Arhitectura, perceptie si frica

Călătoria sau mai precis incursiunea propusă este mapătă explicit și fertil. Ea pleacă de la chestionarea critică a percepției spațiale și revizitarea calităților spațiului. Pentru a condensa vastitatea relațiilor imaginare, imaginate și percepute (de oricare din noi) între arhitectura și frică, autoarea construiește câteva borne: loc, frica-fobii, cotidianul și fobiile sale – corespunzând capitolelor din carte.
Citește tot rezumatul cărții Arhitectura, perceptie si frica... Fiecare din aceste borne au, la rându-le, notari semnificative menite să lămurească, să textureze, să nuanțeze și când este cazul să distingă. (...) Fobiile majore - claustrofobia, acrofobia și agorafobia sunt reinterpretate într-o cheie de lectură arhitecturală unde relația stimul și interacțiune cu mediul înconjurător sunt privite specializat prin percepția spațiului. Creatorul de spațiu – fiind sensibilizat la aceste aspecte – este înzestrat cu o partitură în plus, interpretarea ținând evident de registru personal. Francoise Pamfil Fragment din lucrarea Dianei Pop, Arhitectură, percepție și frica "• Frică • mecanism de inadaptare O problemă identificată de Yi-Fu Tuan este modificarea percepției asupra mediului natural, în raport cu cel antropic. Dacă în urmă cu aproximativ 200 de ani orașul — sau spațiul antropic, dacă alegem să vorbim într-un mod generic — era perceput ca fiind cel sigur, adăpostul în care individul se putea retrage și simți în siguranță față de pericolele pe care le putea întâmpina în natură — un spațiu al necunoscutului, al întunericului, al sinistrului astăzi, sistemul de valori este complet răsturnat. În contextul actual, orașul nu mai este văzut ca fiind un triumf al raționalității umane asupra forțelor naturii, ci, dimpotrivă, orașul este perceput ca fiind o junglă antropică, un haos de clădiri, străzi, automobile rapide și,nu în ultimul rând, o aglomerare de indivizi. Practic, orașul începe să se identifice cu sursa pericolului — un spațiu al hazardului și al nesiguranței iar opusul său rămâne mediul natural, care este, de această dată, privit sau perceput într-o lumină idilică, pozitivă. În consecință, problema fricii se pune, pentru prima oară, într-un nou context. Acele mecanisme de supraviețuire, pe care le-a construit omenirea, ca specie, într-un proces evolutiv natural, devin, în acest moment, inutile. Starea de frică manifestată față de înălțime are un rol evident într-un mediu în care individul poate oricând să dea peste o prăpastie, în schimb, într-un oraș plin de zgârie nori, șosele suspendate și avioane, aceeași frică manifestată în fața înălțimilor devine rapid redundanță și poate fi interpretată chiar ca fiind o inadaptare la mediul urban. încă nu s-au succedat destule generații care să utilizeze acest tip de mediu, astfel încât mecanismul fricii să poată fi resetat după noii parametri. Paleta de reacții, răspunsuri și mecanisme de a face față fricii este foarte largă, și, atunci când pericolul din real devine potențial sau imaginar — acest lucru fiind de cele mai multe ori o deformare perceptuală a realității există posibilitatea ca instinctul de supraviețuire, format de-a lungul procesului evolutiv, să scurtcircuiteze sau să exagereze reacția conside-rată ca fiind normală. în acest caz, frica se transforrnă în anxietate sau fobie. " Citește mai puțin...