Irvin D. Yalom te invită în culisele psihoterapiei. Ai o șansă unică nu doar să fii pe canapeaua a doi terapeuți, dar și în mintea lor. Afli depre psihoterapie din prima sursă, descoperi nu doar cum se mănâncă ea, dar și toată bucătăria din spate. Aici se analizează veșnicele dileme: până unde poate să meargă un terapeut, care este relația corectă care ar trebui să existe între acesta și clientul său, dar mai ales unde se află linia roșie la granița dintre terapia admisibilă și malpraxis.
Tânărul terapeut Ernest Lash se avântă în lumea psihanalizei plin de entuziasm, încre
zut în cele studiate, dar și în instinctul său profesional. Se crede invincibil și mereu stăpân pe situație în toate ședințele pe care le ține cu pacienții săi. Până când într-o zi, una dintre paciente, care este defapt o intrusă, are ca scop să-i distrugă cariera și deci încearcă în timpul terapiei să-l seducă prin toate tertipurile și mijloacele existente. Ea știe să se joace cu mintea lui, chiar dacă Ernest crede că el este cel cu hățurile în mână. Ce deznodământ va avea această luptă rămâne să descoperiți.
Ernest este personajul meu preferat din acest roman. Fiind un terapeut încăpățânat, profesionist, capabil să lupte cu propriile trăiri pentru binele terapiei, trezește admirație. Mi-a plăcut metoda experimentală pe care doctorul Ernest a pus-o în aplicare – metoda sincerității.
De ce să nu fii sincer, de ce să nu recunoști adevărul, de ce să nu te porți ca o ființă umană cu pacientul tău?
Pe de altă parte îl avem pe mentorul lui Ernest, doctorul Marshal Streider, un terapeut cu o mai mare experiență care pare cu mult mai invincibil și incombatabil. Dar să fie oare experiența bogată suficientă pentru a-l păzi de credibilitatea atât de caracteristică psihoterapeuților?
Pe lângă subiectul care m-a ținut lipită de carte, am aflat multe tehnici ale psihoterapeuților, întrebările care se adresează de obicei pe canapea, dar și culisele acestei profesii. Am apreciat sinceritatea și autenticitatea scrierii.
Autorul a reușit să dezbată aici mai multe întrebări, adesea rămase retorice. Sunt oare terapeutul și pacientul de aceeași parte a baricadei, cooperând și lucrând mereu spre același țel sau se întâmplă uneori să fie în tabere opuse? Ei bine, se pare că terapeuții mizează mereu pe sinceritatea pacienților, fiind obișnuiți ca ei să le spună adevărul, că doar nu în zadar îi plătesc.
Poate că suntem prea creduli. Suntem atât de obișnuiți ca pacienții să ne plătească pentru ca noi să le ascultăm adevăratele probleme, încât probabil nu ne imaginăm că există și posibilitatea ca ei să mintă.
Este oare terapia mereu eficientă în momentele de impas? Ar putea avea ședințele de psihoterapie efect advers? Există oare terapeuți iresponsabili și distructivi care ar putea aduce mai multe daune decât foloase? Și să fie oare vina psihiatrului atunci când câștigând încrederea unui pacient, acesta devine dependent de ședințele lui, iar mai apoi psihiatrul îi devine indispensabil?
Per ansamblu cartea mi-a plăcut. Deși, cred că unele detalii tehnice puteau fi scurtate, deoarece induc plictisul pentru un cititor neinițiat în psihanaliză. O recomand pentru lărgirea orizonturilor și voi mai reveni la autor, cu atât mai mult cu cât “Plânsul lui Nietzsche” mă așteaptă cuminte în bibliotecă.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Irvin D. Yalom:
