Titlu disponibil fără autograful autorului. Istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceea ce a fost altădată. În acest volum, „altădată“ este recent și mulți dintre noi, inclusiv autorul, l-au trăit, măcar în parte, nemijlocit. Începe imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cu împrejurările în care România a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-și, pe rând, ca într-un scenariu bine pus la punct, partidele politice, libertățile cetățenești, suveranul, cultele religioase și tot ceea ce amintea de vechea Românie.
Continuă cu izbânzile de moment ale regimului comunist, cum ar fi instalarea aparatului represiv, crearea unui limbaj nou, industrializarea și urbanizarea țării, ambele discutabile din perspectiva istorică, mărirea (și decăderea) unor corifei ai politicii culturale și se încheie cu declinul și prăbușirea regimului și, firește, a conducătorului său. Așadar, o istorie la care am participat și în care nu ne simțim confortabil, dar pe care trebuie să o cunoaștem și să o acceptăm, fiindcă nu putem evada din istoria noastră. Fragment din volum: „Unele episoade din istoria comunismului românesc — ca multe din istoria lumii, de altfel — seamănă cu fragmente din teatrul lui Shakespeare, după cum altele, știm, par a coborî direct din teatrul lui I.L. Caragiale. Intrigi și răsturnări de situație, trădări și răzbunări se întâlnesc la tot pasul. Unele pot fi citite în cheie comică, altele îngheață sângele în vene prin cinismul lor fără margini. Un astfel de fragment, cu totul dramatic, este așa-numitul „flagrant de la Tămădău", în urma căruia Partidul Național Țărănesc a fost desființat iar Iuliu Maniu a intrat în calvarul închisorilor. Această poveste ne duce înapoi în timp spre luna iulie a anului 1947. În noaptea de 13 spre 14 iulie 1947, un important grup de fruntași ai Partidului Național Țărănesc erau pregătiți să treacă peste graniță — mai direct spus, să fugă din țara via Turcia, cu ajutorul unor avioane. Intenția lor era de a încerca apoi organizarea unui guvern în exil, care să se opună din afara comunizării României, care se derula în regim forțat după impunerea guvernului Petru Groza (martie 1945) și mai ales după alegerile din noiembrie 1946. Pregătirile acestui complot fuseseră făcute de mai multe săptămâni. Dar ceea ce nu știau acești oameni politici era că li se întindea o mare capcană. Sperând să fugă spre libertate, acești țărăniști au ajuns, de fapt, mai repede în închisorile regimului comunist. O scurtă recapitulare a situației din acel moment: în vara anului 1947, partidul comunist era principalul actor politic al României. Cu ajutorul armatei și al consilierilor sovietici, comuniștii români falsificaseră, așadar, grosolan alegerile parlamentare din noiembrie 1946. Parlamentul țării era acum dominat de comuniști și de aliații lor. Principala forță politică de opoziție o reprezenta Partidul Național Țărănesc, al cărui lider, Iuliu Maniu, era perceput de populație ca fiind un aprig dușman al comunismului."
