, empatic, crește în intensitate, până la sacrificiul de sine. Partea mai puțină frumoasă a iubirii apare sub forma emoțiilor chinuitoare precum gelozia și obsesia. Gelozia, acea molimă care roade pânza fină a dragostei, care distruge fundamentul celor mai frumoase sentimente. Este acea otravă care macină sufletul și te face să cazi în prăpastia deznădejdii.
Pe o altă ordine de idei, cred că autorul a vrut să evidențieze și faptul că fiind îndrăgostită, o persoană poate cădea în capcana ridicolului și egoismului. Iar ca urmare a dezamăgirii amoroase, apar o multitudine de sentimente mai puțin plăcute.
Mi-a plăcut analiza profundă pe care autorul o face. La prima vedere este o istorie scrisă într-un stil simplu, fără metafore întortocheate, însă acțiunile personajelor ne fac să descoperim, dincolo de vorbele simple, substraturile ascunse ale subconștientului și ale gândirii omenești.
-Puteți explica și iubirea? l-am întrebat.
-O, da, a răspuns el. La unii, e dorința de a poseda, la fel că avariția; la alții, dorința de a capitula, de a-și pierde sentimentul responsabilității, dorința de a fi admirați. Uneori doar dorința de a putea vorbi cu cineva, de a te descărca în fața cuiva care nu va fi plictisit să te asculte. Dorința de a-ți regăsi un tată sau mamă. Și, bineînțeles, la baza tuturor e motivația biologică.
Alte recenzii de la Graham Greene:
