“Caragiale este unul dintre acei scriitori meniți să stârnească neistovite comentarii, după unghiurile neașteptate de perspectiva pe care și le vor însuși generațiile succesive. Aceasta este soarta glorioasă a scriitorului „cu mesaj", fie chiar cu un „mesaj" indirect, cum a fost marele ironist, care n-a dăruit societății românești nimic altceva decât o oglindă perfidă pentru chipurile ei nefardate.
Citește tot rezumatul cărții Momente si schite - I.L. Caragiale... Posteritatea, față de un asemenea scriitor, e o continuă replică, cu jocul de oglinzi întors asupră-i, ca un omagiu de reciprocitate.” (Șerban Cioculescu)     Fragment din schiță “Bubico”:       “Bubico (impacient): Ham! Ham!     „Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!"     Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpâie, și lăpâie, și lăpâie, până când un pasajer se arată la ușa compartimentului nostru, uitându-se-năuntru. Bubico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcând sec și clănțănind din dinți, și tușind, și...     „Vedea-te-aș la Babeș, jigăraie îndrăcită!" gândesc eu, și prin mintea mea încep să treacă fel de fel de idei, care care mai cruda și mai infamă.     Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnă iar lapte-n pahar și bea și dumneaei. Eu simt cum mă năvălesc, din ce în ce mai irezistibile, ideile negre     - A propos, zic eu, madam, vorbeați adineaori de Bismark... al...      - Al ofițerului Papadopolinii...      - Ei! ce e Bismark?      - Un dulău de curte... Era să mi-l omoare pe Bubico... Papadopolină are o cățelușă, Zambilică, foarte frumușică! sade alături de mine; suntem prietene; și dumnealui (arată pe Bitbico:), curte teribilă! (către Bubico:) Craiule!... (către mine:) Mizerabilă de servitoare, o dobitoacăl i-am spus, când l-a dus afară de dimineață — că nu știi ce curat e! — zic: „Bagă de seamă să nu scape, să se ducă iar la Papadopolina, că-l rupe Bismark... dulăul ofițerului, care sade cu chirie la ea (tușește cu mult înțeles). Eu nu știu ce făceam pân casă, când auz afară chelălăituri și țipete... Strig: „Bubico! Bubico! unde e băiatul?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoacă pe brațe; d-abia-l scoseseră ea și Papadopolina, și soldatul ofițerului din gura dulăului. Ce să-l vezi?... tăvălit, leșinat și moale ca o cârpă. Zic: „Vai de mine! Moare băiatul!" Stropește-l cu apă! Dă-i cu odicolon la nas!... Ce-am pătimit, numai eu știu... Două săptămâni a zăcut... Am adus și doftor. Dă-n sfârșit, slavă Domnului! a scăpat...” Citește mai puțin...