Recenzie ”Femeia cu părul roșu” de Orhan Pamuk

de | aug. 30, 2017 | Recenzii cărți

Cu siguranță că Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, este unul din scriitorii emblematici ai Turciei.

Scriitor complex, maestru al amănuntelor și al labirinticelor analogii dintre mistic și real, autorul ne transmite că absolut nimic nu este la voia întâmplării și că, indiferent dacă noi nu deslușim totul, fiecare întâmplare are un motiv anume.

În romanul ” Femeia cu părul roșu”, construit cu migala ctitorului însetat de perfecțiune, Orhan Pamuk întinde cu măiestrie complicata rețea a unjui existențialism situat undeva între islamism și laicizare, ca o căutare nu a religiozității, ci a propriului eu, cu bune și cu rele, cu bezna delăsării și cu lumina viselor.

Povestea lui Cem Celik, un adolescent de doar șaptesprezece ani, este una extrem de zbuciumată, cu nenumărate căutări ale definirii, cu dorința de a își umple golul lăuntric cu ceva pârjolitor, de neuitat.

Dincolo de climatul aspru de acasă, cu un tată sever și o mamă tradiționalistă, dincolo chiar și de visul lui Cem de a deveni scriitor, adevărata explozie a existenței tânărului începe odată cu dispariția tatălui, momentul de cotitură care va schimba totul.

Orhan Pamuk creează o poveste fascinantă, absolut fabuloasă, și nu o spun doar de dragul adjectivării, căci personajele clădite de scriitorul turc au o netăgăduită personalitate bulversantă.

Meșterul fântânar Mahmud, Femeia cu părul roșu, actriță de teatru ambulant, dar mai ales Turcia anilor 80, aflată în plin elan revoluționar, au parte de un descriptivism într-un stil concis, cu o filosofie a expresivității care stârnește rumoare și empatie într-o simultaneitate inexplicabilă a simțirii.

Orhan Pamuk desfășoară în ”Femeia cu părul roșu” trei planuri care se întrepătrund într-o omogenitate a unui răscolitor întreg.

  1. Relația dintre Cem Celik și maestrul fântânar Mahmud, aflați în scormonitoarea căutare a pământului după găsirea primordialului lichid inodor și incolor.
  2. Relația dintre Cem Celik și femeia cu părul roșu, desfășurată între platonic și carnal, ca o eternă provocare plină de scântei între Ying și Yang în numele unor animalice instincte dar, mai ales, a ceva mai mult de atât.
  3.  Relația dintre Cem Celik cel adult și urmările zbuciumărilor sale adolescentine.
Titlu: FEMEIA CU PĂRUL ROȘU
Autor: Orhan Pamuk
An apariție : 2017
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 272
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 4141

Alte recenzii de la Orhan Pamuk:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments