Jurnal 1935-1944 - FORMAT PDF

    Capodopera a literaturii-document interbelice și una dintre cele mai tulburătoare și mai limpezitoare panorame ale vieții politice și artistice din România primei jumătăți a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudente să aștepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale apariții publice — și-a câștigat cu prisosință locul printre cărțile fundamentale ale literaturii române.
Citește tot rezumatul cărții Jurnal 1935-1944... Publicarea sa a fost, aici și aiurea, o adevărată cumpănă separatoare de credințe și convingeri. Sebastian își începe jurnalul sub semnul revelației apăsătoare a alterității sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpânește. Se declanșează, la el, o amplă criză sufletească și de conștiință, iar consemnările — de-a lungul a zece ani — ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca și a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viața politică a țării și a întregii Europe. Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a litera¬turii experienței“ care nu a lăsat — și nu va lăsa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citește și, mai cu seamă, se recitește.     „Cartea aceasta merită să stea pe același raft cu Jurnalul Annei Frank și să-și găsească la fel de mulți cititori.“ (Philip ROTH)     „O capodoperă plină de umanitate.“ (Paul BAILEY, Times Literary Supplement)     „O carte sclipitoare și obsedantă.“ (BBC History)     „Cutremurător, iscoditor și tăios, Jurnalul lui Sebastian este mai mult decât o scriere esențială pe tema războiului și a Holocaustului: e un câștig pentru patrimoniul întregii omeniri.“ (Literary Review)     Fotografia de pe copertă: Colecția Costică Acsinte, proiect inițiat de Atelierele Albe și Muzeul Județean Ialomița Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Fragment din "Jurnal 1935-1944" de Mihail Sebastian "Duminică, 16 [ianuarie 1938] A fost aseară aici. Am așteptat mereu un telefon, că nu vine, că nu poate veni. Mi se părea mai simplu. Totuși a venit: cu câteva violete pe care le-a desprins de la reverul mantoului ei și pe care le mai am și acum într-un pahar, pe noptieră. Am ascultat Kleine Nachtmusik, am fumat o țigară, am avut-o în brațe, fără rezistență, fără ezitări, așteptînd tot, consimțind tot. Cum închidea ochii, „abandonată", o priveam înainte de a o săruta, ca și cum aș fi vrut să mă conving că e într-adevăr ea. Dar din toate astea rămâne ceva neclar, ceva stingheritor între noi. Nu am tăria de a refuza cu brutalitate lucrurile pe care viața mi le-a retras, mi le-a interzis. Am fost la Mircea azi. Credeam că ne vom explica. Dar, vorbind, mi-am dat seama că e inutil — și poate chiar imposibil. Totul e sfârșit între noi — și lucrul ăsta îl știm foarte bine amândoi. Restul — explicații, scuze, reproșuri — nu duce la nimic. I-am spus că mă gândesc la o plecare din țară. A aprobat — ca și cum într-adevăr e un lucru de la sine înțeles, ca și cum nimic altceva nu mai e de făcut. 20 [ianuarie 1938] A apărut Cuvântul. Nu-mi pot reprima nu știu ce tresărire de surpriză, aproape de emoție, revăzând titlul lui caligrafic, pe care în fiecare dimineață, în fiecare seară 1-am avut înaintea ochilor, atâția ani. Mi se pare în același timp foarte familiar și teribil de străin. Şi, ca pe vremuri, de câte ori văd pe stradă, în tramvai, un trecător ținând în mâini gazeta asta, care a fost așa de mult gazeta mea, am sentimentul că e un prieten, un om din aceeași familie. Ce ironic e cuvântul ăsta astăzi: „din aceeași familie". Aseară, pentru prima oară după patru ani, ferestrele erau luminate la redacție. Am trecut pe acolo cu puțină tristețe, dar nu cu prea multă. Sentimentul de ireparabil atenuează o despărțire. Aici, ca și în iubire, greu este când păstrezi impresia că totul nu e încă rupt, că mai poate fi reluat, restabilit... Dar când ruperea e definitivă, când plecarea e fără întoarcere — și uitarea e mai repede, și consolarea mai ușoară. " Citește mai puțin...