Rezumat Despre guvernarea reprezentativa - John Stuart Mill

     Volumul de față a văzut prima dată lumina tiparului în 1861 și reunește principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill în cea mai mare parte a vieții sale.     Această lucrare publicată la mijlocul secolului al XIX-lea își păstrează prospețimea și relevanța până astăzi, când suntem tot mai aproape de a încheia a doua decadă a secolului XXI.
Citește tot rezumatul cărții Despre guvernarea reprezentativa...     În primul rând, pentru că imaginează până în cele mai mici detalii acel model politic pe care îl numim „democrația reprezentativă”. Winston Churchill spunea despre acesta că „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill ii descrie organizarea, detaliază rolul instituțiilor, felul în care sunt aleși sau numiți demnitarii și explică atribuțiile fiecăruia. Pune în evidență atu-urile, dar și vulnerabilitățile guvernării reprezentative, comparând-o cu alte sisteme politice din vremea sa.     În final, ajunge la o concluzie foarte asemănătoare cu cea a premierului britanic din secolul următor.      Colecția ÎN NUCE reunește fragmente „veșnic verzi” din cultura omenirii, împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie. Dincolo de renumele autorilor și de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu în parte, acestea sunt pilde ale înțelepciunii universale din toate vremurile.       Fragment din volum:       „Disponibilitatea poporului de a accepta guvernarea reprezentativă devine o chestiune practică doar atunci când un conducător luminat sau o altă națiune ori națiuni care au dobândit putere asupra țării sunt dispuse să-i ofere această binefacere. Pentru reformatorii individuali chestiunea este aproape irelevantă, întrucât, dacă întreprinderii lor nu li se poate aduce nicio altă obiecție decât că opinia națiunii nu este încă de partea lor, ei pot veni prompt cu răspunsul adecvat că aducerea opiniei publice de partea lor este tocmai ceea ce urmăresc. Când această opinie este cu adevărat ostilă, împotrivirea ei țintește de obicei faptul schimbării mai degrabă decât guvernarea reprezentativă ca atare.     Însă nici cazul contrar nu este lipsit de exemple, a existat uneori o respingere religioasă față de orice limitare a puterii unei anumite dinastii, dar, în general, doctrina ascultării pasive a însemnat doar supunerea față de voința puterii existente, fie ea monarhică sau populară. În orice situație în care există o oarecare probabilitate de a se încerca introducerea guvernării reprezentative, reacția de indiferență și incapacitatea de a-i înțelege procesele și cerințele sunt piedici mai de așteptat decât opoziția explicită. Aceste piedici sunt însă tot atât de fatale ca și aversiunea efectivă și se poate scăpa de ele tot atât de greu, fiind în cele mai multe cazuri mai ușor să schimbi direcția unui sentiment activ decât să creezi unul pornind de la o stare pasivă. Când un popor nu are suficientă apreciere și atașament față de o constituție reprezentativă, nu are aproape nicio șansa să o păstreze. În orice țară, ramura executivă a guvernării este aceea care deține puterea nemijlocită și care se află în contact direct cu cetățenii; către această dreaptă se îndreaptă în primul rând speranțele și temeriIe indivizilor și prin ea sunt reprezentate în ochiul public prestigiul, binefacerile și spaimele legate de guvernare." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Despre guvernarea reprezentativa?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Despre guvernarea reprezentativa și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Despre guvernarea reprezentativa scrisă de John Stuart Mill. Despre guvernarea reprezentativa a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Despre guvernarea reprezentativa este editura ALL - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura ALL aici. Cartea Despre guvernarea reprezentativa face parte din categoria Politica. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 398 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Despre guvernarea reprezentativa și, de asemenea, sperăm că autorul John Stuart Mill, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde