Femeia cu Parul Rosu - FORMAT PDF

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură Oare prima experiență erotică poate să ne hotărască întreaga viață? Sau destinul ne este trasat doar de forța istoriei și a legendelor? În noaptea aceea am făcut pentru prima oară dragoste cu o femeie.
Citește tot rezumatul cărții Femeia cu Parul Rosu... A fost teribil de răscolitor și la fel de minunat. Toate ideile pe care le nutream înainte cu privire la viață, la femei și la mine însumi s-au schimbat într-o clipă: Femeia cu Părul Roșu m-a învățat să mă cunosc și m-a învățat, totodată, sensul fericirii… Aceasta este o carte a paradoxurilor, cu simplitatea și dificultățile ei, cu seninătățile și grosolăniile ei. Totul are rezonanță, totul are înțelesuri. - The Washington Post Premiul Nobel pentru Literatură 2006. Traducere din limba turcă și note de Luminița Munteanu Fragment din roman: "În timp ce trenul care se îndrepta către Ongoren înainta, legănându-se de zor, printre zidurile orașului și Marea Marmară, printre clădiri lăsate într-o rână, vechi de sute de ani, și hoteluri noi din beton, printre parcuri, restaurante, vapoare, mașini, simțeam o durere în pântece, care devenea din ce în ce mai intensă. Necați Bey îmi mai spusese o dată în după-amiaza aceea că Enver nu avea să participe la reuniune, dar eu nu puteam să nu mă gândesc, emoționat, că era posibil ca fiul meu să vină acolo, sub o formă sau alta, ca să-și vadă tatăl. Teama de confruntarea cu Meșterul Mahmut și cu propria-mi greșeală se transformase, după treizeci de ani, în frământarea pricinuită de întâlnirea cu fiul meu, la Ongoren. Când a încetinit trenul, la sosire, n-am mai izbutit să zăresc, printre clădirile de beton, platoul nostru de odinioară, dar m-am simțit o clipă de parcă ar fi urmat să particip la o întâlnire pe care o aveam stabilită acolo. De îndată ce am ieșit din clădirea gării, am observat că nu mai rămăsese nimic din vechiul Ongoren: blocul spre ale cărui ferestre priveam cândva, întrebându-mă la care dintre etaje locuia Femeia cu Părul Roșu, fusese demolat, iar în locul lui fusese ridicat un centru comercial plin de viață, din cauza căruia întreaga piață era înțesată de tineri care mâncau hamburgeri și beau bere sau ayran. Parterele clădirilor care dădeau spre piață erau invadate de bănci, de localuri și bufete care comercializau kebap ori sandvișuri. M-am îndreptat, din obișnuință, către locul în care se afla odinioară cafeneaua Rumelia, către locul de pe trotuar unde se află masa la care obșnuiam să stau cu Meșterul Mahmut, așa cum făceam adeseori în amintiri, dar n-am mai văzut nimic care să-mi evoce momentele în care beam ceai acolo, seara. Oamenii de altădată dispăruseră odată cu edificiile de pe vremuri, iar în locul lor își făcuseră apariția o droaie de oameni gălăgioși, veseli, curioși, dornici să se distreze, dar și blocurile noi în care locuiau aceștia. Am trecut pe Stradă cu Restaurante, dar n-am văzut prin preajmă nici soldați, nici jandarmi care să-i păzească pe soldați, în ciuda sfârșitului de săptămână. N-am văzut, în locurile în care ar fi trebuit să se afle, nici magazinul cu articole de fierărie și fierăria, nici băcănia de la care își cumpără țigări Meșterul Mahmut seară de seară însă, pentru că fuseseră demolate toate casele cu două-trei etaje înconjurate de grădini, iar în locul lor fuseseră ridicate blocuri cu cinci-șase etaje, care aduceau toate unele cu altele, n-am reușit să-mi dau seama nici măcar dacă-mi căutăm amintirile prin locurile potrivite. " Citește mai puțin...