In viata

Yu Hua este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat în 2002 James Joyce Award. Romanul În viață, apărut în 1993 și interzis inițial de autoritățile chineze, este considerat una dintre cele mai influente zece cărți ale ultimelor trei decenii în China.
Citește tot rezumatul cărții In viata... S-a vândut de-a lungul anilor în peste șase milioane de exemplare și a devenit un adevărat fenomen editorial. A fost recompensat în 1998 cu Premiul Grinzane Cavour și în 2014 cu Premiul Giuseppe Acerbi. Ecranizarea în regia lui Zhang Yimou a câștigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1994.   Yu Hua mărturisește în introducerea uneia dintre edițiile chineze că ideea acestui roman i-a venit de la cunoscutul pârlor song „Old Black Joe“. În viață este cronica unei transformări individuale, fără nici un fel de adaos eroic, iar Xu Fugui, personaj central și narator spumos, ajunge un maestru al supraviețuirii, captiv în labirintul a patru decenii de istorie modernă a Chinei: Războiul Civil, venirea la puterea a Partidului Comunist, Marele Salt Înainte, Revoluția Culturală și perioada post-maoistă. Fugui nu încearcă să-și înfrângă destinul și nici nu se răzvrătește. Povestea lui nu este cea a unei lupte continue împotriva tăvălugului istoriei, ci una a răbdării și a bucuriei de a rămâne în viață. Fragment din carte: "Degeaba îmi tot strigă mama să am grijă, era treabă multă și trebuia făcută repede, așa că nu aveam cum să nu-mi dau cu sapă în picior sau să nu mă tai cu secera la mână. Când îmi dădea sângele din mână sau din picior, sângera și inima mamei care venea în fugă pe picioarele ei legate, frământă între degete un bulgăraș de pământ și-l punea pe rană în timp de mă bodogănea. Și când se punea pe bodogănit îi luă ceva vreme, iar eu nu puteam zice nimic pentru că altfel începea să plângă. Mama îmi spunea că pământul de pe ogor este cel mai bun pentru om, nu numai pentru dă roade, e bun și de leac. După atâția ani, și acum, când mă lovesc, pun peste rană un strat de pământ. Avea dreptate mamă, pământul nu trebuie disprețuit, poate vindeca o sută de boli. Când omul trudește o zi întreagă până nu mai poate, nu se mai gândește la toate prostiile. După ce-am luat pământ de la Long'er, abia mă întindeam în pat, că adormeam buștean, nu mai aveam vreme să mă mai gândesc la altele. S-o spun pe aia dreaptă, cu cât o duceam mai greu și eram mai obosit cu atât eram mai liniștit. Mă gândeam că, deși familia Xu nu avea acum decât un puișor, dacă lucram tot așa, în câțiva ani, puiul urma să se facă gâșcă și avea să vină o zi în care familia Xu să se îmbogățească iar. De-atunci încolo, n-am mai pus pe mine haine din mătase, numai haine de pânză grosolană făcute de mâna mamei. Când le-am pus prima dată nu mi-au plăcut, mă zgâriau, dar cu timpul m-am obișnuit. Nu după mult timp a murit Wang Xi. Fusese ani de zile dijmașul nostru, era cu doi ani mai mare ca mine, și înainte să moară îi spusese băiatului său să-mi dea mie toate hainele lui vechi de mătase. Nu uitase că eu fusesem tânărul lui stăpân și se gândea că înainte să mor să mă mai pot îmbrăca în haine de mătase ca să mă fălesc. Dar eu l-am dezamăgit și n-am putut să-i fac pe plac: numai ce-am pus hainele alea pe mine, că le-am dat imediat jos, nu le puteam suporta așa alunecoase cum erau, de parcă pusesem pe mine haine făcute din muci!"