Din articolele lui Sebastian din Cuvântul se construiește o imagine veridică a lumii interbelice, dar și una atemporală a societății românești din secolele XX și XXI — înlocuind nume și ani, unele dintre articolele sale descriu situații care se perpetuează până astăzi, dovadă a capacității sale de a pătrunde esența lucrurilor și a talentului său scriitoricesc.
Pentru volumul de față, am selectat articole ce surprind viața culturală a epocii și mai ales manifestările tinerei generații din care făcea parte Sebastian, precum și articole politice semnificative pentru orientarea autorului, în dorința de a pune la dispoziția publicului Iarg textele integrale și a evita pe viitor citarea unor pasaje rupte din context și analizate neținându-se seama de realitățile epocii în care au fost scrise. La fel ca și ceilalți congeneri ai săi, Sebastian este exponentul unei societăți, al unor mentalități, al unui cadru istoric și economic irepetabil; citirea textelor sale prin grile actuale este nu doar inutilă ci și contraproductivă. Fragment: " „Particle de idei” A condamnat domnul Argetoianu „partidele de idei" sau nu le-a condamnat? Iată problema care de câteva zile agita cu un lăudabil zel democratic presa noastră de stânga (?), ocupată cu declarațiile recente ale ministrului de finanțe. „Partide de idei"? Ce e aia? Avem noi asemenea mostre? Unde sunt și care sunt? Discuția asta e teribil de hazlie la noi. Să te întrebi dacă problemele actuale mai sunt de încadrat în programele vechlor discipline politice și economice (liberalism, conservatorism, radicalism-democrat etc.) poate să fie o chestiune aiurea în alte țări. O chestiune facilă și fără sens adânc — dar poate se fie. Pentru că acolo vechile ideologii politice au existat realmente și continuă sä existe și astăzi dace nu prin funcție, cel puțin prin organ. Dar la noi problema aceasta este de-a dreptul puerilă. Am avut noi vreodată partide politice, deosebite structural? Am avut. O singură dată. La începuturile noastre de stat modern, când revoluția pasoptișă grupase, după temperament, după cultură, tradiție, clasa, instinct, în fine, două tabere profund distincte: liberali și conservatori. Dar de atunci lucrul se redusese la o evidență caricatură. Înainte de război am avut rotativă celor două „partide", care se succedau fare sä schimbe nimic. Iar după război am avut ce știe toată lumea că am avut... Unde mai rămâne în acest joc politic loc pentru „idei"? Ce luptă publică au dat la noi partidele pentru o „idee"? Ce victorie, ce înfrângere, ce revanșă? Căutați bine și când veți găsi răspunsul să ni-l comunicați și nouă. Viața noastră politică nu cunoaște noțiunea de incompatibil. Oricine se poate împerechea cu oricine. Once program cu orice program. Domnul Iuliu Maniu poate fi țărănist. Domnul Averescu poate fi monarhic... Domnul Duca poate fi democrat. Până și domnul Vasilescu-Valjean poate fi... agrarian. Partide de idei? Poate partidul liberal, care prin legislația sa economică a făcut... socialism de stat. Poate partidul țărănist, care, prin domnul Madgearu, a făcut... economie liberală. Partidele noastre, „fracțiunile noastre politice", cum s-a spus odată în loc înalt, s-au născut întâmplător, dintr-o conjunctură parlamentară, dintr-o ceartă, dintr-o învoială, dintr-un capriciu. A fost totdeauna la baza for un element personal. Sunt cadre de activitate practică, sunt asociații de interese mutuale, sunt firme comerciale, uneori vii, uneori puternice, dar în niciun caz nu organisme spirituale. La asemenea prăvălii, noi nu cumpărăm idei. "
