Ce este anxietatea? Cum ne putem gestiona emoțiile? Suntem singuri în această luptă sau sunt și alți oameni care se confruntă cu anxietatea? Dacă și tu ai astfel de întrebări, ai ajuns unde trebuie, fiindcă astăzi îți vom recomanda câteva cărți despre anxietate care te-ar putea ajuta.

Cărți despre anxietate

Anxietatea, bestia din tine. Viața într-o lume dominată de frică de Eric Goodman

Deseori vedem anxietatea drept ceva rău, precum un personaj negativ din poveștile copilăriei. Cum crezi că ai vedea anxietatea dacă te-ai gândi la ea ca pe ceva normal, sau chiar ca pe un erou interior? Autorul își propune ca prin această carte să îți arate cum poți îmblânzi bestia din creierul tău, numită anxietate, prin tehnici pe care le poți aplica ușor în viața de zi cu zi.

În această carte, autorul arată multă empatie față de cei care trăiesc alături de o bestie, anxietatea. – Good Reading Magazine

Îmblânzirea anxietății. Cum să oprim spirala îngrijorării și a fricii ca să ne vindecăm mintea de Judson Brewer

Spuneam mai sus că anxietatea poate fi îmblânzită. La fel consideră și autorul Judson Brewer, iar prin cartea sa, Îmblânzirea anxietății, vei afla ce anume o produce și ce poți face pentru a-i diminua efectele. Spre exemplu, simpla urmărire a știrilor poate produce anxietate. Ce poți face, care sunt factorii declanșatori și cum poți face față emoțiilor? Vei afla citind cartea.

Judson Brewer ne oferă metode inedite, bazate pe cercetări neurologice, de diminuare a obiceiurilor noastre determinate de anxietate. – Daniel Goleman

Statut și anxietate de Alain de Botton

Alain de Botton este un maestru al cuvintelor. Autorul reușește să explice publicului larg concepte complexe, folosindu-se de investigațiile proprii, dar și de ideile prezentate în domeniile istorice, economice, politice, sau chiar prin artă. Prin această carte autorul îți va dezvălui felurile ingenioase prin care mintea poate scăpa de griji.

Anxietatea. O poveste personală despre frică, speranță și căutarea liniștii interioare de Scott Stossel

Scott Stossel scrie despre anxietate din propria experiență. Cartea sa îți prezintă, cu multă sinceritate, felul în care anxietatea se manifestează și ce impact are asupra vieții. Citind cartea vei înțelege cum poți ține sub control anxietatea și cum poți reveni la o viață absolut normală, lipsită de grijile care îți ocupă mintea.

Judson Brewer ne oferă metode inedite, bazate pe cercetări neurologice, de diminuare a obiceiurilor noastre determinate de anxietate. – Daniel Goleman

Dacă te-am convins să le citești și simți nevoia de și mai multe resurse, nu uita să verifici articolul nostru despre anxietate și cărți care te-ar putea ajuta.

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022