Nostalgia pianului fără clape a fost o poveste din partea căreia nu ştiam la ce să mă aştept. Ştiam sigur că îmi place coperta. O copertă ce-mi transmitea nostalgia toamnei când totul în jurul tău se sfârşeşte într-o explozie de culoare şi frumuseţe ce te doare. De altfel, nici Mădălina Alexandru nu îşi expune povestea într-un decor mai diferit. Nostalgia perisabilității în culori explozibile ale toamnei îşi face simţită din plin prezenţa în Nostalgia pianului fără clape unde iubirea se sfârşeşte pentru a lua naştere într-o explozie de sentimente şi trăiri.
Nu credeam în iubire. Ce era acest sentiment? O stare, un cuvânt, un concept? În mintea ei, dragostea nu era mai mult decât o plăsmuire. Cei din jur o adoptau cu scopul de a se înconjura de o falsitate cumplită ce nu le aducea decât suferinţa pe care ei, în nebunia lor, o primeau înauntru. De ce? Mereu se întrebase asta?
Protagoniştii, Ethan Reed şi Charlotte Brown, sunt două suflete orgolioase alinate doar de sunetul suav al pianului. Un portativ, note în nuanţe extreme şi două suflete pierdute prin viaţă transformă muzica în câmp de bătălie. Un singur concurs, un anonim furând un premiu şi un luptător obişnuit să fie veşnic câştigător pierzând, şi atât este de ajuns pentru a da startul unei bătălii.
…oamenii erau guvernaţi doar de răutate şi de egoism, de lucruri superficiale care nu amăgeau decât aparenţele la care ţineau atât.
Din secunda în care a pierdut în faţa lui Charlotte, în mintea lui Ethan a încolţit un singur gând, acela de distrugere. Nu se va lăsa până când nu o va înfrânge pe micuţa pianistă atât psihic cât şi fizic. O va îngenunchia și îi va frânge spiritul în cât mai multe părţi posibile. Nu s-ar fi aşteptat însă să găsească un combatant pe măsură.
– Mă voi răzbuna, iubirea mea, pentru fiecare vorbă care m-a atins. Se apropie de chipul lui. Iar când vei fi slab, te voi trânti cu aceeași nepăsare, oricât de mult mă va răni și pe mine. Nu te voi ridica însă, nu și de acea dată. Asta înseamnă iubirea ta pentru mine! șopti pe buzele lui, răsuflând cald.
Charlotte muncește pe brânci pentru a ieşi din anonimat și pentru a se ridica la faima părinţilor săi. Ca de la prădător la prădător, îl recunoaşte pe Ethan drept un adversar ce vrea să îşi exercite forţa în luptă. Cum era de aşteptat hotărăşte să-i acorde şansa luptei şi automat, ca un combatant pe măsură, se aşteaptă să iasă învingătoare şi din lupta inimii. Ca o persoană ce nu recunoaşte dragostea ca fiind un suflu important sau, mai ales, vital în viaţa ei, avântul lui Ethan i se pare ca bătaia suavă a aripilor de fluture. Şi cât se înşeală.
Inimă, nu te mai zbate, pentru că nu aprob ceea ce simţi, iar pe el nu îl voi accepta niciodată!
Din orgoliu şi mândrie cei doi încep un pariu cu ei înşişi care în final le vor purta paşii într-o dragoste toxică a cărei frâie le vor pierde din start. Charlotte va cădea în braţele primilor fiori ai dragostei fără a şti cum să gestioneze ceea ce simte şi, mai ales, neavând pe cineva alături care să o ghideze în dulcele supliciu al iubirii. Ethan, pe de altă parte, va avea parte de acel sentiment în care sufletul vrea să fie dezgolit în faţa fiinţei iubite. Va încerca să se opună din răsputeri din a se dărui pe de-a-ntregul şi a rămâne transparent în faţa iubirii.
Basmele nu se împlinesc niciodată, căci o bestie nu poate primi nicicând o frumoasă, iar cel inocent este distrus de fiecare dată, fără excepţie.
Însă, atunci când o dragoste începe ca o întrecere între „duri”, iar partenerii sunt alcătuiţi din orgolii, terenul de luptă devine sângeros, iar inimile plâng cu lacrimi de sânge. Ethan şi Charlotte sunt ca doi titani nemuritori ce se atacă cu ceea ce au ei mai bun fără însă a ceda când se iveşte ocazia. Amândoi cad şi se înalţă în acelaşi timp nedându-şi şansa de a se pleca în faţa sentimentelor înălţătoare.
…unii oameni sunt sortiţi pentru a se îndrăgosti, dar nu şi pentru a rămâne împreună.
Pentru mine Ethan a fost tipicul băiat bogat plin de bani, puternic şi cu magnet la femei. Nu m-am aşteptat însă ca autoarea să-i pună în cale un adversar pe măsură. Charlotte este de asemenea un lup deghizat în Scufiţă Roşie. Îşi cunoaşte adeversarul şi ştie cum să-i întoarcă „favoarea”. Mi-aș fi dorit însă o creionare mult mai puternică a celor doi, voință de fier și un centru al poveștii mult mai bine fixat.
-…Eşti meschin, plin de vicii, orgolios, violent, maliţios, iar inima îţi este pictată în nuanţe de negru. Marginile aparţin deja întunericului, al cărui prinţ eşti tu. Nu ştii să iubeşti, ci profiţi de fiecare slăbiciune pe care o am pentru a mă doborî. Chiar şi când încerc să îţi fiu alături mă respingi cu răceală, indiferent de consecinţe. Eşti incapabil să construieşti, ştii doar să dărâmi.
Nostalgia pianului fără clape este o bătălie a dragostei. În timp ce unul este luat pe sus de avalanşa de simţuri a iubirii, celălalt luptă pentru supremaţie în păstrarea ei. Din punctul meu de vedere, amândoi sunt novici în problemele dragostei şi niciunul dispus să-l accepte pe celălalt drept propria sa jumătate.
-Altfel decât regină a dramei nu ştii să fii? Urlă în întregul apartament, încleştându-şi puternic fălcile. De ce nu îţi reyolvi divergenţele altfel decât fugind? De parcă, dacă ai alerga , ai elucida ceva! Continuă el să zbere, cu atât mai îndârjit cu cât îl enerva faptul că nu i le spusese cât încă era acolo. Ori te aşteptai să vin după tine ca un animal de companie credincios? De ce nu vrei să îmi pui şi lesă? Dacă tot suntem aici.
Mădălina Alexandru ne dă adunarea într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru cântecul suav al dragostei. Cine îşi va îmbrăţişa noua identitate şi cine va alege calea distrugerii ei, rămâne de văzut.
Priveşte în jurul tău. Dragostea este doar o iluzie în care oamenii se învăluie pentru a scăpa de realitate.
Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii Quantum Publishers.
Alte recenzii de la Mădălina Alexandru:
Multumesc frumos pentru recenzie si pentru observatii:*!