În ultimii 50 de ani ecosistemele acvatice au fost puternic afectate de diverse acțiuni antropice. Impactul acțiunilor umane asupra apelor de suprafață a avut ca efect degradarea fizică și chimică a majorității ecosistemelor acvatice, reducerea biodiversității acestora și modificarea productivității lor naturale.
Analizele fizice și chimice ale apei după intervenția umană asupra ecosistemelor acvatice nu sunt suficiente pentru o apreciere exactă a modificărilor apărute, astfel că se impune utilizarea unor tehnici de investigare biologică, bazate pe analiza unor comunități de organisme care reflectă adecvat transformările survenite în integritatea biologică a ecosistemelor. Astfel de informații se obțin prin monitoring biologic, sistem de lucru ce permite aprecierea schimbărilor în lumea vie sub acțiunea unor factori naturali sau antropici, prin utilizarea de organisme sensibile la astfel de factori. Organisme bioindicătoare pot fi diverse specii de nevertebrate planctonice sau bentonice, dar și unele specii de pești. [...] Cunoașterea transformărilor apărute în structură și funcțiile ecosistemelor acvatice permite luarea de măsuri practice de reconstrucție ecologică a ecosistemelor degradate sau de conservare a celor mai puțin afectate de activitățile umane. (Autorul) Fragment din volum: “3.1.3.1. Determinarea vârstei Determinarea vârstei peștilor dintr-un ecosistem acvatic natural sau antropic are o importanță teoretică și practica deosebită. În studiile asupra îhtiofaunei dintr-un bazin acvatic se impune cunoașterea exactă a vârstei peștilor pentru a putea stabili structura pe vârste a populațiilor din fiecare specie. Aceste date indică capacitatea de reproducere a populației și arată dacă populația este stabilă în acel ecosistem. Importanța practică constă în faptul că în cadrul crescătoriilor piscicole, la formarea loturilor de reproducători, trebuie aleși pești de o anumită vârstă, care să aibă o prolificitate maximă, iar elementele seminale să aibă o viabilitate maximă. Pentru determinarea vârstei peștilor pot fi utilizate mai multe metode: - metoda empirică, care se bazează pe observarea directă a indivizilor aflați în captivitate sau a indivizilor marcați și recapturați; - metoda statistică (metoda Peterson), care are la bază determinarea frecvenței distribuției dimensionale a peștilor în populație; - metoda anatomică, bazată pe analiza solzilor, a oaselor și a altor organe dure. Principiul metodei anatomice constă în faptul că la pești, impregnarea cu calciu a unor organe osoase (solzi, otolite, radii, vertebre) nu este uniforma în cursul anului, ceea ce determină apariția unor inele de creștere la nivelul acestor organe. Apariția inelelor de creștere este mai evidentă la speciile de pești din zonele temperate. În zonele tropicale apariția inelelor de creștere este indusă de modificări ale regimului de hrană, modificări ale bazei trofice naturale a bazinelor acvatice sau de anumite faze ale ciclului ontogenetic al peștilor (dezvoltarea gonadelor, reproducere). Metodele cele mai utilizate în stabilirea vârstei peștilor constau în determinarea și interpretarea zonelor sau inelelor de creștere ce apar pe porțiuni dure ale corpului peștilor. Aceste inele anuale apar diferențiate, în funcție de anotimp. Iarna, când peștii nu se hrănesc sau se hrănesc puțin, inele au o creștere redusă, în timp ce vară, perioada de hrănire intensă induce și o creștere mai rapidă a inelelor."
