Andreea Văduva- Un suflet cu aripi în priviri

În lumea aceasta sunt două feluri de îngeri. Cei care poartă aripile ostentativ, la vedere, și cei care le-au gravat pe pereții sufletului, așteptând să fie descoperite de bunătatea lăuntrică a celor din jur. Din cea de a doua categorie face parte și tânăra poetă Andreea Văduva.

Încă aflată în faza de șlefuire a talentului versificator, juna mânuitoare a condeiului emană în poeziile sale ancestralitatea unui trăirism just, dar care încă tânjește după mângâierea panaceică, nu ca o cale de a se gudura, ci ca o dorință de cicatrizare a viforului interior în care nenumărate răscruci de drumuri se împletesc și se despletesc în geometrii de vise, gânduri și idealuri.

 

ŞI DACĂ PLECI…

 

Şi dacă pleci,  

Nu-mi da de ştire,  

Spre ce poteci,  

Te-ndrepţi, iubire. 

 

Căci, s-ar putea,  

Aşa…rănită,  

Pe urma ta,  

S-o iau, grăbită, 

 

Şi să mă pierd,  

Iar căutând,  

În al tău piept,  

Măcar un gând, 

 

Din tot ce-a fost,  

Sau putea fi,  

Sau cu ce cost,  

Puteam plăti, 

 

Sufletul tău,  

Să se întoarcă,  

Chiar dacă-i rău,  

Şi mereu pleacă… 

 

Şi dacă pleci,  

Rămâi cu bine!  

Spre ce poteci?  

Nu-mi da de ştire…

 

Litania impresiilor alunecă ușor, ba uneori chiar intempestiv spre un senzorial cutremurat tectonic de talazul înșelător al împletirii de împliniri și neâmpliniri din care, deopotrivă, Andreea Văduva culege atât nectarul cât și otrava unor dese naufragieri, boeme sau contondente prin tainele vieții.

DACĂ PLECI, JURĂ CĂ NU O SĂ MAI VII!

 

Dacă pleci,  

jură că nu o să mai vii,  

Să-mi bați,  

la poarta sufletului, iară,  

Că-ți voi deschide  

mereu, știi?  

Iubindu-te la fel,  

ca prima oară. 

 

Dacă pleci,  

jură că nu o să mai vii,  

Să-mi ceri  

iertarea, implorând,  

Te voi ierta  

întotdeauna, știi?  

Să te țin…  

la piept, oricând. 

Cu o interesantă apariție în volumul de antologie intitulat ” Izvorul cuvîntului- Prieteni ” ( Volumul 1), apărut la Editura Izorul Cuvântului ( 2017\ 311 pagini), Andreea Văduva ne arată dansul ușor oscilator al simțirilor sale care cochetează cu un amestec încă neomogenizat de metafizică a dorinței și dialectică a înlăcrimării.

 

Un înger cu aripi scrijelite în cerul privirii!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Iubim comentariile tale :)