Cei ramasi si cei plecati - FORMAT PDF

Autoarea bestsellerului Cel care mă așteaptă   Ce înseamnă în esență a fi compatriot? Din punctul meu de vedere, a trăi pe teritoriul aceleiași țari cu cineva nu este singura condiție pentru a fi compatriot cu persoana respectivă.
Citește tot rezumatul cărții Cei ramasi si cei plecati... A împărtăși aceeași cultură este un criteriu poate chiar mai important. Așadar, ca să rămânem compatrioți chiar și atunci când trăim vieți rupte unele de altele, în locuri diferite, unde ne-am adaptat la culturi diferite, trebuie să ne dăm mâna și să facem tot ce ne stă în putință pentru a păstra legăturile afective dintre noi. Distanța fizică e și așa destul de mare, să încercăm deci să le diminuăm pe celelalte. Am scris această carte în anul 2006 cu o perspectivă fundamental pesimistă în ce privește visul de a reface relațiile rupte, pea care la acea vreme le considerm pierdute. Evenimentele din anii următori și strigătul de libertate al celor rămași în patrie mi-au arătat că aceste legături sunt încă solide și deosebit de strânse. În această carte am încercat să abordez cele mai dure acuzații pe care cele două tabere și le aruncă una celeilalte și cu siguranță ambele grupuri vor fi deranjate de acest lucru, dar ce e de făcut? Trebuie să spunem lucrurilor pe nume și să privim realitatea în față. Poate așa vom reuși să ne judecăm mai just unii pe alții, în mai mare cunoștință de cauză. Poate așa ne vom înțelege mai bine și, la greu, ne vom da mâna cu prietenie și vom striga într-un singur glas lucrul pe care ni-l dorim cu toții. - Parinoush Săniee Traducere din limba persană de Cristina Ciovarnache Fragment din cartea "Cei rămași și cei plecați" de Parinoush Săniee: "Vă întrebați de ce sunt nervos și agitat. Opt ani! Toată copilăria mea a însemnat întuneric, spaimă, mama țipând dintr-odată să rămân nemișcat oriunde-aș fi, trezirile bruște în miez de noapte, sunetul sirenelor, bătăile inimii ei și rugăciunile pe care le murmură îngrozită sub scări. La fiecare explozie, țipă și i se tăia respirația, apoi răsuflă ușurată spunând “Slavă Domnului că n-a căzut aici!”. Apoi spaima o cuprindea din nou. Se întrista pentru cei înghițiți de dărâmături. Trăiam în fiecare zi cu teamă că e rândul nostru. Nu am reușit niciodată să scap de teroarea din anii aia, care mi-a pătruns, picătura cu picătură, în toată ființa. În fiecare zi, în drum spre școală, îi numărăm pe cei care muriseră în bombardamentele din noaptea anterioară sau pe front și priveam fotografiile cu ei, care se schimbau mereu, de parcă cineva ar fi pregătit zilnic un album foto al cartierului. Nu se întâmplă nimic frumos. Pe-atunci nu știam nimic despre soțul mătușii Mahnaz, despre moartea unchiului Habib, despre plecarea unchiului Mehdi, despre problemele economice și despre toate lipsurile, dar vedeam că toată lumea e deprimată, nervoasă, îngrijorată. Tata stătea mereu cu urechea lipită de radio și apoi ne dădea vești și mai groaznice decât ce ni se întâmplă nouă. Mama critică tot timpul programele televiziunii naționale. Singura noastră distracție erau casetele video ilegale la care ne uităm în secret. O dată pe săptămână, Javad venea cu o geantă plină cu filme pe casetă. Ce spectacol mai era!  Ziceai că facem trafic cu heroină. Tata stătea de pază în capul străzii, iar eu, la ușa de la intrare. Între timp, mama alegea repede câteva filme. După ce pleca Javad, mai stăteam o vreme cu frica-n sân, ca nu cumva să fi fost prins pe stradă și să ne denunțe. Mama îmi tot amintea să nu cumva să spun la școală ceva despre casetele video, să nu cumva să-mi scape ca tata bea uneori alcool, să nu cumva să spun că mama nu-și acoperă capul când avem musafiri... Să nu cumva să... Să nu cumva să... Eram buimac, nu mai știam ce e bine și ce e rău. Un copil cuminte trebuie să nu mintă sau să spună minciunile potrivite? Siguranța noastră depindea de minciuni, iar eu nu prea știam să mint. Într-o zi, am făcut prostia să-i zic unui coleg marele nostru secret și i-am spus că în seara dinainte un prieten de-al tatei a adus niște vin făcut de el, că eu și fratele meu am reușit să gustăm pe furiș din paharul tatei și că avea un gust ciudat." Citește mai puțin...