Fracurile Negre Vol. 2: Inima de otel

    Jafuri, comploturi, crime – pentru toate trebuie să existe un țap ispășitor       Inimă de Oțel prezintă ascensiunea criminală a frumoasei aventuriere Marguerite Sadoulas, supranumită Margareta de Burgundia, devenită contesă de Clare și unul dintre principalii conducători ai Fracurilor Negre, precum și lupta tânărului Roland de Clare, moștenitorul legitim al averii și al numelui Clare, pentru a-și regăsi moștenirea, dorită cu ardoare de către Fracurile Negre, și propria identitate.
Citește tot rezumatul cărții Fracurile Negre Vol. 2: Inima de otel...        Fragment din romanul "Fracurile Negre Vol. 2 Inimă de oțel" de Paul Feval:     “Erau acolo mai multe tablouri începute, toate ale unui artist adevărat, dar nici unul nu depășea nivelul lucrului bine făcut. Nu-l vom considera totuși pe Roland al nostru un pictor de geniu.     Mai era o pânză, mai mare decât celelalte, așezată pe un șevalet și acoperită cu o perdea care o ascundea cu totul. Pânza se află față în față cu fereastra.     Roland deschise una dintre ferestre, ca să-și răcorească fruntea încinsă. Era frig și era vreme frumoasă. Roland zâmbi văzând la câțiva pași de pavilion pregătirile pentru jocul de artificii copilăresc pe care atelierul Inima de Oțel îl organiza în fiecare an în onoarea lui.     Dar privirea distrată se întoarse repede spre prăjinile înfipte în gazon și sticlele cu culori atârnate de crengile copacilor.     Avea tâmplele asudate și, fără să vrea, i se strânse inima.     Casa Inimă de Oțel și hangarul construit în fața ei ascundeau aproape în întregime căsuța modernă situată de cealaltă parte a străzii, unde acel bun Jaffret rivaliza cu bunătatea lui Dumnezeu, dând „hrana păsărilor cerului". O singură fereastră din cinci care lăsau lumina să intre în apartamentul lui Jaffret se vedea printr-un gol mare, pe care întâmplarea îl lăsase între copaci; prin urmare, fereastra asta avea vedere liberă spre atelierul lui Roland, ba chiar înăuntru.     În acest moment era închisă. Roland nu observă deloc că, la apariția lui, perdeaua de muselină care cădea peste geamuri se mișcă. Cu atât mai puțin reuși să-și dea seama de treabă deosebită pe care o făcea bunul Jaffret în spatele perdelei.     Bunul Jaffret ținea în mână un binoclu de teatru, pe care îl reglase cu grijă, iar în cealaltă mână o miniatură încadrată în catifea cu un chenar de aur. Privea când la Roland prin binoclu, când la miniatură cu ochiul liber. Și avea un aer foarte mulțumit bunul Jaffret! Fără să vrea, Roland continua să fixeze cu privirea cele două scrisori pe care le ținea în mână. Dintr-o dată, tresări și se întoarse. Ușa-fereastra, pe care nu se umblă niciodată, tocmai se deschidea cu zgomot și lăsă să treacă un musafir.” Citește mai puțin...