Remi revine în satul său natal, insula Mackinac, când nimeni nu se aștepta. Ea trăiește la Chicago și vine acasă doar o dată- de două ori pe an pentru a-și vizita familia de sărbători.
Însă acum, Crăciunul și Revelionul trecuse și nimeni nu se aștepta să o revadă. Cu atât mai puțin Brick care oricum făcea tot posibilul să o evite atunci când afla că ea a ajuns pe insulă.
Și culmea chiar el este primul pe care îl întâlnește. Lui i se aruncă în brațe ca și cum ar fii prins un colac de salvare într-o mare învolburată. El îi simte încordarea dar și ușurarea de a se afla în brațele lui și mai ales îi simte bandajul brațului rupt.
Află că Remi s-a cazat la cabana lui Agnes Sopp chiar vis-a-vis de casa lui. Oare ce înseamnă toate astea?
Povestea avansează și semnele de întrebare se înmulțesc. Ea are niște flashuri de memorie ce par rupte dintr-un film de groază. Gesturile și cuvintele ei par să fie o strigare mută după ajutor.
Ce s-o fii întâmplat la Chicago încât să o sperie atât de tare cât să se întoarcă de urgență acasă și să nu fie în stare să mărturisească nimănui adevărul celor întâmplate?
Este reconstruită apoi experiența traumatizantă pe care a trăit-o, ieșind astfel la iveală o altă personalitate a lui Remi, total diferită de cea pe care toți apropiații ei o cunosc.
Zăpăcita Remington Honeysuckle Ford din Mackinac este de fapt celebra artistă Alessandra Ballard din Chicago.
Este reconstruit trecutul său de pe insulă și toate experiențele ei adolescentine, mai ales cele alături de Brick, cu care împărtășește o multi-serie de episoade picante.
Remington Ford și Brick Callan sunt doi magneți extrem de puternici. Forța lor de atracție nu respectă doar legile fizicii ci și pe cele ale supranaturalului.
Pur și simplu se lipesc unul de altul fără putere de reacție. Din păcate însă forța lor de atracție este și direct proporțională cu cea de respingere.
Știu că sună fără sens, dar chiar așa și este: nu putem înțelege de ce se încăpățânează amândoi să păstreze distanța când mereu ajung în punctul de a se apropia?
Fiecare are motivele lui “obiective” și ascultându-le le dăm dreptate la amândoi deși suferim enorm că ei nu pot trece peste toate clișeele cu: “așa e cel mai bine”, “ ne dorim lucruri diferite” “ și “nu vreau să sufere mai târziu”.
Dincolo de povestea interzisă minorilor sub 18 ani, care domină cam toată cartea, dincolo de scenele explicite, picante și câteodată chiar dureroase, se află foarte multe povești cu o imensă încărcătură emoțională atât pozitivă cât și negativă.
Lucy Score se străduiește să scoată tot ce e mai bun, mai optimist și mai frumos din toate dramele care se ivesc în jurul lor.
De multe ori reușește deși personajele negative sunt negative până la capăt: răul există, este real și va fi confruntat cu toate forțele celor dragi ei.
Forever never este o carte cu multe scene intense (mai ales anumite scene!). Ea ne spune o poveste de dragoste câteodată “ prea frumoasă pentru a fi adevărată”, ca un vis superb ce se poate nărui într-o clipă.
Forever never “ ne face cu degetul”, atenționându-ne că adevărurile nespuse, deciziile amânate și lucrurile nefăcute la timpul lor pot să ruineze vieți mult mai mult decât cele făcute și zise “ greșit”.
Dar tot ea ne aduce mai aproape și speranța de a putea repara ce a fost lăsat să se strice, de a oferi o nouă șansă dorințelor pe care le credeam trecute și de nu a spune “never”: “forever”!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Bookzone
Alte recenzii de la Lucy Score:
