Pe Radu Cîrstea, alias Ratzone l-am cunoscut prin intermediul unuia din blogurile sale. Și nu glumesc când spun că țara asta are nevoie de mai mulți oameni care să gândească în genul său… la fel cum avem nevoie acum și de mai mulți poeți. Ratzone e unul din poeții noului val (și afirmația asta îl va scoate din sărite, căci e un OM tare modest) și urmează să își lanseze al treilea volum de poezie Ora de medicament – tocmai de aceea, am profitat de ocazie pentru a-i lua un mic interviu, așa, să faceți și voi cunoștință cu el!
Deja ai ajuns la a treia carte. Cum a fost drumul până aici? Vorbește-ne puțin și despre primele tale volume.
Da, întotdeauna a treia încercare e mai grea. Drumul până aici n-a existat în realitate. Am mers pe sub pământ, n-a știut nimeni că exist, nu știe nimeni că exist. Primele două volume se numesc Ocean de Nimicuri și Sunt un Gunoi, Sunt un Nimic. Primul este mai dur, tăios, mai greu de pătruns, este o carte care mi-a fost foarte dragă. Sunt un Gunoi, Sunt un Nimic nu este o metaforă. Am spus asta mereu: volumul II are un titlu bun și o copertă bună. Are și o sumă de concepții poetice dar nu le-a văzut nimeni.
De ce Ora de Medicament? provine de la cea mai dragă ființă. Și pentru că se prescurtează OM.
Ora de Medicament pentru că e de ajuns o oră să citești volumul, pentru că are multe medicamente și puține imagini poetice unde autorul spunce chiar ce spune. De fapt pentru că el
Cu ce e diferit Ora de Medicament față de celelalte volume ale tale?
OM este un pic matematic, simbolic, OM este oglindă dintre doi oameni pentru că e nevoie de fapt de doi oameni ca să poți fii OM și pentru că e nevoie de două lucruri ca să compari un OM. Ora de Medicament este ultimul meu pariu în poezie. Poate că nu voi mai publica nimic. După ce va ieși, mă va dezamăgi crunt. Asta e singura asemănare. În rest nu mai sunt EU în el.
Mai citesc oamenii poezie în ziua de azi? Mai e necesară poezia?
Nu. Oamenii citesc doar dacă e gratis, și apoi te numesc ratat și sărac când te văd pe stradă sau te numesc drept cel mai prost din curtea școlii. Oamenii nu mai au nicio legătură cu omenia. Da, este cea mai mare nevoie de poezie, este o nevoie disperată de poezie strigată în cea mai cumplită tăcere, dar suntem ne-umani și ipocriți.
Noi speranțe sau tot aceleași?
Este o poveste fără nicio speranță și fără sens, este o poveste care te îngroapă sub pielea ei și nu mai lasă pe nimeni și nimic să vadă că mai ești aici.
🙂 L-am cunoscut la Bucureşti anul trecut. Tăcut. Poate precaut. Îi doresc succes în continuare şi dacă citeşte acest comentariu, vreau să-i transmit că trei publicări nu înseamnă deloc puţin.
nu înseamnă deloc puțin, înseamnă fix nimic. temător, îngrijorat chiar. să trăiți
Eu mă vait că mi-e greu să scot un volum…
este greu. eu sunt poate prost dar spun că nu se merită DELOC
sunt unul dintre cei care au citit deja acest volum şi au fost invitţi să scrie despre el, pe coperta a patra. eu ştiu că radu cu poezia lui cu tot, cu ezitările şi frământările lui este un om drag mie, pe care l-am văzut crescând, întrebând, scriind, respirând… avem nevoie de el şi de OM.
și e printre puținii pe care-i chiar poți numi OM!
prea mult pentru mine. totusi vorbim de mine