Condamnat cândva pe nedrept, Fergus O’Breane a pierdut totul: părinți, logodnică și prieteni. O întorsătură fericită a sorții îl ajută să se întoarcă în Anglia bogat, puternic, admirat și cu aliați lipsiți de scrupule.
Comploturi, răpiri, tâlharii, asasinate – fostul pușcăriaș devenit marchiz pare în stare de orice pentru a se răzbuna. Povestindu-și copilăria petrecută în izolare și lipsită de iubire, Susannah îi dezvăluie totodată lui Brian de Lancester planurile de îmbogățire ale tatălui ei, care aveau să-l ducă la spânzurătoare. Brian întrezărește în relatarea să firele unui complot ce pare să aibă legătură cu familia unui conte și chiar cu un acolit al lui Rio-Santo. Dar ce legătură ar putea fi între marchiz și omul condamnat pentru falsificare? Fragment: " Dacă stau să mă gândesc acum, cred că erau niște versuri luate la întâmplare din vreo baladă scoțiană. Temperance nu îndrăznea să le mai rostească. Tatăl meu o înspăimântă; ori de câte ori îl zărea, tremura ca varga și obrajii ei înroșiți de gin deveneau palizi. Era o fată înaltă, cu un aer bărbătos și un chip stupid. Nu avea altceva de făcut decât să mă îmbrace și să pună în mișcare balansoarul, în care mă legănam aproape zile întregi sub stejarii din grădină. în restul timpului bea sau dormea. Cred că era o ființă lipsită de răutate, în stare de fapte bune. Roboam servea la masă. Mutismul lui nu era o infirmitate din naștere, căci avea pe față urmele unei mutilări barbare pe care am observat-o mai târziu, în Orient, la nefericiții de care se slujesc musulmanii în nu știu ce scop. De fapt, era un ade-vărat sclav. Tata îl bătea. Din cauza lui a urcat pe eșafod. Dumneata îl cunoșteai pe tata, milord. Te-am văzut adese-ori venind în locuința din Goodman's-Field. Dar ai venit acolo cu mulți ani mai târziu față de perioada despre care îți vor-besc. Ismail Spencer era pe vremea aceea un om tânăr. Nu-mi pot aminti de el decât c-un sentiment de spaimă. Parcă văd și acum ochii lui pătrunzători ațintiți asupra mea, expresia lor stranie de batjocură. Nu mă iubea, deși îmi aruncă uneori, în treacăt, un zâmbet, și cu toate că își petrecea ore întregi povestindu-mi deliciile amețitoare ale moravurilor orientale și învățându-mă că datoria femeii este să placă, să seducă și să se supună... Eu însă. îl iubeam. O iubeam și pe Temperance și mi-era milă de sărmanul mut Roboam. Uneori treceau trei sau patru zile fără ca tatăl meu să vină să mă vadă. Nu fiindcă ar fi fost absent, dar pe-atunci locuia în altă aripă a casei, unde eu n-aveam voie să intru. Ramă-neam singură, cu Temperance și Roboam. Roboam sculptă bucățele de lemn al căror scop l-am aflat mai târziu. Temperance bea rachiu până ce cădea, în nesimțire, pe parchet. Eu alergam pe sub copacii înalți, împreună cu ciuta mea. Nu ți-am vorbit de ciuta mea, Brian, sărmana mea Corah, care era atât de blândă și de frumoasă și mă iubea atât de mult! Tată o Instalase în grădină, iar Roboam îi meșterise o cușcă din scânduri. La început mi-a fost frică, dar Ismail m-a împins spre ea și Corah s-a culcat cu atâta grație la picioarele mele, Încât am îndrăznit să întind mânuța s-o ating. Corah îmi linse mâna. Era pentru prima oară. în viața mea când primeam o mângâiere. Am fost mai fericită ca niciodată. M-am aruncat la gâtul Corei și-am îmbrățișat-o cu căldură. Tata a început să râdă. Râsul lui m-a-nghețat. — De azi înainte o să-ți țină de urât, Suky — îmi spuse el n-o să mai iasă din această grădină. M-am întristat. De unde venea oare această făptură minu-nată, care avea să trăiască închisă în temnița mea? Părea că se sufocă între zidurile grădinii, pe care-o străbătea în toate direcțiile, ca și cum ar fi căutat o ieșire. Desigur că ieri mai era liberă, ca și fetițele acelea care alergau vesele pe gazonul din Goodman's-Field. Eu, cel puțin, nu fusesem niciodată liberă. Când tata ieși din grădină, Corah se reîntoarse pentru a se ghemui la picioarele mele. îi vorbeam de parcă m-ar fi putut înțelege; nu era în stare să-mi răspundă, Brian, dar putea să plângă. în clipa în care soarele se ascunse în spatele zidurilor grădinii, se sculă în picioare, scoase un geamăt și-și lungi cât putu gâtul ca să respire aerul de afară. Două lacrimi i se prelinseră pe botul fraged și moale. Toată noaptea aceea, în loc să dorm, m-am gândit; m-am gândit la lucrurile pe care nu aveam voie să le ating, la libertate, al cărei nume nu-l cunoșteam, pe care mi-o imaginam vag, plină de bucurii necunoscute. Apoi, furată de somn, am visat că mă jucam și eu pe gazonul unui scuar frumos, cu fetițe pe care le iubeam și care mă iubeau. "
