Înaintea Crăciunului, Delia Lăncrăjan propune un alt fel de calendar de Advent: nu câte o surpriză de desfăcut, ci câte o poveste de citit în fiecare dintre cele 24 de seri. Volumul Advent Calendar: 24 de povești pentru 24 de seri magice adună întâmplări despre familie, prietenie, iubire și gesturile mici care pot schimba viața cuiva.
În interviul acordat Booknation, autoarea vorbește despre cum a ales ritmul și ordinea poveștilor, despre lectura în familie, despre două texte care au impresionat cititorii și despre mesajul pe care și-ar dori să-l păstrăm dincolo de sărbători.
Un calendar de Advent care se citește
Ce v-a făcut să transformați numărătoarea inversă până la Crăciun într-un calendar de lectură?
Ideea cărții a pornit, în primul rând, dintr-o dorință personală. Sunt o mare iubitoare a sărbătorilor de iarnă și mi-am dorit să am, în calitate de cititor, o carte care să-mi ofere câte o poveste în fiecare seară, în cele 24 de zile dinaintea Crăciunului. Am căutat un astfel de concept, însă nu am găsit ceva care să se potrivească exact cu ceea ce îmi imaginam, așa că am decis să îl creez eu.
A fost o experiență minunată să transform o dorință personală într-o carte care a ajuns la atât de mulți cititori într-un timp atât de scurt. M-am bucurat enorm să văd cu câtă căldură a fost primit nu doar conținutul cărții, ci și conceptul în sine. Cred că există ceva cu totul special în ideea de a-ți oferi, în fiecare seară, un mic moment de liniște și magie, iar acesta a fost exact sentimentul pe care mi-am dorit să îl transmit.
Cum ați gândit ordinea celor 24 de povești, ca fiecare seară să aibă atmosfera ei?
Mi-am dorit să existe un echilibru între poveștile emoționante, cele cu accente comice și cele inspirate pur și simplu din viață. Nu am vrut ca cititorul să aibă parte de aceeași atmosferă în fiecare seară, ci să descopere de fiecare dată o altă perspectivă, o altă emoție sau chiar un motiv de zâmbet.
Cred că tocmai diversitatea face acest calendar atât de special. Unele povești te pun pe gânduri, altele te emoționează, iar altele îți amintesc de lucruri simple pe care poate le-ai trecut cu vederea. Mi-am dorit ca fiecare cititor să găsească printre cele 24 de povești cel puțin una în care să se regăsească profund și, de ce nu, să aibă parte de câteva surprize literare pe parcursul lecturii.
Cum ați găsit lungimea potrivită pentru o poveste pe care cititorii să o poată termina într-o singură seară?
Am ajuns la lungimea potrivită printr-un mic proces de testare. Am rugat mai multe persoane apropiate să citească câteva povești și am urmărit cât timp le-a luat să parcurgă fiecare text. Am făcut ajustări până când am ajuns la o medie de cuvinte pe care să o urmăresc ulterior pentru fiecare poveste.
Mi-am dorit ca lectura să fie accesibilă și să nu devină o activitate care necesită prea mult timp sau efort. Ideea este ca, indiferent cât de aglomerată a fost ziua, cititorul să își poată rezerva câteva minute înainte de culcare pentru povestea serii. Până la urmă, tocmai acesta este farmecul unui Advent Calendar: să aștepți cu bucurie următoarea zi și următoarea poveste.
Gesturi mici, emoții mari și timp petrecut împreună
Cum ați construit un episod în care un gest obișnuit ajunge să fie simțit ca un mic miracol?
Cred că emoțiile sunt cheia. Indiferent de genul sau de direcția unei povești, m-am asigurat că există întotdeauna o componentă emoțională care să îi ofere profunzime.
Atunci când un om este vulnerabil, chiar și cel mai mic gest poate căpăta o însemnătate extraordinară. Uneori, un cuvânt bun, o atenție neașteptată sau câteva minute oferite cuiva pot însemna mult mai mult decât ne imaginăm.
Mi-am dorit să surprind tocmai această idee: nu întotdeauna avem nevoie de lucruri spectaculoase pentru a simți magia. Uneori, ea se ascunde în gesturile mici, în bunătatea oamenilor și în felul în care alegem să fim unii pentru ceilalți.
Ce detaliu al iernilor de azi v-a ajutat să faceți una dintre povești recognoscibilă pentru cititorii tineri?
Nu doar o singură poveste, ci mai multe dintre ele au ca temă principală graba cu care alergăm prin viață și felul în care, de multe ori, uităm să ne mai bucurăm de momentele simple petrecute alături de cei dragi.
Recunosc că și eu am căzut uneori în această capcană a timpului. Suntem atât de preocupați de ceea ce avem de făcut, de planuri, responsabilități și lucruri pe care vrem să le bifăm, încât ajungem să amânăm tocmai momentele care contează cel mai mult. Observ același lucru și în jurul meu, în special în rândul tinerilor.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să includ astfel de mesaje în carte. Să le reamintesc cititorilor să se oprească din când în când, să lase deoparte agitația și să se bucure pur și simplu de timpul petrecut cu oamenii dragi. Pentru că, deși uneori evităm să ne gândim la asta, timpul pe care îl avem împreună este limitat și tocmai de aceea fiecare moment devine prețios.
Ce v-a preocupat la ritmul textelor când v-ați imaginat că unele povești vor fi citite cu voce tare în familie?
Mi-am dorit să scriu povești de suflet, care să poată fi înțelese și apreciate la orice vârstă și care, mai ales, să aducă oamenii împreună.
Cartea a fost gândită în primul rând pentru publicul adult, deoarece anumite mesaje și nuanțe ale poveștilor pot fi înțelese mai profund odată cu experiența de viață. Cu toate acestea, am avut grijă ca textele să poată fi citite sau ascultate și de iubitorii sărbătorilor de iarnă de alte vârste.
Mi-ar plăcea ca această carte să devină un mic ritual de familie, în care cineva citește povestea serii, iar ceilalți ascultă și discută despre ceea ce tocmai au descoperit. Dacă lectura cărții mele ajunge să însemne timp de calitate petrecut împreună, atunci simt că și-a îndeplinit unul dintre cele mai importante scopuri.
Povești care se schimbă odată cu cititorul
Ce poveste din calendar ați alege pentru o discuție între un copil și un adult, fiindcă fiecare ar putea vedea altceva în ea?
Aș alege „Pachețelul”. Este o poveste despre o fetiță care hotărăște să ajute o colegă de școală bolnavă, chiar dacă știe că, cel mai probabil, părinții ei nu ar fi fost de acord cu decizia sa. În cele din urmă, gestul ei este descoperit, însă povestea are un final fericit.
Cred că un adult ar putea privi această întâmplare ca pe o lecție despre bunătate, generozitate și importanța de a nu pune întotdeauna propriile interese pe primul loc. Ar putea redescoperi, prin ochii unui copil, cât de frumos este să ajuți fără să aștepți să primești ceva înapoi.
În schimb, un copil ar putea înțelege că nu este niciodată prea mic pentru a face o diferență în lumea din jurul său. Că un gest aparent simplu poate schimba ziua cuiva și că are puterea de a face bine, chiar și atunci când adulții nu se așteaptă la asta.
Mi se pare minunat când o poveste poate oferi perspective diferite în funcție de vârsta și experiența celui care o citește.
Care dintre cele 24 de povești v-a surprins prin direcția în care a luat-o în timp ce o scriați?
„Femeia de pe bancă” este, cu siguranță, una dintre poveștile care m-au surprins cel mai mult. De altfel, este și povestea despre care am primit cele mai multe mesaje și menționări din partea cititorilor.
Inițial, îmi imaginasem un cu totul alt final. Însă, pe parcursul scrierii, am adăugat un singur detaliu care a schimbat complet direcția poveștii: transformarea unei femei în vârstă, aparent străine, într-o rudă a personajului principal.
Acel mic detaliu a creat un moment neașteptat, un plot twist care a schimbat întreaga perspectivă asupra întâmplărilor. Nu mă așteptam ca această poveste să aibă un asemenea impact asupra cititorilor, iar faptul că unii mi-au mărturisit că au fost aduși până la lacrimi de finalul ei a fost cu atât mai emoționant pentru mine.
Ultima seară și ceea ce rămâne după Crăciun
Cum ați ales povestea pentru ultima seară, cea care încheie așteptarea Crăciunului?
Mi-am dorit ca ultima poveste să fie una cu adevărat specială și să ofere o surpriză cititorului. Până în acel moment, cititorii ar putea avea impresia că cele 24 de povești sunt complet independente, iar personajele nu au nicio legătură unele cu celelalte.
Deși personajele nu se cunosc între ele, am ales să le aduc pe toate în același loc, la târgul de Crăciun. Am vrut ca acest final să sublinieze un mesaj în care cred foarte mult: fiecare om are propria poveste, propriile bucurii, dezamăgiri, doruri și lupte despre care cei din jur nu știu aproape nimic.
De multe ori, avem tendința să judecăm oamenii sau să le punem etichete fără să le cunoaștem cu adevărat povestea. Prin acest final, mi-am dorit să le reamintesc cititorilor că în spatele fiecărui chip se află un univers întreg și că puțină empatie și bunătate pot schimba felul în care privim lumea.
Mi s-a părut că acesta este mesajul potrivit cu care să închei cele 24 de seri și să îi las pe cititori să intre în spiritul Crăciunului.
Ce ați vrea să rămână din acest ritual de lectură după ce trec sărbătorile?
Mi-aș dori ca, odată cu ultima poveste, cititorii să nu închidă și ușa către toate emoțiile pe care le-au trăit pe parcursul lecturii.
Aș vrea să le rămână bunătatea, empatia, dorința de a face bine și bucuria de a oferi, nu doar în luna decembrie, ci pe tot parcursul anului. Cred că avem tendința să fim mai atenți la cei din jur în perioada sărbătorilor, să oferim mai mult și să ne gândim mai des la oamenii care au nevoie de noi, însă toate aceste lucruri nu ar trebui să aibă un termen de valabilitate.
Dacă această carte reușește să îi facă pe cititori să păstreze măcar puțin din magia Crăciunului în suflet și după ce trec sărbătorile, atunci pentru mine înseamnă enorm.
