În Culisele unui om, Bogdana Cârstea pune alături poezii și cugetări. Titlul vine din pasiunea ei pentru teatru și dintr-o observație despre felul în care ne cunoaștem. Chiar și oamenii care cred că ne cunosc bine văd doar o parte din ceea ce trăim.
Autoarea locuiește în Brașov și a publicat șase volume. Primul, My Soul Pyramid, a apărut în engleză după câștigarea unui concurs. În dialogul cu Booknation, Bogdana Cârstea vorbește despre cărțile care au urmat, despre felul în care scrie pornind de la experiențele altora și despre mesajul unei cititoare care s-a regăsit într-un poem.
De la „My Soul Pyramid” la „Culisele unui om”
Ce a însemnat pentru dumneavoastră câștigarea concursului care a dus la publicarea primului volum în limba engleză, „My Soul Pyramid”?
Câștigarea concursului prin care am publicat volumul „My Soul Pyramid” a fost un pas extraordinar, care mi-a validat talentul de a scrie. Atunci am prins mai multă încredere în mine.
Cum a evoluat vocea dumneavoastră de la „Sufletul din călimară” și „Declanșatorul viselor” până la „Culisele unui om”?
Au fost mai multe etape. „Sufletul din călimară” a reprezentat un volum terapeutic pentru mine. L-am scris în memoria mamei și a bunicii mele, ca să mă vindec. „Declanșatorul viselor” a fost destinat vindecării altora. „Culisele unui om” este un volum mult mai matur, în care m-am văzut pe mine însămi, după atâta timp.
De ce ați ales titlul „Culisele unui om”? Ce ați vrut să le arătați cititorilor prin această imagine?
Sunt pasionată de teatru și mi-am dat seama că mulți au senzația că mă cunosc bine. De fapt, nu știu culisele sufletului meu. Așa că am folosit această metaforă a sufletului văzut ca o scenă, cu mențiunea că nu oricine poate pătrunde în culise.
Poezie, aforisme și empatie
Ultimele volume îmbină poezia cu cugetările. Ce vă oferă forma scurtă a aforismului?
Un aforism poate spune ceea ce spune o poezie, dar în variantă prescurtată. Pentru asta, trebuie să știi foarte bine cum conturezi acel aforism. Poate fi scurt în cuvinte, dar trebuie să fie adânc ca mesaj.
Cum transformați experiențele celor din jur în literatură, păstrând discreția față de poveștile lor personale?
Au fost situații când am dedicat anumite poezii unor persoane, deoarece am știut că li se potrivește povestea. Dar nu întotdeauna specific un nume. De cele mai multe ori, chiar dacă ofer o dedicație, poezia vorbește despre experiența acelei persoane în metafore, fără să devin un paparazzo care deranjează.
Eu folosesc poveștile oamenilor ca terapie, pentru a le arăta că nu sunt singuri și că depinde de noi cum decidem să schimbăm finalul.
Ce rol are empatia în felul în care scrieți poezie și cugetări?
Empatia are un rol important. Dacă nu aș fi empatică, nu aș scrie. Nu m-ar durea ceea ce văd și aud, ceea ce trăiesc eu sau alții.
Cum se schimbă ritmul și forma poemelor când treceți de la română la engleză?
Limba română și limba engleză sunt diferite și de aceea scriu diferit. În română scriu de multe ori cu rimă și scriu poezii mai lungi. În engleză scriu poezii scurte, fără rimă. Mai sunt și excepții.
Cum s-a schimbat scrisul după șase volume
În ce fel s-au schimbat temele dumneavoastră după publicarea a șase volume?
Nu știu dacă s-au schimbat temele. Poate s-au schimbat etapele mele ca scriitoare. M-am eliberat de anumite stări, am fost, la rândul meu, cea care i-a încurajat pe alții, iar apoi am ajuns să mă analizez pe mine însămi.
Ce mesaj primit de la un cititor care s-a regăsit în textele dumneavoastră v-a rămas în minte?
M-a impresionat mesajul unei doamne bolnave care a citit o poezie în care vorbeam despre o femeie bolnavă de cancer. În poem, femeia învinge întunericul din momentul în care alege să se bucure de viață și nu vede doar boala. Dânsa a spus că poezia a motivat-o să meargă mai departe.
Ce proiect literar pregătiți și în ce direcție credeți că se va îndrepta scrisul dumneavoastră?
Nu am deocamdată detalii despre noi proiecte. Dar sunt curioasă să încerc și altceva. Vreau să le mulțumesc celor care au contribuit cu munca lor la cărțile mele (copertă, prefață, postfață).
