Colecția Clasici ai literaturii române se îmbogățește cu o nouă capodoperă a ficțiunii noastre: Întâmplări dintr-o irealitate imediată. Inimi cicatrizate de Max Blecher.   „Începutul Întâmplărilor...
Citește tot rezumatul cărții Intamplari din irealitatea imediata. Inimi cicatrizate... este cel mai proustian din întregul nostru român. [...] Căutarea timpului pierdut este, de altfel, una din temele Întâmplărilor..., laolaltă cu criza de identitate consumată între pereții de plută ai camerei în care protagonistul, mai bolnav decât Proust, își petrece mare parte din viață. E curios că nu s-a remarcat faptul că Întâmplările... sunt Amintirile din copilărie mutate în secolul următor și rescrise într-o cheie care nu mai este aceea general-umană și realistă de la Creangă [...], ci una strict individuală, ațipică și schizoidă, amestecând realul cu visul și imaginația.”   NICOLAE MANOLESCU     Fragment din roman:       “Plouă mărunt afară și ploaia nu conteni trei zile.     În ziua înmormântării noroiul fu mai agresiv și mai murdar ca niciodată, vântul bătea rafale de apă în acoperiș și în geamuri. Toată noaptea o fereastră rămânea iluminată sus în etajul Weber, în camera unde ardeau lumânările.     În biroul bătrânului Weber totul fu răvășit și dat la o parte pentru a se lăsa loc sicriului să treacă; noroiul intră în odăi triumfător și insinuant, ca o hidră cu nenumărate prelungiri protoplasmatice, îl vedeam bine întinzându-se pe pereți, urcându-se pe oameni, suind scările și încercând să escaladeze sicriul.     Podeaua de lemn apăru jos, în birou, de sub mușamaua care o acoperea și care fu scoasă: riduri lungi de murdărie se iviră, la fel cu ridurile negre ce se adânciseră în obrazul lui Samuel Weber.     În jurul ghetelor lui cu gumilastic urcă noroiul încet dar tenace, pătrunzând desigur prin piele până sus în inimă, murdar, greu, lipicios. Era noroi și nimic altceva, era podeaua și nimic altceva, erau lumânările și nimic altceva. „Înmormântarea mea va fi o înșirare de obiecte", îmi spusese odată Edda.     Ceva în mine se mai zbătea undeva în depărtare, ca și cum ar fi vrut să-mi dovedească existența unui adevăr superior noroiului, ceva ce ar fi altceva decât dânsul. În zadar...     Identitatea mea devenise de mult veritabilă și acum, în mod foarte obișnuit, nu făcea decât să se verifice: în lume nu există nimic în afara noroiului. Ceea ce luam drept durere nu era în mine decât un slab colcăit al lui, o prelungire protoplasmatică modelată în cuvinte și rațiuni.     În Paul curgeau picăturile ca într-un recipient fără fund; curgeau pe el hainele, curgeau mâinile atârnând greu și încovoindu-i spatele. Lacrimile i se scurgeau pe obraz murdare, în lungi șuvițe, ca apă pe geamuri." Citește mai puțin...