Magda Isanos a scris despre iubire, lumină, copaci înfloriți și trecerea timpului cu o emoție care rămâne vie. În poeziile ei, primăvara aduce speranță, iar bucuria lumii se împletește cu întrebările despre fragilitatea vieții.
În cele 30 de poezii de Magda Isanos vei întâlni versuri îndrăgite precum „Caisul”, „Macii”, „Toporași”, „Murim… ca mâine”, „Sărută-mă” și „Înțelepciune”, dar și creații despre iubire, natură, copilărie și fragilitatea existenței.
Cele mai cunoscute poezii de Magda Isanos
Natura înflorită, meditația despre timp și puterea unui gest de iubire se întâlnesc în aceste versuri care și-au păstrat prospețimea.
1. Caisul
de Magda Isanos
Azi-dimineață m-am trezit,
căci mi-a bătut nerăbdător în geam,
cu degetele sale fragede de ram,
caisul, care peste noapte-a înflorit.
Și nu-l recunoscui de la-nceput…
Atâta alb și roz își răsfăța risipa,
că m-am gândit un înger c-a trecut
și-n ramura lui și-a frânt aripa.
Dar poate nu-i caisul, m-am gândit,
și-atuncea, supărat că tac astfel,
obrazul mi-a lovit cu ramul înflorit
și-ndată l-am recunoscut că este el,
prietenul copilăriei, mult iubit.
2. Macii
de Magda Isanos
Ardeau ca niște facle vii,
în vârf de firave tulpini.
Își înălțau râzând zglobii
obrazul roșu dintre spini.
I-am adunat cu mâini avare,
am rătăcit în seara blândă,
umplându-mi brațele de floare
învăpăiată și plăpândă.
Și m-am întors într-un târziu,
departe câmpul rămânea,
atât de singur și pustiu
în urma mea.
Dar când acasă-am încercat
să-i strâng într-un aprins buchet,
toți macii mei s-au scuturat
ca niște lacrimi pe parchet.
3. Murim… ca mâine
de Magda Isanos
E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne, atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare…
Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece –
noi singuri n-o să fim a doua oară.
Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate
și celălalt – și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.
4. Toporași
de Magda Isanos
Cu sacu-i plin de banalități s-a prezentat
și anul ăsta zâna primăvara,
cu toate-acestea noi ne-am bucurat
de parcă-ar fi venit întâia oară.
Contrazicându-mă cu mine însumi și-n sfârșit,
riscând să-mi stric pantofii prin noroi,
m-am dus să văd ce flori au răsărit
în parcul vast și gol de lângă noi.
De mult nu mă-ncercase așa dor
de viață și călcam nerăbdătoare;
simțeam cum se-nfioare sub picior
pământul umed, fecundat de soare.
Copacii goi mi s-au părut încântători –
Parcă-aș fi vrut să-i strâng în brațe să-i sărut
(trecusem până-atunci de-atâtea ori
pe lângă ei și nici nu i-am văzut)
Iar ceru-albastru, vag, nedefinit
(ca rochiile care ies la spălat),
cu capul dat pe spate l-am privit
și l-am găsit de-a dreptul minunat.
Pe urma-am dat de toporași lângă-un stejar
erau așa de-albaștri, delicați –
ca niște firmituri lăsate-n dar
de primăvară, printre pomi-ntunecați.
M-am aplecat cu inima bătând,
dar când era să-i rup, nici eu nu știu
de ce și cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.
Și m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseală fericită-n pași,
iar dacă mâinile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporași.
5. Sărută-mă
de Magda Isanos
Sarută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire și de soare.
Sărută-mi gura, buzele-ncleștate
Ce vorba și surâsul și-au pierdut.
Îți vor zâmbi din nou înseninate
Și-ndrăgostite ca și la-nceput.
Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viață nouă și de primăvară.
6. Înțelepciune
de Magda Isanos
Înțelepciune este să respiri
ușor, și după lacrimi să zâmbești,
petalele ce cad din trandafiri
și nu s-aud când mor, să le iubești.
Privește pomii drepți din bătătură –
ei cată totdeauna către cer,
și-n ruga lor cea verde parcă cer
mai multă ploaie, mai puțină ură.
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate naintea spicelor să cazi,
stăpâni când nu suntem decât pe azi,
nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poezii despre iubire, dor și despărțire
Iubirea nu înseamnă doar bucurie, ci și regăsire, așteptare, depărtare și amintire.
7. Dragostea mea
de Magda Isanos
Eu știu că tu nu meriți dragostea
și-mi place totuși să ți-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
și totuși câte-ntr-însa s-oglindesc…
Nu meriți iarăși clipele de-acum
și gândurile bune câte ți le-am dat,
dar parcă merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?
Iubirea însă e ca soarele,
care rămâne pururea curat
și după ce milos i-a sărutat
leprosului, pe uliță, picioarele…
8. Eu nu regret
de Magda Isanos
Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist și de ciudat
să simți c-asemeni unui fir subțire
ceva frumos din tine s-a sfărmat.
Și nu mai știu anume ce, și-anume când,
căci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ți vine să pornești, de alții întrebând
de-au fost aievea cele ce-au trecut.
9. Fraga
de Magda Isanos
Fragedă, inima ni s-a frânt.
Prielnici de-acum ne fie
zeii cei blânzi din pământ
și-ai cerului zei o mie.
Creanga belșugului, necontenit
scuturată de noi, rodească.
O, ce poveste copilarească:
cum ne-am văzut, ne-am iubit.
10. Când cel iubit
de Magda Isanos
Când cel iubit departe plecase,
toate s-au retras în linistea lor,
numai vremea nefolositoare rămase
și numele-n suflet, sonor.
Moartea veni atât de simplu, tăcut.
Mânile care nu puteau cuprinde-au zăcut,
puse una lângă alta, cum sunt uneori
anume așezate unelte sau flori.
Părea că n-au fost niciodată
verile nalte, toamnele-n zarea cu steme.
Sub iarbă, poate, sânul mic de fată
respiră încă noaptea și se teme.
11. Ții minte-ntâia ploaie?
de Magda Isanos
Ții minte-ntâia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stăteau drept, intonând
imnul vieței și-n zarea foșnind,
verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
Și noi stăteam ca pomii în picioare,
„Nimic nu moare, mi-ai șoptit, nimic nu moare…”
Și plantele creșteau, ne făceau semne,
ca niște mâini, ca umbre nempăcate,
se străduiau spre viață să ne-ndemne
și iar cădeau în deznădejde toate.
Poezii despre natură, flori și primăvară
Primăvara, codrii, ploaia și florile apar în versurile Magdei Isanos ca semne ale frumuseții și ale unei vieți care renaște mereu.
12. Primăvară
de Magda Isanos
Cum răsună soarele-n câmpie,
ca trâmbița tuturor învierilor…
Trezește-te iarbă, treziți-vă merilor,
și tu, măruntă floare, păpădie,
treziți-vă. Și totul se trezește.
E zeul lumii care poruncește
ființelor câte-a ivit din sine,
și vânturilor să se facă line.
Ascult acum mărețul imn al vieții.
În revărsatul roșu-al dimineții,
mă simt și eu ca frunza ce se zbate
jumătate-n umbră și jumătate
luminată de-un zeu nevăzut.
Iată, pitulicea a și-nceput
imnul pe care eu nu-ndrăzneam
să-l cânt. Fericitul neam
păsăresc se deșteaptă-n crâng.
Aș vrea să văd codobaturile cum strâng
paiele lungi de aur pentru cuib.
Și ca un arbor tânăr să mă-mbuib
de seva nouă care curge-n toate
plantele duios aplecate
către pământ.
O, spune-mi, vânt,
s-a dezghețat lacul? Vorbesc izvoarele?
Sau poate ușoarele,
străveziile zâne, nu s-au trezit.
Dorm pe pământ cu părul despletit,
visând cețosul anotimp și clara
cădere-a ploii când, începe vara,
și când din ape se născură ele,
a lacului năluci și albe iele.
13. Ploaie
de Magda Isanos
Domol răsună ploaia-n geamuri,
Cu-același ritm melodic și egal,
Cu miros cald și umed de pe lanuri;
Cu lungi tristeți de toamnă și caval –
O fină pânză de argint
Se țese luminoasă și lichidă
Din cerul trist și palid spre pământ,
Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;
Pe flori înviorate și pe-alei
S-au risipit șirag de nestimate
Atâția stropi nepângăriți și grei,
Cu străluciri de grele diamante.
Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,
Pășind cu glezne goale prin verdeață,
Să le culeg în poală răbdătoare
Și-n dar să ți le-aduc de dimineață.
14. Pomii cei tineri
de Magda Isanos
Pomii cei tineri, în dimineața de marte,
unii lângă alții au stat să se roage –
frunțile lor străluceau inspirate deasupra
pământului încă-n zăpezi.
Și-n aerul în care nu erau zboruri,
pomii, ale căror umbre nu se născuseră,
cântau un imn pentru viață,
ca niște oameni goi și frumosi ei cântau:
„Soare de-aramă, zeu popular printre plante,
privește oastea noastră-ndrăzneață;
ici-colo aerul e rumen de tot printre ramuri,
că viitoarele fructe acolo vor sta…
Noi nu ne-nchinăm de fel și nu plângem
ci pregătim un loc cât mai înalt pentru cuiburi
și pregătim o orgă de brazi pentru vânturi,
soare de-aramă, zeu totdeauna rotund…
Ni s-a povestit despre tine-n pământ,
când nu cunoșteam dimensiunile cerului;
ni s-a povestit despre tine-n leagănul cald.
Semințele-n somn visau că există colori,
roșu, albastru și gri, minunate colori.
Tu, peste frunțile noastre, soare, cobori.
Și noi vom da fructe, și noi vom fi hore de flori.
Gloria noastră toată-n vârf se presimte…”
Și-un curcubeu pe deasupra tulpinilor strimte
cade vestind: nu moarte, desigur, nu moarte,
pomilor tineri în dimineața de marte…
15. Dimineață de primăvară
de Magda Isanos
Început de primăvară. Câmpii,
peste care gâlgâie întâiul astru,
și ramuri palide, mișcându-se-n cer.
Acuma dimineața sărută fereștile.
Spun “viață”… și inima-mi bate deodată,
grăbită ca o pasere plină de spaimă.
Afară, noaptea de mart pălește cu-ncetul,
și arbori și turnuri răsar.
E ziuă și departe m-așteaptă lucrurile
și oamenii, cu-nțelesul lor bogat și tris.
Fiecare va avea în curând o umbră,
întunecată ca cele mai ascunse gânduri, o umbră.
Soarele va striga lumii: “Exiști”…
Și toate vor fi în ziua cuprinzătoare.
Chiar mormintele-n cimitirul de țară
vor fi ca niște mici grădini multicolore.
Lucruri. Voci de femei, aproape cântece.
Ferești deschise. Vrăbii pe-acoperiș. Drapele.
Cineva se ceartă. Lăptarul pune donița jos și zice:
“Bună dimineața, domnișoară Magda!”…
16. Primăvara (Frumoșii arbori dorm acum sau zac…)
de Magda Isanos
Frumoșii arbori dorm acum sau zac;
zadarnic ai asculta pieptul lor mut,
pe care mușchi și zăpezi au crescut.
Însă crengi noaptea-n cer se desfac.
Apoi deodată zările-nfloresc
și clopote mari, clopote s-aud,
departe-n cerul vesel și rotund
hulubii albi și roșii se rotesc.
Tu, feciorelnică lume, bună-vestire
de undeva din pământ suie spre tine;
soarele-i ca un inel subțire.
Sună-n salcâmul pustiu verile pline.
17. Nu vă scuturați, florilor
de Magda Isanos
Nu vă scuturați, florilor,
ascultați-mă bine, surorilor.
Toamna-i departe;
departe-al clopotelor cântec, de moarte.
Să ne rugăm, numai, lumina
atotputernică-n cer să țină.
Alai oprit în mersul lui, grădina,
să nu răspundă morții când o să vină…
Să nu răspundem visului rău,
care vâslește deasupra noastră mereu…
18. În pădure
de Magda Isanos
Primăvara-n pădure văzui
cum trecea Dumnezeu cu cetele lui,
și-aprindea în fiecare mugur un fir
de lumină, ca un safir.
Plecarea sevelor murmurătoare
și-ntâlnirea lor cu puterea din soare;
într-o dimineață, după zăpadă,
fiecare frunză-ncepea să vadă.
Apoi orice lucru părea
plin de rouă și sărutat de stea,
în noaptea care ne ținea ca pe toate
plantele nenflorite, neclătinate.
19. Flori
de Magda Isanos
Vijelioase flori, din pământ aburind,
ca niște strigăte cresc, saltă zâmbind.
Care e vrerea lor gingașă-n vreme?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?
Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu sade deschis…
Haina lui mirosind a ierburi și cer –
fără să știe orașul de piatră și fer.
Mânile micilor flori intră-n pământ.
Morții când le sărută stiu dacă-i vânt,
si de pe dânsele sorb ploaia și veștile.
Astfel, în flori își deschid morții fereștile…
20. Pădurea
de Magda Isanos
Pădurea, când s-a făcut toamnă târziu,
a scoborât, ca pe niște odoare,
clopotele ei de verdeață răsunătoare,
de care faurii pământeni nici nu știu…
Și ea – bătrâna – le-ngropă ca pe morți
aceste clopote de stejari și de ulmi,
ce scufundate-n pământ mai visau despre culmi
și dulce prin somn sunau după grelele porți.
Atunci ca orbită lumea rămase,
crezând că mai vede înflăcăratele coame,
în vreme ce putred sânge de poame
spre buzele fetelor moarte-ncepea să se lase…
21. Cerul acela
de Magda Isanos
Cerul acela fără de grabă căzu
și mirosi albastru lângă mine,
la ceasul trist când stelele luceau
cum cupele pe jumătate pline.
Ca ochii obosiți de vis, așa
se desfăceau astralele pleoape,
și tulbure, ca-n fundul unei ape,
cocorii nopții, ultimii, treceau.
Era hotar și liniște-n hotare
de s-auzea cum florile trosnesc,
ca niște-aripi de înger care cresc
departe,-n mari grădini neștiutoare.
22. Cavalerul
de Magda Isanos
Ploaia de prămăvară singură,
cu suliță și cu chivără,
a trecut prin pădure la pas,
pe calul ei verde.
În glumă-mplinind minunile,
mugurii pocneau ca alunele,
și-atingându-i haina si părul,
înflorea măciesul si mărul.
Cu platoșă strălucind si cu pene
deasupra coifului său, alene,
cumpănindu-se și visând războaie,
trecea tânăra ploaie.
Gorunii spuneau: „Făt-Frumos,
dă-te de pe calul tău jos.
Aici doarme pajura și balaurul,
strălucind la soare ca aurul.”
Sub copite, sub potcoave mici,
se trezeau popoare de furnici.
Un melc mare auzea din casă
iarba cum creste grasă.
Se făcea senin, mai senin.
Cavalerul pălea ca un crin.
Nu i se vedea coiful, nici fața.
Îl fura soarele, ceața.
Calul cădea în genunchi și cădea
sulița, în vârf cu o stea.
Numai steagul în zare se vede,
pentru cine nu crede.
Poezii despre viață, timp și amintiri
Pe lângă explozia de lumină din poemele despre primăvară, Magda Isanos a scris cu luciditate despre tinerețe, memoria celor dragi și clipele care trec.
23. Departe sunt volburi
de Magda Isanos
Departe sunt volburi, furtuni.
În insula noastră calmă noi așteptăm.
Fiecare-n insula noastră visăm.
Cine pentru frunțile noastre-mpleti-va cununi?
Căci frunțile ni-s anume boltite
pentru-a purta cununi înflorite.
Au trăit, se va spune,-n această cetate.
Au trăit, au murit în simplicitate.
Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat?
Pentru că stând în insula noastră-am visat,
am fost tineri și-am avut lumină multă de dat,
până-am scăzut și ne-am întunecat.
Se va vorbi despre noi. Nu-i ciudat?
24. Mă scald în zi
de Magda Isanos
Mă scald în zi ca un copil în râu.
N-am ieri, nici mâne, și voioasă-n uliți
privesc cum trece soarele cu suliți,
și mă gândesc la vară și la grâu.
Voi scrie despre-acea necruțătoare
bucurie de-a fi tânăr sub soare;
cu fruntea lângă cer voi scrie despre viață.
Tu, sărută-mi cartea, dimineață…
Fereastra se umple de-amurg și-ngândurată
se uită la mine cum mă bucur și cred –
ca și când eu am scornit grădina-ntomnată,
și stelele nalte, și coarnele scunde de ied…
25. Viață, nu mă părăsi
de Magda Isanos
Viață, nu mă părăsi în răsăritul acesta,
privește fruntea mea de pe-acum aurie.
Și aerul din cauza viitoarelor fructe
e rumen și plin.
Viață, -ncălzește puțin începutul acesta,
ascultă numele meu de pe-acuma sonor.
O pasăre zbura-n cea dintăi zi repetându-l,
și pomii ceilalți atunci mă luară de mână:
– Hai să-nflorim…
Tu nu mi-ai spus despre toamna frunzelor roșii,
tu nu mi-ai spus despre moartea copiilor,
nici pentru ce trandafirul sălbatec
râdea-n cimitir…
26. Nu știu cum s-a făcut
de Magda Isanos
Nu știu cum s-a făcut.
Tinerețea s-a dus, a trecut.
Arcul sprâncenelor mele s-a mai lăsat.
Nu mai e mândru și încondeiat.
Ce s-au făcut zilele răsunătoare,
vara mea cu grâu si cicoare?
N-am să caut, n-am să-mi aduc aminte.
Toate erau mai frumoase-nainte.
Lumina egală
nu m-ademenește, nu mă-nșală.
Toate fructele spre care-am râvnit
s-au copt și-n vis din nou au înflorit.
Da. Nu știu cum s-a făcut.
Pământu-i mic și zările-au scăzut.
Nu se petrec minuni și nu cad stele,
ca-n nopțile copilăriei mele.
27. Noapte
de Magda Isanos
Cât de-ncet acei fulgi de-ntuneric căzură,
deasupra lumii, ca o cenușie nedumerire,
până ce neagra noapte cu stoluri veni.
Totul ca-n apele adânci acuma era,
pomii atenți, casele, însăși lumina
era undeva în calma, umeda noapte,
ce nevăzută zâmbea.
Și timpul însuși mai curgea acolo
prin umbră ca printr-un pământ afânat.
Dar cine respiră ușor, fericit?
Poate păsări ce se visează zburând.
Noapte. Dumnezeu însuși sărută
cu gura lui neagră pământul,
ca și când cu duioșie ar spune:
„Haide, -nvățați-vă câte puțin să muriți…”
28. Cine va cânta
de Magda Isanos
Cine va cânta cântecul mare,
în care să-ncapă pământul și toate
lucrurile blânde și întunecate,
rădăcini, amintiri amare?
Un cântec aproape neauzit
prin care să poată turmele trece –
și seara să crească înaltă și rece,
un cântec de pom desfrunzit.
Lumină, lumină, din nou tu cazi,
și cântecul vieții n-a răsunat.
Mereu cheltuindu-mă-n timpul bogat,
eu sunt ca un cer printre brazi.
Trebuie să preamăresc ceva și să mor.
Slavă pământului plin de morminte…
Trebuie să scriu, cu puține cuvinte,
de țarini și oamenii lor.
29. Bunicul
de Magda Isanos
Din inima matale multe rânduri
De stânjenei, bunicule, crescură…
…Și te-am uitat, că zilele cu ură
Ne-ntâmpinau… și nopțile cu gânduri…
E-adevărat că seara, din portrete,
Ni se părea cu jale că priveai;
Dar ne gândeam: „Desigur că-i în rai…”
Și ne-ntorceam cu fața la perete…
30. Mama
de Magda Isanos
Mama a trecut printre plumbi,
ducând la sân ceva nevăzut.
Peste râul albastru,
mama printre plumbi a trecut.
Tinerii muriseră-n temniță.
Bătrânii se furișaseră-n munți,
și-acel ceva trebuia dus,
numaidecât, peste punți.
La pândă, ochii aspri, înguști.
Buze aspre de pusti.
Strâmbele guri
o pândeau din păduri.
Mama coboră și cântă.
Plângea sau cântă?
Ghemuită în inima ei,
mama gemea.
Intrând în apa albastră,
întinereai sub sal, ca o ramură.
Mamă, spune-mi, ce duci?
O flacără sau o flamură?
Când ai căzut printre plumbi, la punți,
cânta cineva sus pe munți.
Ai murit cu gura-n țărână,
cu flamura desfășurată-n mână.
Brațul meu tânăr ca ramura,
iată, îți ridică flamura,
să Ți-o poarte,
peste punți și munți, mai departe!
Despre Magda Isanos
Magda Isanos s-a născut la Iași, la 17 aprilie 1916. A studiat dreptul și a publicat în timpul vieții volumul Poezii (1943). A murit la 17 noiembrie 1944, la doar 28 de ani. Volumele Cântarea munților (1945) și Țara luminii (1946) au apărut postum. Vezi și pagina autoarei.