Copilăria rămâne cu noi în lucrurile mici: un joc alături de frați, o zi cu săniuța, glasul bunicii, mirosul merelor păstrate pentru iarnă sau drumul către casă. Aceste poezii despre copilărie adună versuri românești despre bucurie, familie și trecerea timpului, de la amintirile lui Eminescu și Ion Pillat la lumea plină de joc din poeziile pentru copii.
Poți citi selecția în ordine sau poți alege din cuprins o poezie scurtă despre copilărie, un text nostalgic ori o întâmplare veselă.
Copilăria regăsită în amintiri
Poeții privesc înapoi spre locurile și întâmplările de altădată: jocuri cu frații, plimbări prin pădure, casa bunicilor și lucruri mărunte care au păstrat vie o lume întreagă.
1. Copii eram…
de Ștefan Octavian Iosif (după Heinrich Heine)
Copii eram pe-atunci, copilă,
Copii drăguți, copii vioi;
Ne cocoțam printre cotețe,
Dormeam în paie amândoi…
Iar oamenii veneau afară
Când noi cucurigam drăcoși,
Și ei credeau de bună seamă
Că este cântec de cocoș…
Cu lăzile din curtea noastră,
Grămadă una peste altă,
Întruchipasem noi o casă:
Gospodăria laolaltă…
De prin vecini bătrâna mâță
Ne cerceta-n răstimpuri dese,
O-ntâmpinam cu plecăciune,
Rostind cuvinte ne-nțelese.
Ba o-ntrebam de sănătate,
Politicoși, care de care;
De-atunci, la câte mâți bătrâne
N-am pus aceeași întrebare!
Ba stam adesea la taifasuri,
Ca doi bătrâni din vremi uitate,
Ne tânguiam că-n vremea noastră
Erau așa frumoase toate;
Că dragostea, credința, cinstea
Pe zi ce merge, tot dispar,
Și cât de scumpă e cafeaua,
Și banul cât e azi de rar!…
S-a dus copilăria noastră,
Și toate-s de vârtej furate —
Și bani, și vremuri, și credință,
Și cinste, și iubire — toate!…
2. Copil de-odinioară
de Ion Pillat
Prin iarnă din cămara zăvorâtă
Se furișează cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolită
Iar toamna cu trecuta mângâiere,
Când sufletul împovărat venise,
Cu târna lui pe poame și de vise,
În casa amintirilor închise.
Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,
Străbat adânc, îmbălsămând gândirea,
Cu seva lor fierbând din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea…
Și-n inimi, viu ca și întâia oară.
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară…
3. O, rămâi
de Mihai Eminescu
„O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu ştiu să le-ascult;
În al umbrei întuneric
Te asamăn unui prinţ,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri şi cuminţi;
Şi prin vuietul de valuri,
Prin mişcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;
Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol
Şi privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”
Astfel zise lin pădurea,
Bolţi asupră-mi clătinând;
Şuieram l-a ei chemare
Ş-am ieşit în câmp râzând.
Astăzi chiar de m-aş întoarce
A-nţelege n-o mai pot…
Unde eşti, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?
4. Fiind băiet păduri cutreieram
de Mihai Eminescu
Fiind băiet păduri cutreieram
Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.
Răsare luna,-mi bate drept în faţă:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.
Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.
Şi ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.
5. Din copilărie
de George Coșbuc
Îndure-se Domnul de noi!
Azi spaima cu ochii de sânge
Aleargă prin codru și plânge
Iar pletele-i pline de ploi
Se luptă prin noapte cu vântul!
Se-ndoaie stejarii bătrâni,
Și ușile gem în țâțâni,
S-afundă pământul!
Un muc de opaiț ardea
Proptind pe genunchii tăi cotul,
Stam, mamă, pe gânduri cu totul;
Și ploaia-n fereastră bătea.
– „Ah, dacă știam eu că minte
De-atâte ori norul de sus,
Pădurii de ce nu i-am spus
Să fie cuminte!
Văzusem un nor mohorât
Venind din adâncuri de zare,
Simțeam că el n-afl-alinare,
Stejarii cu huhot izbeau
Adânc răzvrătita coroană,
Iar norii-n văzduhuri în goană
Cu urlet de groază veneau.
Ah, mamă, ce luptă cumplită!
Și-n urmă-n văzduh se făcu
Așa de-ntuneric! Și fu
Și noaptea sosită.
Și-auzi-i tu, mamă, cum gem?
Prin noapte se bat a pierire,
Ca orbii se bat în neștire!
Dar codrul e slab, și mă tem
Că poate să-l bată dușmanul!
Eu nu vreau să fie bătut;
Eu codrului vreau să-i ajut,
Să-l apăr, sărmanul!”
Și mila mă-mpinge spre prag,
Tu, mamă, m-oprești zâmbitoare:
– „E codru voinic și nu moare!
Iar Domnului codru-i e drag,
Și-l apără Domnul!“ Mi-e ruptă
Puterea, și-n urmă mai rar:
– „Aș vrea pe fereastră măcar
Să-l văd cum se luptă!.“
Mă culci. Și n-am pace în pat.
Sărmanul meu codru! Și-ntruna
Tot crește năprasnic furtuna
Și codrul e singur lăsat!
Un trăsnet îmi sperie somnul;
Pe perne eu capu-mi ridic:
O, codru e mult și voinic
Și-l apără Domnul!
Târziu e, și-opaițul e stins.
E liniște-n casă. Afară,
E rară și-ntruna mai rară
Vuirea – și somnul m-a prins…
Eu țin ca un frate cu tine!
Ridică tu tabăra ta,
Tu, codrule, nu te lăsa
Și luptă-te bine!
Și-a doua zi, când îmi văzui
Iubitul meu codru-n picioare
Și cerul albastru cu soare,
De chiote-abia mai putui!
Râdea fericită pădurea,
De luptă nimic nu-i păsa:
Privea către cer și cânta,
Gândindu-se-aiurea!
6. Ctitorii
de Ion Pillat
Acolo unde-n Argeș se varsă Râul Doamnei
Și murmură pe ape copilăria mea,
Ca Negru-vodă, care descălecând venea,
Mi-am ctitorit viața pe dealurile toamnei.
Prin viile de aur ca banii dintr-o salbă,
Pe al colinei mele împodobit pieptar,
Închis-am fericirea în strâmtul ei hotar
De nuci bogați în umbră, umbrind o casă albă.
Acolo,-n pacea nopții, pe drumuri de podgorii,
Am mers tăcut alături de carele cu boi,
Când neaua lunii ninge pe sălcii în zăvoi,
Când șopotește valea de cântecele morii.
Las altora tot globul terestru ca o minge,
Eu am rămas în paza pridvorului străbun,
Ca să culeg cu ochii livezile de prun,
Când alb Negoiul, toamna, de ceruri se atinge.
Și tot visând la vremea când înfloriră teii,
Pe când îmbracă țara al iernii alb suman,
Să deslușesc cum piere trecutul, an cu an,
Pe drumuri depărtate sunându-și clopoțeii.
Să stau, pe când afară se stinge orice șoaptă,
Privind cenușa caldă din vatra mea, de-acum,
Și să aud deodată cu-nfiorare cum
Trosnește amintirea ca o castană coaptă.
Jocurile copilăriei și bucuria zilelor simple
Săniușul, întrecerile și micile șotii dau viață unei copilării pline de imaginație. Unele dintre aceste poezii sunt potrivite și pentru recitare, dar aici ele vorbesc mai ales despre lumea copilului.
7. Iarna pe uliță
de George Coșbuc
A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și plâng grămadă
Pe la uși.
Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creștin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.
S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Și-apoi zici că ești român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior,
Se-nvârtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba și-a uitat învățul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteți păgâni?
Maica mea! Să stai cu bățul
Ca la câini!
Și cu bățul se-nvârtește
Ca să-și facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
Iarăși stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân și face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc și câinii
De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc mirați bătrânii
Din bordei.
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ștrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!
8. Săniuța
de George Coșbuc
Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna drăguța,
Hai copii, pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuța.
Câte unul, câte doi,
Ne suim în sănioară;
Fără cai și fără boi
Săniuța fuge, zboară.
Toți sunt rumeni la obraz,
Mulți coboară și mulți suie,
Unii râd, fac mare haz,
Alții capătă cucuie.
9. Doi frați cuminți
de Elena Farago
Noi suntem doi frați, în casă
Și nu ne certăm deloc,
Și suntem tăcuți la masă,
Și cuminți în orice loc.
Avem hamuri, cerc și minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniștiți în casă stăm.
Și cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama noastră coase,
Ori citește, lângă noi.
Mama noastră ne vorbește
Și ne mângâie duios,
Iară seara ne citește
Ori ne spune-un basm frumos.
Și ne-nvață lucruri multe,
Și frumoase, stând cu noi,
Și îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…
Și în gândul nostru-ntruna
Auzim povața ei:
– Fiți cuminți întotdeauna
Și fiți buni, copiii mei!
10. Nelu
de Elena Farago
Dintr-un rest de prăjituri,
Nelu face firmituri.
Mama-l vede şi-l întreabă:
– Iar nu eşti copil de treabă,
Nelule, şi-mi faci gunoi?
Cum fu vorba între noi?
– Vorba noastră? hai să-ţi spun
Ca să vezi cum o ţin minte:
Să mă fac tot mai cuminte
Şi mai harnic şi mai bun!
– Şi de ce îmi faci gunoi?
– Pentru vorba dintre noi:
Eu acum fac firmituri
Pentru puii rândunicii,
Ca să aibă şi ei, micii,
Azi, la masă, prăjituri!
11. Șireata
de Elena Farago
Viorica, fata mamei
Cea cuminte și curată,
Și-a făcut, mâncând cireșe,
Pe furiș, pe șorț, o pată…
Și-acum stă-ntr-un colț și plânge:
„Doctorul e vinovat
Și c-o să mă certe mama,
Și că șorțul l-am pătat!”
Mama intră-ncet pe ușă;
Ea tresare și-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.
– De ce plângi, fetița mamei?
– Plâng că doctorul ți-a spus
Să nu-mi dai deloc cireșe,
Și tu în dulap le-ai pus…
– Și tu plângi din lăcomie?
Ce rușine!
– Să mă ierți!
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de șorț nu mă mai cerți?
– Care șorț? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care,
Chiar acuma m-ai iertat.
12. O fetiță cuminte
de Elena Farago
Când un copil mai mic ca mine
Vorbește cum nu se cuvine,
Ori țipă, zgârie și minte
Ca un copil ce nu-i cuminte,
Și seara la culcat nu spune
Măcar o mică rugăciune,
Și bagă degetele-n gură,
Și zahăr din cutie fură,
Și stă cu mâinile murdare,
Eu mă gândesc că sunt mai mare,
Și-l iau frumos de lângă mine,
Și îl învăț cât pot de bine,
Să fie bun, cinstit, curat,
Cum mama mea m-a învățat.
13. Cântec (A venit un lup din crâng)
de George Coșbuc
A venit un lup din crâng
Și-alerga prin sat să fure
Și să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu c-o nuia:
„Lup flămând cu trei cojoace,
Hai la maica să te joace” —
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.
Ieri pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
—”Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!”
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit eu și i-am spus:
—”Puiul meu e bun și tace
Nu ți-l dau, și du-te-n pace!
Ești sărac dar n-am ce-ți face!
Du-te, du-te!” și s-a dus.
Și-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlvă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubește mama lor.
Și-a venit la noi la poartă
Și-am ieșit și l-am certat:
—”N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat, că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!” și-a plecat.
Bunici, părinți și casa copilăriei
Căldura unei case nu se uită: o voce care spune povești, o bunică alături de care trec anii și o mamă care veghează leagănul revin în versuri prin emoția amintirii.
14. Bunica
de Ștefan Octavian Iosif
Cu părul nins, cu ochii mici
Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.
Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori și pînă-n seară;
Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la țară…
Căta la noi așa de blînd,
Senină și tăcută;
Doar suspina din cînd în cînd
La amintirea vreunui gînd
Din viața ei trecută.
De cîte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte…
15. Ochelarii bunicii
de Ion Pillat
Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazetă ce-ncremenește anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei și-i pun sfios pe nas.
Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica,
Doar pozele din rame vechi au întinerit…
Dar din adânc de-oglindă în față, mi-a zâmbit
În jilțul ei – ca-n vremea când eram mic – bunica.
La geam foșnește plopul sau pașii au foșnit?
Prin ușa zăvorâtă „ei” intră în odaie.
E o fetiță: Pia, cu bucle: Niculae…
Dar cine e băiatul acela liniștit?
Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte…
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai știu…
Nu vreau să-l știu… nu pot să-l știu… E prea târziu!
De omul chel și rău, rămân legat pe moarte.
16. Lângă leagăn
de George Coșbuc
Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că ești pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ți-am pus, din vale
Roșii strămători de bete,
Să fii drag așa la fete,
Cum ești drag măicuții tale,
Dragul mamei, drag.
Ieri pe când cântau cocoșii,
Peste piept ți-am pus
La cămașă panglici roșii,
De deochi, ca el să piară
Unde spaime-l înspăimântă
Și cocoșii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca fața
Soarelui de sus.
Dormi în pace și te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Și te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ți aduce
Să te joci cu el.
Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ți-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Și să fii păzit de ele,
Șapte stele, logostele
Fie-ți scrise-n cer și-o fată
Mândră de-mpărat.
M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăslești, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt și pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ți facă
Nici un rău.
Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
Să te văd cu noi la masă,
Și-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici și-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiți și-i și departe
S-aduci poala cu surcele.
Ș-aduci apa cu cofița,
Tatei să-i deschizi portița
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!
O, de te-aș vedea eu mare,
Să mă duc și eu
La amiazi cu demâncare
Unde-ți fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi și crești, și fă-te mare
Plugărașul meu!
17. De ziua mamei
de Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar,
De pe carte, o urare,
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Și pe mâna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
18. La sânul mamei
de George Coșbuc
A mea inima-i izvorul
Cel ce viața-ți dete.
Nesecat să-ți potolească
Nesfârșita sete.
Sângele-mi e roua care
Floarea mi-o stropește
Ca să nalțe-ncet căpșorul
Până-mi înflorește.
Caută mâna-ți hrănitorul
Sân ca să-l desmierde;
Și din ochi, de fericită,
Mamă-ta te pierde.
Și suspini și sugi cu zâmbet
Și-ai tăi ochi întreabă —
Nu ești bun, s-o știi, pe lume
Bun de nici o treabă!
Nici nu te iubesc! Ei, Doamne,
Tu zâmbești, ștrengare,
Când zâmbești, e parcă faptul
Zilei ce răsare.
Iar gropițele-n obrajii
Albi și ca de spume,
Nu sunt flori așa frumoase
Nicăieri pe lume!
Când îți gângurește glasul
Vorbe să frământe,
Harfa nu-i, nici glas de înger
Mai frumos să cânte.
A mea inimă-i izvorul
Dulcii vieți din tine;
Tu-mi ești Dumnezeu, iar asta
O-nțelegi tu bine!
Școala și primele aventuri ale copilăriei
19. Cântec pentru școală
de George Coșbuc
Noi vom fi soldați odată,
Tra-ra-ră!
Toți cu inima bărbată
Țara o vom apăra
Când va fi amenințată —
Tra-ra-ră!
Lasă trâmbița să sune!
Tra-ra-ri!
Toți copiii să s-adune,
Și pe loc când ne-om opri
Să cântăm o rugăciune —
Tra-ra-ri!
Doamne sfânt, tu ai aminte,
Tra-ra-ra!
Și ne dă puteri și minte
Să-nvățăm a te-asculta
Și iubi ca pe-un părinte —
Tra-ra-ra!
Doamne, ține-ne părinții!
Tra-ra-ri!
Plinitori ne fă credinții
Strămoșești, ca-n ea s-avem
Sfânta arm-a biruinții!
Tra-ra-ri!
Regele să ne trăiască,
Tra-ra-ră!
Neamul fă-ni-l să sporească,
Și în veci, Doamne, nu uită
Mândra țară românească!
Trara-ri-rară!
20. Drumul la școală
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
Când văd ieșind pe hornuri fumul,
Și-i frig, și ninge, atunci drumul
De-acas’ pân’ la școală-i lung;
Și pare că nu mai ajung.
Dar cui e drag să-nvețe carte,
Nu-i pare nici un drum departe;
Să fie frig, ori timp frumos,
La școală merge bucuros.
21. Hai la școală
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
M-am sculat de dimineață,
M-am spălat, m-am îmbrăcat
Și din suflet m-am rugat
Să-mi dea Dumnezeu viață,
Sănătate și noroc!
Eu sunt copilaș de școală,
Mult și multe-am de-nvățat.
Leneș nu-s, nici răsfățat.
Însă mintea mi-e cam goală:
Hai la școală, nu la joc!
22. Clopoțelul
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
(La intrare)
O bancă: Clopotul la școală sună.
Corul clasei: Clopotul! Clopotul!
Banca: Copilașii se adună.
Corul clasei: Clopotul! Clopotul!
„Mamă dragă, dă mai iute!”
„Puiul mamii, du-te, du-te!”
(La recreație)
Clopotul ne cheamă iară.
Hai, copii, cu toți afară!
Haideți fără de zăbavă,
Să mai facem vreo ispravă!
(După recreație)
Clopotul de clasă sună.
Doamna noastră iar ne-adună.
Doamna noastră iar ne cheamă,
Să lucrăm ceva de seamă.
(Variantă după recreație)
Clopotul de clasă sună.
Doamna noastră iar ne-adună.
Haideți! Câte doi și două,
Bine ne mai șade nouă!
(La sfârșitul clasei)
Ha! Ha! Ha! El sună iară!
Măi băieți! Acum afară!
Și apoi o fugă-acasă
La măicuța și la masă!
La măicuța și la masă!
23. Copilul și cucul
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
Să mai merg și azi la școală?
Ba eu nu, că școala-i boală.
„Aici strig, mă veselesc;
Sar, alerg, mă tăvălesc;
Iar în școală sunt silit
Să stau smirna-ncremenit.”
Așa zise odinioară
Un prunc cu mintea ușoară.
Și vru cartea s-o arunce
Și de joc să se apuce.
Dar un cuc ce-l auzi
Fără veste îi vorbi:
„Măi băiete, fii cuminte,
Mai gândește și-nainte!
Și eu când am fost mai mic,
N-am voit să-nvăț nimic!
Acum alta, nu știu — zău —
Decât «cucu» strig mereu.
Deci la școală mergi curând.
De joc este timp oricând.”
24. Cel dintâi
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
Astăzi m-am sculat de vreme,
Mama-mi zise: „Nu te teme!
Astăzi nu ajungi târziu.”
— „Eu vreau cel dintâi să fiu!”
Și pornesc ca un nebun;
Parc-aș fi un glonț de tun.
De pe frunte-mi curg sudori;
Mă simt ud la subțiori.
Dar alerg, c-așa vreau eu:
Parc-aș fi un pui de zmeu.
Iată școala! Eu deschid.
Și portița iar o-nchid
Și la ușă mă-ndesesc
Și prin geam la bănci privesc:
„Bravo, neică! Nimeni nu-i!
Astăzi eu sunt cel dintâi!”
25. Copilul către părinți
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
Buni părinţi, voi cu iubire
De-a mea creştere-ngrijiţi.
Pentru a mea fericire
Tot ce-aveţi cu drag jertfiţi.
Azi sunt mic, azi n-am putere
Truda să v-o răsplătesc;
Dar spre-a voastră mângâiere
Eu învăţ şi mă silesc.
Iar apoi, când voi fi mare
Şi la minte luminat,
Spre a voastră uşurare
Voi lucra neîncetat.
26. Vine tata
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
„Uite tata! Tata vine,
La căruţă cu doi zmei!”
Nicu-i sare înainte:
„Tată, eu am fost cuminte,
Te rog, tată, să mă iei
Cu căruţa şi pe mine!”
Tata caii a oprit,
Băieţelul s-a suit,
Ş-acum mână-ncet, frumos,
Mulţumit şi bucuros.
Ce nu face un părinte
Pentru-un copilaş cuminte!
27. Neastâmpăratul
de Autor neprecizat, antologie școlară istorică
Din cracă-n cracă-ncetişor
Se urcă iute Ionel,
El a zărit un cuibuşor
Şi-ar vrea să afle ce-i în el.
Se urcă şi din ochi nu-l pierde,
Spre cuib se-ntinde curios;
Trosc! A sunat o cracă verde,
Şi buf! El cade până jos.
28. Copilul haimana
de S. G. Neamțu, «Grădina de copii» (1901)
Mititelule, ascultă:
Ce tot umbli-aşa ştrengar,
De faci oamenilor pozne,
Şi părinţilor amar?
Vezi, mai bine mergi la şcoala
De copii mici, ca să-nveţi
Lucruri bune şi frumoase,
Cum se cade-ntre băieţi.
Micul meu, ascultă bine:
Dacă nu te vei îndrepta,
Toată lumea îţi va zice
Că eşti mare haimana!
Copilăria în familie, leagănul și sărbătorile
29. Cântec sfânt
de Ștefan Octavian Iosif
Cântecul ce-ades ți-l cânt
Când te-adorm în fapt de seară,
Puiule, e-un cântec sfânt,
Vechi și simplu de la țară.
Mama mi-l cânta și ea,
Și, la versul lui cel dulce,
Puiul ei se potolea
Și-o lăsa frumos să-l culce.
Azi te-adorm cu dânsul eu,
Ieri — el m-adormea pe mine,
Și-adormi pe tatăl meu
Când era copil ca tine…
Mâine, când voi fi pământ,
Nu uita nici tu — și zi-le,
Zi-le doina, cântec sfânt,
La copiii tăi, copile!
30. Cîntec de leagăn (Corinei)
de Ștefan Octavian Iosif
Hai, odor, hai, păsărică,
Dormi, o, dormi fără de frică,
Să te-alinte
Moș cuminte
Și să-ți cînte-ncetinel:
„Mugur, mugur, mugurel…”
Îngeri vin tiptil și-alene
Să te mîngîie pe gene,
Și mi-ți leagă-n
Dulce leagăn
Fraged trupușor de crin,
Ca s-adormi frumos și lin…
Ce tresari?… Nu-i nime, nime…
Liniște și-ntunecime.
Doar zefirul,
Musafirul
Cel șagalnic și pribeag,
A trecut pe lîngă prag…
Și-a trimis o gîză mică
Să-ți aduc-o scrisorică
Și să-ți spună
Noapte bună,
Că și el, sătul de drum,
Merge să se culce-acum…
31. Cântec de leagăn (Ana Conta-Kernbach)
de Ana Conta-Kernbach
Haide, nani-nani,
Drăguleană, fă,
Uite brațul moale
Mama leagăn dă.
Zâmbet în privire,
Tainic luminiș,
Dragostea ei toată,
Cald acoperiș.
Haide, drăguleană,
Nani-nani, fă,
Cât timp sânul mamei.
Adăpost îți dă.
Lumea ta c-o vorbă
Astăzi o supun.
Din povești de-a valma
Pot minuni s-adun.
Dalbele crăiese,
Zâne, Feți-Frumoși,
Toate-s pentru tine,
Ochișori voioși.
Poamele de aur,
Rumenul din zori,
Mângâieri de raze
Și vrăjit de flori,
Toate-s pentru tine.
Domnul le-a trimis,
Pentru tine-s toate
Cate sunt în vis…
Mâne, ia, ca mâne
Vremuri or sosi,
Pace și hodină
Nu le-i mai găsi.
Lumei ne-ncăpute,
Vremii, vei cata,
Începutul tainic
Să poți dezlegă,
Și din râvna toată
Zâmbetul s-a dus,
Trudă, plânset, jale
Gândul ți-au răpus.
…………………………..
Haide, nani-nani,
Drăguleană, fă,
Cât timp mângâiere
Glasul mamei dă,
Haide, drăguleană,
Nani-nani fă,
Cât timp glasul mamei
Fericirea dă…
32. Cântec de leagăn (Alexei Mateevici)
de Alexei Mateevici
Stele-n Nistru, stele sus,
Dormi: povestea mi ți-am spus,
Stele-n Nistru-mpădurit,
Dormi, odorule iubit.
Fie-ți somnul ușurel,
Dragul mamei frumușel,
Te păzească îngerași,
Puiul mamei drăgălaș;
Ca să crești un moldovean
Mândru, falnic, năzdrăvan,
Să-nverzești, ca un stejar,
Paza vechiului hotar.
Să-ți lucească-n frunte-o stea
Doar ne-a lumina și ea,
Și cu codrul să te-ntreci,
Și dumbrăvile să-i treci;
Și să-i bați cărările,
Să ne sorbi durerile,
Și să treci la cela mal,
Țara să ți-o scoți din hal.
De ocară apele,
Puiul mamei, scapă-le,
Să ne cânte zânele,
Răsunând fântânile,
Să ne râdă zorile,
Să ne-mbete florile…
Stele-n Nistru-mpădurit,
Dormi: povestea s-a sfârșit…
33. Mama
de Alexei Mateevici
Te-am zămislit eu cu iubire,
Cu drag în mine te-am purtat
Și de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ți-am rugat.
Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaș,
Și dragostea mea arzătoare
Ți-a fost de strajă și sălaș.
Șoptit-am rugăciuni smerite
Și cu plânsoare m-am rugat,
Să-ți fie zilele scutite
De nenoroc și de păcat.
Și-ai fost cu firea părintească,
Cu duhul părintesc senin,
Cu-nțelepciunea ta firească
Copil cuminte și blajin.
Și când în floarea tinereții
Venit-a vestea războirii,
Tu jertfa sfântă a vieții
Ți-ai dat-o cetelor oștirii.
Și-n bătălia cea aprinsă
Sărit-ai plin de vitejie
La moarte, ca la stea nestinsă,
Ai năzuit cu bucurie.
Acum la vatra ta străbună
Încet eu numele-ți șoptesc,
Din lacrimi ți-mpletesc cunună,
Dar moartea ți-o blagoslovesc.
34. Lângă leagăn (Veronica Micle)
de Veronica Micle
Și pe fruntea ta voi pune o cunună de mirt albă,
Iar la gât îți voi lega cu-o bogată mândră salbă,
Pe-al tău braț rotund și neted ca petala cea de crin
Înșira-voi mărgean roșu și brățare de rubin.
Rochie albă ca spuma și ca norul de ușoară
Îți voi atârna de umeri și ca îngerii ce zboară
Vei zbura și tu în lume, – iar în loc de maica ta –
Fericirea și iubirea sufletul ți-or legăna.
35. Nani-nani, copilaș
de Cântec popular, cules de Vasile Alecsandri
Nani-nani copilaș,
Dragul mamei fecioraș!
Că mama te-a legăna
Și mama te-a căuta
Ca pe-o floare drăgălașă,
Ca pe-un îngerel în fașă.
Nani-nani cu mama,
Că mama te-a descânta
Să te faci un viteaz mare
Ca Domnul Ștefan cel Mare.
Să fii verde la război,
Să scapi țara de nevoi!
Nani-nani, puiul meu,
Ferici-te-ar Dumnezeu!
Să fii oacheș și frumos
Ca un soare luminos.
Fetele să te-ndrăgească,
Flori în calea ta să crească!
36. Nani-nani, copiliță
de Cântec popular, cules de Vasile Alecsandri
Nani-nani, copiliță,
Draga mamei garofiță,
Că mama te-a legăna
Și pe față te-a spăla
Cu apă de la izvoare
Ca să fii ruptă din soare.
Nani-nani, drăguliță,
Crește-ai ca o garofiță.
Să fii naltă, trestioară,
Albă ca o lăcrămioară,
Blândă ca o turturea
Și frumoasă ca o stea!
37. Tanu
de Elena Farago
Tanu i-un motan cuminte,
Și-i atâta de curat,
C-are voie să se culce
Chiar cu pernele din pat.
Ilenuța îl iubește
Și se joacă mult cu el,
Astăzi însă-i supărată,
Nu l-a mângâiat defel!
„Miau!” o-mbie din fereastră,
Dar fetița stă pe loc:
– Taci, măi Tanule, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc!
– Ce-ai pățit?
– Nimic, dar mama
Așa aspru m-a certat!
– I-ai greșit ceva?
– De unde!?
Pentru că nu m-am spălat!
– Știi, fetița mea cuminte,
Iartă-mă că-ți spun, dar eu,
Pentru asta, te-aș și bate
Dac-ai fi copilul meu!
38. Nani, pui!
de Elena Farago
Dormi, fetiță somnoroasă
Să-mi crești mare și frumoasă
Să-i fii dragă orișicui,
Nani, pui!
Dormi cu mama, băiețel
Să-mi crești ’nalt și subțirel
Și frumos cum altul nu-i,
Nani, pui!
Somnul dulce și cuminte
Vine-ncet să te alinte
Fără știrea nimănui
Nani, pui!
Să îți lase sub perniță
Jucăria lui pestriță
Jucăria visului
Nani, pui!
Luna, cât e ea de mare
Dorme-n crucea cerului
Dorm și stelele-n fereastră
Doarme și măicuța voastră
Nani, pui!
39. Crăciunul copiilor
de Octavian Goga
Dragi copii din țara asta,
Vă mirați voi cum se poate
Moș Crăciun, din cer de-acolo,
Să le știe toate, toate.
Uite cum: vă spune Badea…
Iarna-n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră ca să vadă…
Îngerii se uită-n casă,
Văd și spun, iar Moșul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.
Cu condei de-argint el scrie
Ce copil și ce purtare…
Și de-acolo știe Moșul,
Că-i șiret el, lucru mare.
40. Cântecul de leagăn
de Iulia Hasdeu, în traducerea lui B. P. Hasdeu
Nani, nani, dormi,
odorașul scump,
al mamei odor,
În culcușul tău,
de vise cerești
legănat ușor!
Îngerul duios
peste fruntea ta
s-apleacă zâmbind,
Ș-aripa-i de-argint
pe-ai tăi ochișori
Îi flutură blând.
Nani, nani, dormi,
dormi netulburat
căci mama va sta,
De-a dragul privind
rumenele fragi
pe gurița ta.
Iat-o s-a deschis,
iat-o iar s-a strâns
plăpându-l boboc
Un trandafiraș
vesel zâmbitor
l-al soarelui foc!
Spicele de grâu
parcă moțăiesc
din cap lenevos;
Colo-n stejăriș
fâlfăie-n văzduh
fragedul miros,
Noaptea-ncetinel
Învălește tot
de jur-împrejur,
Galeș adiind
suflu-i răcoros
c-un tainic susur.
Paserea pe somn
Ș-asterne-nchizând
ochiul cel zglobiu,
Iar cernitul corb
s-ascunde pitiș
În zidul pustiu.
Din ascunzători
ies la lilieci,
zburând în târcol,
Și din când în când
al bufniței glas
cobește a gol
Dormi, puiuțul meu,
de luna din cer
privit drăgălaș;
Sufletu-ți în trup
e ca un altar
În sfântul lăcaș!
Somnul tău aș vrea
să fie ș-al meu:
somn nevinovat!
Tu dormi făr’ să știi
al lumii amar
Ș-al vieței păcat!
Nani, nani, dormi,
odorașul scump,
al mamei odor,
În culcușul tău,
de vise cerești
legănat ușor!…
Copilăria evocată de poeții clasici
Amintirile copilăriei și privirea de mai târziu spre anii dintâi capătă forme diferite: dor de casă, nostalgie și bucuria jocurilor de altădată.
41. Copilăria mea
de Magda Isanos
Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged,
poate de iarba ce crește acuma la noi;
cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi –
stau singură și-mi aduc aminte de multe:
Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă.
„Vreau s-ajung steaua de-acolo…” strigam bunicului.
O, cât de sus s-au suit dușmănoasele stele…
Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată.
Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat
pomii din fundul grădinii, leagănul putred;
odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni
copilăria mea – și o mănâncă furnicile…
II
Cine povestește în mine, cine
mi-aduce aminte c-am trăit acolo,
în țara dintre sobă și genunchii bunicului,
întâia poveste cu zmei?
Vă voi face să trăiți de-a pururi,
ani duși, miraculoase răsărituri.
Deasupra gardului unde lumea sfârșea,
azi știu, de-acolo începea tărâmul zmeului.
Însă toate s-au sfârșit odată,
când ardeau lumânările ziua.
Bunicul dormea într-o cutie frumoasă –
și l-au luat și l-au dus pe sub marii castani.
Toată noaptea m-am temut pentru dânsul.
Văzând că nu se mai întoarce, ziceam:
„Dacă se-ntâlnește cu scorpia? Haide,
Azor, să ne ducem la el.”
Și singură mai târziu am plecat.
Pe tărâmul zmeului mișună oameni.
În jurul inimilor lor un șarpe mic
se-ncolăcește; ei sunt triști și răi.
Dar pentru dânșii scriu poemele mele,
scutur deasupra lor copacii de-atunci și ploile:
amintiți-vă că sunt copii pe lume,
și plante albastre, și duioșii câni.
42. Nucul
de Ștefan Octavian Iosif
Același loc iubit umbrești
Și-un colț de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din povești,
Dasupra casei părintești
Aceleași crăngi întinzi…
De veacuri fruntea nu ți-o temi,
Ții piept cînd vin furtuni năval —
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta și-acele vremi
De trai patriarhal!
Acel șirag de mîndre veri
De cari mi-aduc aminte-abea,
Asemeni unor dragi păreri
Ce-au legănat în mîngăieri
Copilăria mea…
O, de-ai putea să mai aduni
Alaiul de copii vioi
Ce-n horă se-nvîrteau nebuni
Și toamna făureau cununi
Din veștedele-ți foi!
Dar unde-s brudnicii copii
Și unde-s rîsetele lor?…
Potecile-au rămas pustii
Și-i năpădit de bălării
Pustiul din pridvor…
De mult s-au risipit și-acei
Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut
La sfaturi cu părinții mei,
Și frunza ce-o călcară ei
Țărînă s-a făcut!
Străjer măreț, mai ți-amintești?…
Tu singur, încă neînfrînt,
De-amar de ani adăpostești
Ruina casei părintești
Pe care azi o cînt!
43. Acasă
de Octavian Goga
…Dar nici că vreai să pleci atunci,
Știi că de groaza-nvățăturii
Ai plâns vreo două nopți întregi
Și te-ai ascuns în podul șurii…
Câți ani vor fi de când te-ai dus?…
Mai spune-ne cum ai umblat?…
Fără astâmpăr îmi erai,
Și cât ești azi de așezat!…
Nu m-ascultai… Știi ce-ai pățit
Atunci în seara de ajun?…
Acum și gândul mi-l cetești,
Cât de cuminte ești și bun…
Nu te-ar cunoaște nicidecum
Să te-ntâlnească-n drum vecinii,
Vezi, ieși în poartă și le zi:
„Mai știți, eu sunt feciorul Linii?!”
Te-ar râde fără crezământ,
Necum în drum să te oprească-
Și-ar zice: „Uite-un domn aici,
Dar nu-i de legea românească!”
Și mă sărută împăcată:
„Fecior cuminte are mama!…”
Eu îmi întorc o clipă fața,
Și-o lacrimă-mi udă năframa…
44. Mi-a bătut un moș la poartă
de Octavian Goga
Mi-a bătut un moș la poartă,
Biet țăran cu țundra sură,
Îl lătrau departe câinii
Când să-mi vie-n bătătură.
Cu sfiala lui senină
Mi-a trecut cucernic pragul,
Ca un sol din altă lume
Zâmbitor pășea moșneagul.
Câte nu ne povestirăm
Stând alăturea la masă?…
Sfânta mea copilărie
Mi-a venit cu el în casă.
Rând pe rând îmi înviară
Năzuințe frânte-n două,
De la satul de sub munte
Până-n lumea asta nouă.
Murmura încet în barbă,
Se trudea să mă-nțeleagă,
Sta pe gânduri dus bătrânul
Când i-am spus povestea-ntreagă.
Mi-a plecat cu ochii umezi
De amara-nvățătură:
„N-o mai spune nimănuia
Biet moșneag cu țundra sură!..”
45. Rozele
de Ștefan Octavian Iosif
De ziua numelui, în dar,
Primise roze Anișoara…
Le-a strîns frumos într-un pahar,
Dar rozele muriră seara…
Le cercetează tremurînd,
Nedumerită, mititica,
De ce s-au stins așa curînd?
Nu le făcuse doar nimica…
Și gîndul ei nevinovat
Se-ntunecă de-atîta jale
Când vede cum s-a spulberat
Podoaba mîndrelor petale…
Acum, cu drag, le-adună iar.
O, de-ar putea, le-ar da ființă!
Dar izbucnește-n plîns amar
Văzând că e cu neputință…
Sărman copil neștiutor
Ce plîngi sărmana ta comoară,
Asemeni rozelor ce mor,
Tot ce ni-e drag e dat să moară…
Copilăria în poezii despre inocență și familie
O selecție de versuri despre copiii de altădată, primele emoții și jocurile care rămân în amintire. Poeziile internaționale sunt prezentate în versiuni românești noi.
46. Copiilor (I)
de Octavian Goga
Veniți la sânul meu cu toții,
Copii cu frunțile senine,
Veniți să primeniți izvorul
Nădejdii mele de mai bine!
Voi sunteți roua dimineții
Ce scânteie neștiutoare
Că poartă-n ea întreg argintul
Curat al razelor de soare.
Din glasul vostr-un dulce clopot,
Ce mângâie-un amurg de seară,
Învață sufletul meu, bietul,
Să creadă-n flori și-n primăvară.
Și parcă înțeleg mai bine
Privighetoarea care cântă…
Veniți, veniți! Mi-atât de dragă
Zburdălnicia voastră sfântă.
Căci râsul vostru plin, năvalnic,
Ca unda râului de munte,
Îmi amuțește-ndurerata
Poveste-a firelor cărunte.
Și parcă-mi picură un cântec
La poarta minții mele reci:
O dulce-ntârziată rază
Din raiul meu pierdut pe veci…
47. Cămara de fructe
de Ion Pillat
Deschid cu teamă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit,
Trezind în taina mare a poamelor, smerit,
Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitată.
Mă prinde amintirea în vânătul ei fum,
Prin care cresc pe poliți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbră, piersici de jar, și-albaștri struguri
Și pere de-aur roșu cu flăcări de parfum.
Șovăitor ca robul, ce calcă o comoară
Din basmul cu o mie și una de nopți, mă-nchin:
Văd pepeni verzi – smaragde cu miezul de rubin –
Și tămâioșii galbeni ca soarele de vară.
Se-aprind fantasmagoric caise și gutui:
Trandafirii lampioane și lămpi de aur verde…
Dar părăsind cămara ce mințile îmi pierde,
Tot rodul vrăjitoarei cu lacăt îl încui.
48. Copil sărman…
de Ștefan Octavian Iosif
Din raiul mîndrilor Bucegi
Ce te jelesc de ani întregi,
Ce dor atît de nențeles
Te-a îndemnat să vii la șes?
Credeai c este la oraș
Norocul tău, biet păstoraș…
Ca un copil nepriceput,
Amar de tine, n-ai știut
Ce griji, ce patimi, ce nevoi
Ne bîntuie în veci pe noi…
O, n-ai știut, biet, păstoraș,
Ce tristă-i viața la oraș!
Și ne-ai venit așa curat
Ca gîndul care te-a furat,
Și-atît de blînd te-ai încrezut
În toate cîte le-ai văzut.
Că nu știai, biet păstoraș,
Ce lume rea e la oraș!
La porți închise ai bătut,
Pe căi greșite te-ai pierdut.
Și steaua fără de noroc
Te-a urmărit din loc în loc.
Străin de toți biet păstoraș,
În goana oarbă din oraș…
Acum în darn plîngi nopți întregi
De dorul mîndrilor Bucegi;
Te-ai reîntoarce, și-i tîrziu,
Tot e-ntuneric și pustiu…
Ce-ai căutat tu la oraș,
Sărmane păstoraș…
49. Leagănul (The Swing)
de Robert Louis Stevenson – versiune românească
Cât de frumos e să te sui
În leagăn, către cerul albastru!
Eu cred că dintre toate jocurile
Niciunul nu-i mai minunat pentru-un copil.
Deasupra gardului mă-nalț
Și văd departe peste câmp:
Râuri și copaci și turme
Pe întregul ținut din jur.
Apoi privesc grădina verde
Și acoperișul brun de jos;
Mă-nalț din nou, de parcă zbor,
Mă ridic și cobor iarăși.
50. Ora copiilor (The Children’s Hour)
de Henry Wadsworth Longfellow – versiune românească
Între întuneric și lumină,
Când noaptea începe să coboare,
O clipă se opresc treburile zilei:
Este ceasul copiilor.
Aud din odaia de deasupra
Pași mărunți, alergând ușor,
O ușă deschizându-se
Și glasuri dulci, șoptitoare.
Din birou văd, în lumina lămpii,
Coborând scara largă din hol,
Pe Alice cea serioasă, pe Allegra cea veselă
Și pe Edith cu părul de aur.
O șoaptă, apoi liniște;
Dar din ochii lor jucăuși pricep
Că plănuiesc, împreună,
Să mă ia prin surprindere.
Un iureș pornește pe scară,
Un atac neașteptat din hol!
Prin trei uși lăsate nepăzite
Îmi pătrund în cetate.
Se cațără până la turnul meu,
Pe brațele și spătarul fotoliului;
Dacă încerc să scap, mă înconjoară,
Par să fie pretutindeni.
Mă copleșesc aproape cu sărutări,
Cu brațele lor mă cuprind;
Mă simt ca episcopul din Bingen,
Împresurat în turnul său de pe Rin.
Credeți, mici tâlhari cu ochi albaștri,
Că, după ce-ați trecut de zid,
Un bătrân cu mustață ca mine
Nu vă poate ține piept tuturor?
Acum vă țin în fortăreața mea
Și n-am să vă las să plecați;
Vă pun la păstrare în temnița
Din turnul rotund al inimii.
Și acolo vă păstrez pentru totdeauna,
Da, pentru totdeauna și încă o zi,
Până când zidurile se vor ruina
Și se vor preface în pulbere.
Poezii despre copilărie scurte și de două strofe
Pentru o recitare scurtă sau o lectură cu cei mici, poți începe cu Copil de-odinioară, Drumul la școală, Hai la școală, Copilul și cucul, Cel dintâi. Alegerea unei poezii despre copilărie poate porni de la jocurile, casa sau trăirile pe care le recunoaște copilul în versuri.
Poezii despre copilărie pentru grădiniță și școală
Versurile despre jocuri, frați, părinți și primele zile de școală sunt potrivite pentru activități de grup și discuții despre propriile amintiri. „Săniuța” evocă bucuria săniușului, iar „Doi frați cuminți” descrie joaca și viața de acasă. Pentru alte texte de recitat, consultă și colecția de poezii pentru copii, organizată pe vârste.
Poezii despre copilărie pentru 1 Iunie
De Ziua Copilului, o selecție poate îmbina energia jocurilor cu nostalgia amintirilor. „Copilăria mea” de Magda Isanos vorbește despre grădina și leagănul de odinioară, iar „Nucul” de Ștefan Octavian Iosif aduce în prim-plan casa părintească și anii pierduți.
Poezii despre copilărie de autori cunoscuți
Mihai Eminescu își amintește plimbările din copilărie în „Fiind băiet păduri cutreieram”; George Coșbuc surprinde jocurile de iarnă și întâmplările copiilor, iar Elena Farago evocă lumea celor mici prin întâmplări de familie. Ion Pillat, Magda Isanos, Octavian Goga și Ștefan Octavian Iosif readuc în versuri case, grădini și oameni ai copilăriei. Tema este prezentă și în creația lui Tudor Arghezi, Grigore Vieru sau Ana Blandiana, ale căror volume pot fi citite pentru a descoperi alte perspective asupra vârstei copilăriei.
Alte colecții de versuri
Descoperă și selecția de poezii pentru copii, cu versuri alese pe vârste și pentru școală, sau explorează poeziile lui Mihai Eminescu și poeziile lui George Coșbuc.
Mic glosar
- Opaiț – lampă veche, alimentată cu ulei.
- Furcă – unealtă tradițională folosită pentru a ține fibrele la tors.
- Târnă – coș împletit în care se adună roadele.
- Zăvoi – pădurice de sălcii și alți arbori crescuți lângă apă.
- Pridvor – spațiu acoperit aflat în fața intrării unei case.
- Năframă – basma, bucată de pânză purtată pe cap sau la gât.
- Bete – fâșii textile țesute, purtate la costumul popular.
- Brudnic – tânăr, neformat încă.
- Țundră – haină groasă de lână purtată la țară.
- Ogeag – coș de fum, horn.