În dezbaterea publică și în limbajul științelor și al criticii de artă se amestecă adesea termeni nelămuriți. Este cazul celor mai generali termeni: dezvoltarea, modernizarea, globalizarea. Acești termeni funcționează drept cadru al tematizărilor și, în multe situații, ca obiective asumate în societățile de astăzi.
Ei sunt efectiv metanarativii actuali – luând noțiunea în accepțiunea consacrată de Jean Francois Lyotard (din La condition postmoderne, 1979), ca relatare (recit) metadiscursivă și cuprinzătoare, cu caracter legitimator de cunoaștere și acțiuni, ce poate conferi epocilor, sau cel puțin perioadelor dinăuntrul acestora, signatura proprie (precum „pacea universală” în epoca iluminismului, „dezvoltarea bogăției”, „emanciparea omului”, „societatea de consum” în perioade diferite ale epocii moderne). Cunoscutul postmodernist susținea că epoca metanarativilor a apus. Nu este nevoie să insistăm asupra observației că metanarativii s-au schimbat, dar nu au încetat să funcționeze. Aduc în avanscena valori uitate ale vieții în condițiile actualei înțelegeri de sine, vag neoliberală, a societății moderne – persoana, justiția, demnitatea, integritatea. De la astfel de valori se cuvine să plece, ca premisă a succesului, orice program de dezvoltare și acțiunile de schimbare instituțională în consecință. Căci, luând act de rătăcirile proiectelor actuale printre determinismele propuse în epoca modernă, filosofia își asumă că persoana umană este reperul ce a mai rămas pentru reunirea dezvoltării și modernizării în condițiile globalizării. Asumpția mea este că o seamă de valori etice nu sunt nicidecum doar alternative mai bune într-o situație confuză, ci condiția preliminară a oricărei reconstrucții axiologice și instituționale și a performantelor durabile din vremea pe care o trăim. Aceste valori nu sunt, de fapt, numai repere etice, ci valori integrative pentru viața umană în noile condiții ale istoriei. - Andrei Marga
