Impactul lui Mill asupra gândirii politice a fost imediat și a lăsat urme de durată. Tratatul lui rămâne pledoaria clasică pentru libertatea individuală.“ (ISAIAH BERLIN) Voința poporului înseamnă, practic, voința unei părți, care este cea mai numeroasă sau cea mai activă parte a poporului, a majorității, sau a acelora care au reușit să se facă recunoscuți drept majoritate; poporul, așadar, poate voi să oprime o parte a sa, iar precauțiile luate împotriva acestei oprimări sunt la fel de necesare ca și precauțiile luate împotriva oricărui alt abuz de putere… «Tirania majorității» este în general inclusă printre pericolele împotriva cărora societatea trebuie să vegheze.
- JOHN STUART MILL Traducere de Adrian-Paul Iliescu Fragment din cartea "Despre libertate" de John Stuart Mill "Nu este niciodată inutil a reaminti oamenilor că a existat cândva un bărbat pe nume Socrate, care a intrat într-un conflict memorabil cu autoritățile legale și cu opinia publică a vremii sale. Ni s-a transmis din generație în generație, chiar de către cei care au cunoscut cel mai bine atât omul, cât și vremea sa, faptul că, născut într-o țară și într-o epocă bogată. în bărbați renumiți, el era cel mai virtuos dintre aceștia; iar noi știm că el a fost fruntașul și prototipul tuturor celor care, după el, au propovăduit virtutea, izvorul atât al înaltelor idei care l-au inspirat pe Platon, cât și al utilitarismului chibzuit inițiat de Aristotel, i maeștri di color che sanno (maeștrii celor ce cunosc), principalele două surse ale eticii, ca și ale întregii filozofii. Acestui maestru recunoscut al tuturor marilor gânditori ce au trăit de atunci - a cărui faimă, încă în creștere după mai mult de două mii de ani, aproape că depășește pe aceea a tuturor celorlalți bărbați ale căror nume au făcut gloria cetății sale natale-concetățenii săi i-au scurtat zilele, în urma unui proces în care a fost condamnat pentru impietate și imoralitate. Impietate, pentru că ar fi negat zeii recunoscuți de către stat; acuzatorul său a făcut efectiv afirmația (reprodusă în Apologie) că el nu credea în nici un fel de zei. Imoralitate, pentru că ar fi fost, prin doctrinele și învățăturile sale, un „corupător al tineretului". Există toate motivele să credem că tribunalul a socotit în mod onest întemeiate aceste capete de acuzare și l-a declarat vinovat, condamnând astfel pe omul, care, dintre toți cei născuți până atunci, merită cel mai mult recunoștința omenirii, la moartea hărăzită criminalilor."