Azi celebrăm cu mare fast Sânzienele și Ziua Internațională a Iei. Recent inaugurată, această zi, în care fiecare româncă, indiferent dacă este în țară sau în afară, trebuie să poarte o ie, a fost primită cu inima deschisă de către multă lume. Astfel, pe plaiul mioritic au loc tot felul de evenimente ce promovează sărbătoarea tradițională – Sânzienenele- dar și portul popular.
Ținutele tradiționale, păstrate și astăzi cu sfințenie din generație în generație, sunt lucrate cu multă migală. Pe lângă atenția la detalii, cei care făureau cu atâta pricepere bluze, ilice sau bundițe, puneau foarte mult preț pe simbolism. Prin urmare, fiecare semn avea o reprezentație mistică sau religioasă și de multe ori venea cu o poveste.
Deși motivele populare au fost studiate de numeroși antropologi, muzeografi sau sociologi în trecut, astăzi lucrările pe acest segment nu mai văd la fel de des lumina tiparului. Însă, în perioada de dinainte de ’89, cărțile despre cusături și broderii erau des întâlnite în bibliotecile românilor.
Și pentru că urbanul se îmbină atât de armonios cu ruralul, iar tehnologia ne poate facilita accesul spre izvoare istorice scrise, am pregătit de Ziua Internațională a Iei o galerie cu cărțile despre motive populare, pe care le-am găsit cu ajutorul bătrânului Google.
P.S. Iar dacă vreți să trageți cu ochiul într-carte, am găsit pe Scribd ceva ce puteți răsfoi for free. Nu vă sfiiți să dați un click aici.





