Cronicile unei societati lichide

Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universității din Torino, luîndu-și licența în estetică. în anii ’60 a fost unul dintre exponenții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcătre și Quindici.
Citește tot rezumatul cărții Cronicile unei societati lichide... A fost profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A primit numeroase premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Stregă, 1981; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994; Baudolino, 2000; Misterioasa flacără a reginei Loana, 2004; Cimitirul din Praga, 2010; Numărul zero, 2015), studii de semiotică, estetică și teorie literară (Operă deschisă, 1962; Apocaliptici și integrați, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absentă, 1968; Formele conținutului, 1971; Tratat de semiotica generală, 1975; Cum se face o teză de licență, 1977; Lector în fabulă, 1979; Semiotică și filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretării, 1990; șase plimbări prin pădurea narativă, 1994; Despre literatură, 2002), eseuri (Kant și ornitorincul, 1997), articole (reunite în volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal minim, 1990; Secretul Minervei, 1999). Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele în ce cred cei care nu cred (în colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011, 2016), în căutarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacără a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013), Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Cârmi, 2005), Cum se face o teză de licență (2006, 2014), Baudolino (2007, 2014), Limitele interpretării (2007), Apocaliptici și integrați. Comunicații de masă și teorii ale culturii de masă (2008), A spune cam același lucru. Experiențe de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn și interpretare (2009), Kant și ornitorincul (ed. a II-a, 2010), Cimitirul din Praga (2010, 2011, 2013), Cum ne construim dușmanul (2011, 2013) și Numărul zero (2015). Fragment din lucrarea "Cronicile unei societați lichide" de Umberto Eco " Unde e Deep Throat? Așa cum se știe, în legătură cu 11 septembrie circulă multe teorii ale conspirației. Sunt mai întâi cele extreme (ce se pot găsi pe site-urile fundamentaliste arabe și neonaziste), potrivit cărora complotul ar fi fost organizat de evrei și toți evreii care lucrau în Turnurile Gemene ar fi fost anunțați cu o zi înainte să nu se prezinte la lucru — dar se știe că printre victime s-au numărat circa patru sute de cetățeni israelieni și evrei americani; sunt apoi teoriile anti-Bush, conform cărora atentatul ar fi fost organizat pentru ca să se poată invada ulterior Afghanistanul și Irakul; mai sunt cele care atribuie evenimentele diferitelor servicii secrete americane cu un parcurs mai mult sau mai puțin deviat; apoi sunt cele potrivit cărora complotul era pus la cale de arabi fundamentaliști, dar guvernul american, cu toate că îi  cunoștea dinainte detaliile, a lăsat lucrurile să se desfășoare pe făgașul lor, pentru a avea apoi pretextul de a ataca Afghanistanul și Irakul (cam cum s-a întainplat și cu Roosevelt, care, deși informat despre atacul iminent de la Pearl Harbour, nu a întreprins nimic ca să-și salveze flota, pentru că avea nevoie de un pretext ca să înceapă războiul împotriva Japoniei); și mai sunt, în sfârșit, și teoriile care susțin că atacul a fost, desigur, comis de fundamentaliștii lui Bin Laden, dar autoritățile de tot felul ce aveau menirea să apere teritoriul Statelor Unite au reacționat prost și cu întârziere, dând dovadă de o cumplită incompetentă. În toate aceste cazuri, susținătorii a puțin uneia dintre aceste teorii consideră că reconstituirea oficială a faptelor este falsă, înșelătoare și puerilă. Cine vrea să-și facă o idee despre diferitele teorii ale conspirației poate citi cartea Zero. De ce versiunea oficială despre 11/9 este un fals, sub îngrijirea lui Giulietto Chiesa și Roberto Vignoli (Zero. Perchela versione ufficiale sull'11/9 e un falso, Pimme, 2007), în care apar numele unor colaboratori demni de toată stima că Franco Cardini, Gianni Vattimo, Gore Vidal, Lidia Ravera și numeroși străini." Citește mai puțin...