Proiectul are ca scop amplasarea bibliotecilor intraspitalicești în secțiile de pediatrie. În mai puțin de o lună au fost amplasate trei biblioteci în: Secția Oncohematologie din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu, Secția pediatrie din Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu–Severin și Secția de pneumologie din Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia.
Proiectul a fost gândit și implementat de Anca Duducea, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și Larisa-Andreea Vasile, studentă la Universitatea de Vest din Timișoara, specializarea Jurnalism. Mentorul și îndrumătorul proiectului este Patricia Lidia Popescu Cevei, directorul Asociației Bastionul ArtLitTim.
Din dorința de a aduce un zâmbet pe chipul copiilor internați în spitale, ne-am propus să amplasam biblioteci cu acces ușor și gratuit în secțiile de pediatrie. Încurajăm lectura pornind de la cele mai mici vârste, conturând un spațiu adecvat și propice pentru a depăși o perioadă searbădă, dar greu de evitat din viața copiilor. Cititul are o importanță majoră pentru un viitor om de succes, iar nivelul crește dacă este inclus ca mod de viață încă din copilărie.
În spitalele din România, anual sunt mii de copii internați, din diferite motive, care trebuie să suporte și să accepte tacit patru pereți albi. Un real ajutor este și pentru părinții care în felul acesta își vor ține copiii ocupați și distrați de la procesele prin care trec în perioada de internare.
Bibliotecile conțin rafturi cu cărți specifice categoriilor de vârstă: 2-6 ani, 6-10 ani, 10-14 ani și 14+ unde sunt incluse cărți și pentru adulții aparținători. Pe lângă faza inițială de implementare a proiectului, studentele verifică și alimentează bibliotecile după fiecare trei luni, se asigură că lucrurile decurg normal, iar regulile de funcționare sunt respectate întocmai.
Următoarea oprire este Secția de Psihiatrie Infantilă Timișoara.
Pentru că proiectul se susține din donații de cărți noi, fiind mediu steril, este necesară implicarea comunității.
Pentru mai multe detalii și posibilitățile de a contribui, accesați pagina de Facebook a proiectului și contactați echipa folosind email-ul de mai jos.
Pagină de Facebook: Citești, crești și te însănătoșești
E-mail: [email protected]