Micul lord Ed. 2017 - FORMAT PDF

    Cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost o perioadă de mari schimbări în cultura americană, în conștiința de sine a americanilor. Micul lord (creat de Frances Hodgson Burnett și publicat în milioane de exemplare în toate limbile de circulație universală), copilul-simbol al epocii victoriene, a fost ultima și cea mai influență construcție imagologică a modelului masculin romantic.
Citește tot rezumatul cărții Micul lord Ed. 2017... Odată cu secolul XX, Micul lord pare rezultatul presiunilor matriarhale. La fel de absurd, însă, modelul matriarhal este înlocuit cu cel patriarhal, idealismul cu pragmatismul, valorile antreprenoriale le înlocuiesc pe cele aristocratice.     Fragment din romanul "Micul lord" de Frances Hodgson Burnett:     „„E cel mai frumos și mai reușit băiat pe care l-am văzut vreodată", mărturisi domnul Havisham în gând. Cu voce tare spuse simplu:     — Așadar acesta-i micul lord Fauntleroy!     Cu cât îl vedea mai des pe micul lord, cu atât era mai plăcut surprins. Știa puține lucruri despre copii, deși văzuse o mulțime în Anglia — băieți și fetițe — frumoși și plini de sănătate, de care guvernantele și institutoarele aveau grijă cu multă strictețe; dar unii erau timizi, alții gălăgioși, totuși niciodată nu reușeau să-i stânească interesul. Poate că destinul neobișnuit al lordului Fauntleroy îl făcuse pe bătrânul avocat, țeapăn și rigid, să-l observe pe Cedric cu mai multă atenție decât pe ceilalți copii, cu siguranță găsi că e un copil cu adevărat foarte reușit.     Cedric nu știa că este urmărit, așa că se comportă cât se poate de natural. Strânse prietenos mâna domnului Havisham atunci când se făcură prezentările și răspunse prompt la toate întrebările, fără pic de ezitare, așa cum făcea și cu domnul Hobbs. Nu era nici timid, nici îndrăzneț, iar atunci când domnul Havisham i se adresă mamei, băiatul urmări discuția ca un adult.     — Pare un băiat foarte matur pentru un copil, îi spuse avocatul mamei sale.     — Așa și este în unele privințe, răspunse mama. Are o capacitate mare de învățare rapidă și a trăit mult printre oamenii mari. Are un obicei amuzant de a folosi cuvinte lungi și expresii pe care le-a citit în cărți sau le-a auzit de la alții, dar îi place mult și să se joace. E un băiețel inteligent, dar și foarte copilăros.     A doua oară când l-a întâlnit, domnul Havisham a observat că această ultimă observație era adevărată. Când trăsura era la colțul străzii, a zărit un grup de băieți jucându-se cu pasiune. Doi băietei se pregăteau să facă o întrecere de alergări, iar unul din ei, chiar micul lord, strigă și făcea o larmă asurzitoare; se așezase lângă celălalt băiat cu un picior roșiatic înainte, pregătit să plece de pe loc.     — Unu — pe locuri! răcni arbitrul. Doi — fiți gata! Trei — start!     Domnul Havisham se pomeni scoțându-și capul pe fereastra trăsurii, animat de un interes cu totul neobișnuit. Nu-și amintea să fi văzut vreodată ceva asemenea felului în care piciorușele cu șosete roșii ale lordului zburau și loveau pământul, când acesta plecă brusc în cursă, la semnalul de start. Ținea pumnii strânși și, în timp ce gonea împotriva vântului; pletele strălucitoare îi fluturau pe spate.” Citește mai puțin...