Cumpără cartea Miasma la cel mai mic preț:

9.90 lei Vezi cartea
32.95 lei Vezi cartea

Descrierea cărții Miasma de Flavius Ardelean

Într-adevăr, noaptea avea să fie mai lungă în acel sfârșit de iarnă, când arsul fu găsit pe treptele bisericii din Primi și toate nopțile de atunci încolo aveau saf ie ceva mai negre, ceva mai grele, ca paturi de plumb peste Alrăuna, iar oamenii din cetate, mai cu seamă cei din Primi, cei-ce-se-trag-din-mătrăgună, n-aveau a mai conteni să spună că, parcă, pe la colțuri de stradă și pe sub perne, șoapte începuseră a se auzi în toiul fiecărei nopți. Citește mai mult... Și tot atunci își frământară și fiicele cetății primele foieli în așternuturi. Dar arsul? Arsul nu muri. Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La câteva secole după dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt de mult mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Șărban și povestitorul Alecu Deleanu, inocența Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hadul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alrăunei. Tratat de rezistența materialelor, de Flavius Ardelean, este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoara roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze. „Flavius Ardelean este un artist al stărilor depresive.“ (Marius Mihet, România literară) Fragment din romanul Miasma de Flavius Ardelean " Câteva săptămâni i-au luat omului cu cap de cal să adune fetele din povestire în cetatea de sub cetate. Alecu și noul său prieten intrară astfel împreună în vară și scriitorul simți din nou, vag, ca o bănuială, poftă de a scrie singur o povestire. Îi ceru voie, dar din nou omul cu cap de cal nu spuse nimic, ci, ca de fiecare dată în pragul dimineții, se ridică tăcut și dispăru în spatele mobilelor. Chiar în acea zi, Alecu începu să scrie o nouă povestire și, cât timp lucrală ea, aproape două săptămâni, nu mai fu vizitat de omul cu cap de cal. Scriitorul îi simțea lipsă, se obișnuise cu acele vizite nocturne și s-ar fi necăjit cumplit dacă ele ar fi încetat de tot. în primele nopți de absență, Alecu chiar îl strigă de câteva ori, îl implora să iasă de după mobile, dar omul cu cap de cap nu se arată. Singurătatea apăsă mai tare decât de obicei pe noua să poveste. Alecu își dădu seama că uitase de vechiul său prieten, gândacul, și lovi o noapte întreagă în podea, până când, spre dimineață, gândacul ieși dintr-o gaură de sub saltea. Alecu se bucură, însă, câteva ore mai târziu, fu din nou cuprins de tristețe, pentru că,oarecum, nici el nu știa de ce și cum, acel gândac nu părea să fie vechiul său prieten. Dar nu avea cum sastie cu adevărat — prietenii se mai schimbă cu timpul. Bănuiala că acel gândac era altul îi macină insăzilele și nopțile în care omul cu cap de cal nu se arată, până când, beat și turbat de furie, Alecu zdrobi într-o dimineață gândacul sub cizma sa. Asta îl întrista cumplit de tare. Curând însă avu o nouă povestire și povestea trebuia să aibă un sfârșit, pentru că, nu-i așa? tot ce începe se și termină, și asta nu era vina lui, nicidecum, ci era vina celui care a început totul, cândva demult. Astfel își aminti Alecu că trăia un sfârșit nesfârșit, prelungit peste măsură, și furia și excitația îl cuprinseră din nou, grăbindu-i scrisul. Apoi, pe la mijlocul verii, Alecu era din nou gata să pună punct poveștii. " Citește mai puțin...