Recenzie ”Finalul” de Elle Kennedy

de | iul. 19, 2022 | Recenzii cărți

Finalul celor patru povești din seria Off-Campus

Patru povești de dragoste, patru cupluri, patru destine diferite. Hannah și Garrett, Logan și Grace, Dean și Allie, Tucker și Sabrina, patru cupluri ale căror povești se încheie cu acest volum pentru noi, cititorii care le-am cunoscut tututor aventurile până acum.

I-am întâlnit când erau doar niște studenți la universitate, iar acum viețile lor continuă și cu toții trăiesc cea mai frumoasă poveste de iubire. Celebra serie Off-Campus ia sfârșit cu două nunți, un copil și o cerere în căsătorie. Oare care vor fi autorii acestor evenimente importante?

Personajele noastre merg mai departe și fac loc unor noi amintiri în viețile lor, iar noi avem șansa să fim martori la un ultim act din seria celebră care a propulsat-o pe Elle Kennedy în rândurile autorilor celebrii!

Off-Campus și opinia mea despre ultimul volum al seriei

Încă de când am citit Pactul nu am fost mai deloc impresionată de stilul de scriere al autoarei. Aproape toate poveștile mi s-au părut oarecum puerile și scrise într-un mod copilăros. Totul s-a schimbat, însă, la Dean, cel care a reușit să ridice seria în ochii mei! Chiar și în acest volum, Dean și Allie sunt preferații mei și au cel mai frumos epilog.

Povestea lor a fost cea pe care am citit-o cel mai repede în acest volum, în timp ce restul celor trei rămase au mers într-un ritm foarte lent. Deși cartea se citește foarte repede, consider că nu era nevoie de un final pentru această serie. Știu că mulți au iubit Off-Campus, dar pentru mine nu prea a funcționat. Este genul de serie pe care o citești rapid, dar care nu îți rămâne în gânduri. De obicei nu uit numele personajelor, ba chiar niciodată nu se întâmplă asta, însă cu seria asta a fost prima dată când am pățit acest lucru.

E complicat să vorbesc doar despre acest volum care este ca o scurtă antologie cu patru povestioare scurte și simple. Așa că leg acest volum de întreaga serie pe care am citit-o. Cred că ar fi fost mult mai strălucit ca Elle Kennedy să scrie o nouă poveste în care să regăsim toate personajele și schimbările din viața lor, decât acest volum care mie mi se pare a fi în plus.

Cum am spus, Dean și Allie au îndulcit totul, iar apariția lor a făcut ca Finalul să fie o carte pe care să mi-o doresc. Plus că trebuia să am seria completă în bibliotecă!

Recomand seria Off-Campus?

E o micuță contradicție că o serie erotică este scrisă în stilul unei cărți pentru adolescenți. Acest lucru o face greu de recomandat celor care sunt la început cu cititul. Cu toate acestea, văzând cât de iubită a fost această serie, eu vă recomand să o citiți! Asta numai dacă ați trecut de 17-18 ani! Poate că eu sunt excepția de la regulă și, cine știe, poate că vouă vă va plăcea mult mai mult.

Poate că Garrett vă va cuceri, așa cum a făcut-o deja cu o parte din cititori, însă eu mizez pe Dean Di Laurentis! Sper că v-am făcut curioși și sper să dați o șansă acestei serii, s-ar putea să fiți surprinși!

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: FINALUL
Autor: Elle Kennedy
Traducător: Sorin Petrescu
An apariție : 2022
Editura: EPICA PUBLISHING HOUSE
Nr. Pagini: 348
Limba: Română
Gen Literar: Romance
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 17477

Alte recenzii de la Elle Kennedy:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 6 luni, 22 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments