Recenzie ”Ai încredere în viață” de Louise Hay

de | nov. 14, 2021 | Recenzii cărți

Louise Hay, un erou

Știam deja de Louise Hay și citisem și alte cărți scrise de ea, dar Ai încredere în viață mă atrăgea de foarte multă vreme! Acum înțeleg de ce. Această carte are darul de a schimba perspective, de a schimba felul în care trăim și gândim.

Louise Hay este un om, un erou, așa cum îmi place mie să spun, care a salvat mai multe vieți decât ne putem imagina. În copilărie, aceasta a fost abuzată de tatăl ei, a suferit în urma unui viol și s-a pierdut pe ea însăși foarte devreme. Secretul ei este că de la patruzeci de ani, ea și-a schimbat viața.

Prin gânduri, cuvinte și acțiuni pozitive, Louise Hay a schimbat întreaga suferință pe care a trăit-o. A transformat totul într-o lecție și a avut puterea de a începe să emane iubire peste tot în jur.

Cred că știm cu toții oameni care pare că aruncă în jur doar răutate. Louise ne învață să le oferim chiar și acestora iubire și iertare. Louise ne învață că iertarea și iubirea sunt cele mai importante emoții și decizii pe care le putem lua în viață. A iubi și a ierta decid dacă sufletul nostru este capabil să înflorească.

-N-aș fi aici unde mă aflu acum dacă nu i-aș fi iertat pe oamenii care m-au rănit. N-aș vrea să mă pedepsesc azi pentru ce mi-au făcut ei în trecut. Louise definea foarte simplu iertarea ca fiind capacitatea de a te desprinde de trecut, drumul către libertate și un ingredient miraculos pentru a-ți zugrăvi viitorul în culori noi și strălucitoare.

A ierta și a iubi, două reguli de aur

A ierta înseamnă a elibera și a te elibera de o amintire dureroasă. Toate acestea se află în această carte. Împărțită în trei sute șaizeci și șase de lecții, această carte este o comoară. De ce o numesc așa? Pentru că nu am cuvinte să exprim dragostea și fericirea simțite pe tot parcursul lecturii cărții ei.

Fiecare zi căreia îi este asociată o lecție este prețioasă. Fiecare frază scrisă în Ai încredere în viață are darul de a te vindeca. Pentru că eu cred că toți trebuie să ne vindecăm de ură. A înlocui toate sentimentele cu iertare și iubire. Acesta cred că este un pas uriaș către a fi un om mai bun.

Louise Hay este un erou și un exemplu, un om demn de urmat. Ea este dovada vie că vârsta nu contează, că viața este frumoasă. Viața ne iubește pe toți, iar Louise ne îndeamnă să spunem asta zi de zi, ca pe o mantră.

De data asta nu recomand, ci vă rog din suflet să citiți această carte minunată! Vă rog să citiți orice de la Louise Hay și să vedeți în ce fel vă va schimba acest lucru întreaga viață! Eu știu deja că, deși am terminat această carte, o voi citi și reciti, fie că doar răsfoiesc paginile, fie că o voi relua. Atât de mult am iubit Ai încredere în viață și sper că la fel o veți face și voi!

Titlu: AI ÎNCREDERE ÎN VIAȚĂ
Autor:
An apariție :
Nr. Pagini:
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2370

Alte recenzii de la :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Ruxandra Dinu este redactor Booknation.ro de 6 ani, 6 luni, 15 zile și a scris până acum 410 articole. Se află pe poziția 5 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ruxandra Dinu aici. Ruxandra Dinu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Salutare, dragilor! Sunt o mare visătoare, arta este o parte din mine încă de când eram un copil și fără ea, probabil nu aș vedea viața atât de colorată. Iubesc cărțile și lumea magică în care mă transpun acestea, iubesc să scriu poezii și încerc să mă ghidez cât mai mult după acel drag ”Carpe diem!”.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments