Minciuni pe canapea - FORMAT PDF

Își poate pierde un psihiatru mințile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul ședințelor în care ar trebui să dețină controlul asupra pacienților? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăște să joace rolul de pacientă neajutorată.
Citește tot rezumatul cărții Minciuni pe canapea... Plin de revelații surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepție, în fața singurătății și nevoii de iubire. Încrezător în propriile forțe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul ședințelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda înfă-țuarii psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat și plin de primejdii: stabilind o relație sinceră - crede el - cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest își deschide tainițele sufletului și devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care își închipuie că o tră-țează dorește de fapt să-l manipuleze și să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relație terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentației confesiunii și i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine și despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaște. Poate cel mai amuzant și emoționant roman care s-a scris vreodată despre psihanaliza. - San Jose Mercury O carte care ar trebui citită de oricine vrea să afle cum funcționează în realitate mintea unui «doctor de cap». - San Francisco Chronicle Cartea lui Yalom inspiră un respect imens, deoarece dezvăluie resorturile intime ale sufletului omenesc și cauzele profunde ale problemelor care ne macină. - Psychologies Un roman captivant, inteligent, incredibil de amuzant. - David Lodge Fragment din cartea "Minciuni pe canapea" de Irvin D. Yalom "Mi-am petrecut o oră întreagă întrebând-o tot felul de amănunte despre ce făcuse cu ceilalți terapeuți. Asta-i întotdeauna o strategie bună când te vezi cu un pacient dificil, domnule doctor Lash. Află cum au tratat-o ceilalți și pe urmă încearcă să le eviți greșelile. Uită de tot rahatul ăla cu pacientul care nu e pregătit de terapie! Terapia e cea care nu-i pregătită pentru pacient. Dar trebuie să fii suficient de îndrăzneț și de creativ, să născocești câte o nouă formă de terapie pentru fiecare pacient în parte.  — Belle Felini nu era genul de pacient la care să țină terapia tradițională. Dacă m-aș fi rezumat la rolul meu profesional obișnuit, adică să-i aflu trecutul, să reflectez, să empatizez cu ea și să interpretez, pa, n-o mai vedeam. Crede-mă. Sayonara. Auf wiedersehen. Asta făcuse cu toți terapeuții pe care îi cunoscuse până atunci, iar mulți dintre ei se bucurau de un bun renume. Știi vechea poveste: operația a fost un succes, dar pacientul a murit.  — Ce tehnică am folosit? Mi-e teamă că nu m-ai înțeles. Tehnica mea e să abandonez orice tehnică! Și nu vreau să fac pe deșteptul, domnule doctor Lash, asta-i prima regulă într-o terapie ca lumea. Și asta ar trebui să fie și principiul tău, dacă o să devii și tu psihoterapeut. Am încercat să fiu cât mai uman și cât mai puțin formal. Nu-mi concep un plan sistematic de terapie, nici tu n-o să faci așa ceva după patruzeci de ani de experiență. Mă bizui doar pe intuiția mea. Dar nu-i cinstit pentru tine, ca începător. Presupun, dacă mă gândesc cum era la început, ca cel mai frapant aspect al patologiei lui Belle era impulsivitatea. Simțea o dorință, bingo, trebuia să treacă imediat la acțiune. Mi-amintesc că am vrut să-i măresc toleranța la frustrare. Asta a fost punctul meu de plecare și primul, probabil, principalul scop al terapiei. Hai să vedem, cum am început? E greu să-mi aduc aminte lucrul ăsta, fără notițele mele.  — Ți-am zis că le-am pierdut. Văd pe fața ta că nu prea mă crezi. Notițele mele au dispărut când mi-am mutat cabinetul, acum vreo doi ani. N-ai ce face, trebuie să mă crezi.  — Cel mai bine îmi amintesc faptul că la început lucrurile au mers mult mai bine decât mi-am imaginat. Nu știu sigur de ce, dar Belle s-a atașat imediat de mine. Și nu fiindcă eram atrăgător. Tocmai îmi făcusem o operație de cataractă, și ochiul meu arată că dracu'. Iar ataxia nu-mi creștea sex-appealul..."