Două romane de dragoste care înfățișează iubirea cu toate meandrele ei sufletești în momente diferite ale vieții și alegerile hotărâtoare pe care ea le insuflă personajelor feminine.
Adriana Dunea, eroina „Orașului cu salcâmi”, fiica unor burghezi de provincie și adolescenta candidă și cultivată, pleacă la București, lăsând în urmă viața plictisitoare a orășelului și prima iubire pentru Gelu, care continua să o iubească statornic. În Capitală, fata trece granița maturității fizice și comportamentale și descoperă mirajul senzualității, regăsindu-și în cele din urmă fostul iubit ca pe un amant pasional, dar alegând să-l părăsească pentru a se consacra, capricios, unei căsnicii burgheze convenționale. În „Accidentul”, Nora sare stângaci din tramvai și este ajutată să se ridice de Paul, avocat de succes, însă nefericit sentimental, care o conduce până acasă. Tânăra profesoară i se dăruiește spontan, deși devotamentul și răbdarea ei îl lăsă multă vreme indiferent pe mizantropul Paul. În cele din urmă, Nora îi propune o excursie la schi, în mijlocul naturii somptuoase de pe Valea Prahovei. Fragment din roman: “Adriana era singură, ceea ce mărea poate durerea ei, dar o mulțumea lipsind-o de consolări utile. De când nu se mai ducea la școală, nu-și mai întâlnea decât foarte rar camaradele. De altminteri, cum moartea dubioasă a lui „soeur” Denise fusese cunoscută în tot orașul, mamele bune nu-și mai lăsau fiicele să se ducă la Institut. Încetul cu încetul cea mai mare parte din eleve dezertaseră, așa încât, pe la jumătatea lui aprilie, rămas fără eleve, suspectat și defăimat, Institutul Notre Dame își închise pe totdeauna porțile. Venise vremea frumoasă și cu ea singurătatea era mai greu de suportat. Întâia rochie fără mâneci Adriana o puse plângând. Nu avea Gelu ochi pentru frumusețile ei mărunte. Chiar când îl întâlnea pe stradă, era distrat și grăbit. Spunea că lucrează mult, ceea ce era adevărat, dar altădată lucrul acesta nu l-ar fi împiedicat să vie să o vadă. Adriana renunță. Nici nu se putea umili insistând, nici nu credea că stăruința ei ar sluji la ceva. Cecilia, care cunoscuse avantajele unui amor permanent, îs imagina necazurile unui sfârșit, încercă să-l înduplece pe Gelu. Se apropia vară și plimbările de noapte între vii puteau fi reluate ca altădată. Ea avea mare încredere în ispita acestei amintiri: Gelu o respinse însă ca pe atâtea altele. Într-o seară, cum Gelu trecea singur pe o stradă dosnică, ducându-se spre casă, un automobil îl ajunse din urmă și se opri lângă el. În întuneric vocea Ceciliei Coteanu se agită păsărește: - Urcă, domnule. De când te căutam. Nu putea să refuze, căci nu-i plăcea să facă publică o ceartă are îl privea doar pe el. Adriana îi făcu loc sperioasă și se ghemui într-un colț, temându-se să nu-l atingă, ca nu cumva să-i dea lui impresia de a fi fost prins într-o cursă. ÎI privea doar uneori, când socotea că el nu ar putea să o vadă."
