Fram, ursul polar

„Fram, ursul polar e o poveste cam tristă, dar e scrisă totuși pentru copii; și e izvorâtă dintr-un sentiment de milă pentru un pui de urs întâlnit la o menajerie“ (Cezar Petrescu). Roman clasic, ce poate fi așezat la loc de cinste nu numai printre scrierile gazetarului, nuvelistului, romancierului, dramaturgului și traducătorului Cezar Petrescu, ci și în literatură pentru copii din România, Fram, ursul polar a văzut pentru prima dată lumina tiparului în anul 1931.
Citește tot rezumatul cărții Fram, ursul polar... Romanul ne face cunoscută povestea unui urs alb, blând și glumeț, care poartă numele navei folosite de omul de știință și exploratorul norvegian Fridtjof Nansen în expedițiile sale și care își trăiește cea mai mare parte a vieții la Circul Struțki, unde este principala atracție. Fram este inteligent și știe să se facă plăcut. Nu are nevoie nici de îmblânzitor, nici de cravașa. Intră singur în arenă, în două labe, salută în dreapta și în stânga, după care își începe singur programul. Este vedeta, favoritul celor mici, care îi urmăresc prestația cu răsuflarea tăiată. Răpit ghețurilor polare pui fiind, Fram va simți, după reprezentația de adio a circului, dorul de locurile natale, ceea ce va duce la trimiterea lui acasă, printre ghețuri. Odată ajuns însă aici, Fram își dă seama, treptat, că nu se poate adapta mediului. Felul său de a fi îl împiedică, de exemplu, să fie violent, așadar, nu poate vâna. Pentru a-și procura hrană, ursul recurge la giumbușlucurile învățate în anii petrecuți la circ. Rivalii săi, obișnuiți cu tărâmul înghețat și cu vânătoarea, rămân uimiți de mișcările făcute de ursul-circar și nu știu cum să reacționeze. Până la urmă, speriați, neînțelegând ce li se întâmplă, își abandonează vânatul, asigurându-i lui Fram, fără voia lor, resursele necesare supraviețuirii într-un mediu deloc propice unui animal neobișnuit să trăiască în condiții vitrege. Încercările lui Fram de a se obișnui cu viață la Pol eșuează, astfel că, atunci când eroul romanului are ocazia, profită de prezența umană și se folosește de oameni pentru a se întoarce în lumea civilizată, acolo unde animalul aproape umanizat se simte acasă. Fragment din romanul: Fram, ursul polar "  Un viscol năprasnic s-a iscat din senin.     Depărtările din miazănoapte au slobozit norii vineți, vântul cu chiote, troienele rostogolite în albe talazuri. În câteva ceasuri nu s-a mai cunoscut cer de pământ, ghețuri de ape.     A fost numai un vălmășag de zăpadă măruntă că sticla pișată, într-o lumină verzuie scăzută, care nu era nici noapte, nici zi.     Trosneau sloiurile de frigul cumplit. Se despicau stâncile sub năpustirea vântului. Huruia văzduhul și se nărui bolta cerului.     Fram, ursul polar, se ghemuise într-un adăpost de ghețuri.     Credea că l-a ales bine. Și se înșelase. Îl suflă viscolul din toate părțile. Îl îngropa troianul. O bucată de sloi, smulsă de urgia vijeliei, îi căzu în cap. Alta îi lovi dureros o labă.     Pe urmă se întâmplă o nemaipomenită ciudățenie: ursul polar începu să clăntăne de frig.     Se dezvățase de ger în adăposturile calde din circ. Sufla în labele aduse încovoiat la bot. Se scutură de pulberea ghetoasă a ninsorii și de sloiurile sleite între labe. Încercă să se încovrige cu botul cuibărit în blana burții. Viscolul îi îngheța spinarea, se răsucea și atunci îl mușcă gerul de nări. Au fost câteva ceasuri de nemaipomenit chin pentru el.     Când viscolul se potoli, Fram scoase nasul la lumină, destul de amărât, într-un hal care ar fi stârnit mila lui August cel prost și schimonosirile înveselite ale tuturor maimuțelor de la Circul Strutki. Ha-ha! Un urs polar dârdaind de ger. Până una-alta începu să joace, ca să-și dezmorțească picioarele. Iar fiindcă știa să joace altfel decât urșii sălbatici, se dezmorți cu gimnastica învățată de la oameni. Sări peste cap înainte și îndărăt, în salt mortal. Se făcu ghem și se rostogoli de-a dura. Își trecu picioarele de dindărăt după ceafă și merse numai pe picioarele de dinainte. Dădea o reprezentație gratuită puștiului polar. Altădată l-ar fi aplaudat două mii de oameni, începând cu cei de sus, de la galerie, până la cei înmănușați din loji.     Și nici nu l-ar fi încântat toate aplauzele de pe lume.     Prea îl doborâse amarul că ajunsese un urs polar, caraghios, care a înghețat de frig.     Rușinea ocara urșilor albi!     După ce se încălzi, se așeză poponeț pe un bulgăre de gheață, amărât ca vai de el.     Vedea și el prea bine că a pornit cu pas greșit în viața lui de libertate.     Umblase fără niciun rost, la întâmplare, ca și cum s-ar mai afla și aici cineva să-i poarte de grijă, de adăpost și de hrană. " Citește mai puțin...